Umbra reuniunii de la Yalta asupra discuţiilor ruso-americane de la Geneva

Pentru a obţine acest dialog doar cu Statele Unite, Vladimir Putin a masat o sută de mii de soldaţi la frontiera cu Ucraina. El se află deci în poziţie de forţă, ceea ce observă mai toţi comentatorii francezi. Unii se întreabă însă dacă Putin, în acest joc de poker, are efectiv atuuri serioase. Visul lui este fără îndoială acela de a intra în istorie ca un lider de numele căruia să fie legată revenirea Rusiei, cu statut de mare putere, pe scena internaţională. El mai consideră că actualul context este favorabil pentru a încerca să refacă sfera de influenţă a fostei Uniuni Sovietice.

Faptul că americanii au acceptat această discuţie în doi, fără participarea europenilor, este o mică victorie diplomatică a lui Putin. Corespondentul postului Radio France Internationale la Kiev, Stéphane Siohan, arată însă că pentru moment americanii nu au făcut nici o concesie, şi oricum se consultă în toare privinţele cu europenii. Una dintre temerile est-europenilor era aceea ca nu cumva ca Joe Biden să accepte cererea Moscovei privind retragerea soldaţilor americani din fostele ţări satelit din Estul Europei. Ceea ce Washington-ul exclude. Condiţiile puse de Putin pentru ca pacea şi securitatea să poată fi menţinute în Europa sunt însă mai multe, şi cam toate innacceptabile din punctul de vedere al occidentalilor, dar şi al ţărilor baltice, al Poloniei sau al Ucrainei. Fostul mare frate comunist de la Răsărit vrea din nou o felie masivă din Europa unde să-şi poată plasa de fapt pionii, să menţină un control politic ca zonă tampon între Federaţia rusă şi Occidentul considerat agresiv.  

Reuniunea de la Geneva îi aminteşte editorialistului francez Pierre Haski de cea din februarie 1945 de la Yalta unde premierul britanic Churchill şi preşedintele american Roosevelt au cedat în faţa lui Stalin lăsîndu-l să ia sub control Europa de răsărit. Sigur, contextele geopolitice sunt total diferite, dar o tentativă de repetare a scenariului de la Yalta există de partea rusă.

În cotidianul Le Figaro, Isabelle Lasserre face o altă comparaţie, cu ceea ce s-a întîmplat în 1938 cînd Franţa şi Marea Britanie au sacrificat Cehoslovacia pentru a obţine de la Hitler garanţia păcii. Vor sacrifica oare de data aceasta, occidentalii, Ucraina pentru a-l linişti pe Putin? Autoarea articolului din Le Figaro îşi aminteşte de ceea ce le-a spus la acea oră demnitarilor britanici şi francezi Winston Churchill, care nu era încă prim ministru: „Aţi vrut să evitaţi războiul cu preţul dezonoarei. Acum          aveţi dezonoarea şi veţi avea şi război.”

Multe speculaţii se fac în prezent în jurul acestei ofensive a lui Putin şi în jurul lui Joe Biden considerat de unii, şi în primul rînd probabil de Putin, drept un preşedinte slab. Retragerea de anul trecut a americanilor din Afganistan a fost văzută la Moscova ca un semn de mare slăbiciune a Washington-ului, şi ca un moment propice pentru exercitarea unor noi presiuni asupra Uniunii Europene. Este greu de imaginat însă că ucrainenii, în cazul unei invazii ruse, vor rămîne cu braţele încrucişate, sau total pasivi aşa cum a fost armata afgană în contextul ofensivei talibanilor. De fapt, Moscova riscă să se înşele dacă împinge prea departe comparaţiile. Principalul motiv pentru care americanii s-au retras din Afganistan este acela că afganii nu voiau să lupte pentru libertatea lor. Nu este însă cazul cu ucrainenii…

Pentru moment nu se întrevede nici o soluţie imediată la acestă criză, dar ameninţările Rusiei par să-i sudeze ceva mai mult pe europeni. Nu este sigur că ei doresc efectiv integrarea Ucrainei în Alianţa Atlantică (Franţa şi Germania sunt de exemplu reticiente în faţa acestui proiect) dar nici dorinţa Rusiei de a-şi crea din nou nişte vasali în Europa nu este agreată de Uniunea Europeană.

Publicaţia Les Echos aminteşte că în 2008, cu ocazia summit-ului Alianţei Atlantice de la Bucureşti, Ucraina şi Georgia au primit promisiuni în vederea integrării. Pentru ruşi concretizarea acestei promisiuni ar însemna o declaraţie de război.

Mai rămîne o constatere, şi citez tot din ceea ce scrie Isabelle Lasserre în Le Figaro: „O ştim de multă vreme, europenii, şi cu atît mai mult americanii nu sunt dispuşi să lupte şi să moară pentru Ucraina. Majoritatea intervenţiilor exterioare pe care le-au avut occidentalii din anii 90 încoace s-au soldat cu eşecuri şi ei au tras învăţămintele respective. Statele Unite nu vor să deschidă noi fronturi. Şi mai ales nu în Ucraina, unde America nu are nici un interes vital, şi unde nu a l-a avut niciodată.”

În privinţa acestei crize declanşată de Rusia ştirile şi comentariile vin cam în ritmul una caldă, una rece. Iar deznodărmîntul este încă departe.