Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Retrospectiva Baselitz de la Centrul Pompidou: parcursul unui artist radical

baselitz.jpg

Coperta albumului Baselitz editat cu ocazia retrospectivei de la Centrul Pompidou
Coperta albumului Baselitz editat cu ocazia retrospectivei de la Centrul Pompidou
Sursa imaginii: 
Centrul Georges Pompidou

La Centrul naţional de artă şi de cultură Georges Pompidou de la Paris poate fi văzută, pînă pe data de 7 martie, o retrospectivă a artistului german Georg Baselitz. Greu de plasat într-un curent, Georg Baselitz, născut în 1938, impresioneză prin forţa picturilor şi a sculpturilor sale, fiind considerat unul dintre mare artişti contemporani.

Inaugurată anul trecut pe data de 20 octombrie, retrospectiva de la Centrul Pompidou (sau Beaubourg, cum i se mai spune) ne invită să parcurgem cronologic şase decenii din creaţia acestui artist. El a navigat mereu între pictura figurativă şi cea abstractă, s-a apropiat de arta conceptuală, s-a inspirat din arta africană, există în ceea ce face multe pasarele cu expresionismul german dar n-a ţinut niciodată cont în căutările sale de mode sau de curente. Dintre artiştii contemporani germani, printre cei care sunt comparabili cu el, la nivel de valoare şi impact asupra publicului, se numără Gerhard Richter (născut în 1932) şi Sigmar Polke (care a trăit între 1941 şi 2010).

Baselitz, astăzi în vîrstă de 84 de ani, a produs multe şocuri emoţionale cu unele dintre pînzele sale reprezentînd capete monstruoase sau tăiate, corpuri schingiuite sau sfîrtecate, personaje desfigurate de forţe brutale rămase mereu misterioase.

Biografia sa poate fi una din sursele acestor demersuri. El s-a născut într-un sat în apropiere de Dresda, iar în februarie 1945, cînd avea deci vîrsta de 7 ani, a văzut de la distanţă cum oraşul era bombardat de aviaţia aliată. El a început studii de arte plastice în Germania democrată, şi-a scandalizat profesorii pentru că nu voia să adere la realismul socialist, şi a reuşit să se refugieze în partea occidentală a Berlinului înainte ca oraşul să fie tăiat el însuşi în două de zidul construit de sovietici.

Criticii avizaţi spun că în anii 60 pictura sa a surprins, a iritat, a suscitat stupoare ba chiar şi oroare. Cîteva scandaluri i-au însoţit drumul spre afirmare şi recunoaştere. Cînd a început să expună portrete cu capul în jos, precum şi peisaje prezentate în aceeaşi logică inversată, unii l-au acuzat de teribilism. Treptat însă această manieră de a vedea lumea a devenit oarecum marca sa de fabricaţie.

În 1963 a fost acuzat de obscenitate după de ce a expus la Berlin o lucrare intitulată Hitlerjugend în care îl vedem pe Hitler adolescent exhibînd un sex imens… Criticul de artă Philippe Dagen semnează un articol în Le Monde unde vorbeşte despre demersul deconstrucţionist al lui Baselitz. Pictura acestuia, spune criticul, este colerică şi furtunoasă, iar într-o anumită epocă a vieţii sale a demolat figuri de eroi exaltate atît de propaganda nazistă cît şi de cea comunistă.

Numeroase dintre lucrările lui Baselitz considerate capodopere sunt expuse la actuala retrospectivă, de exemplu o sculptură în lemn reprezentînd un om cu un braţ lipsă în timp ce cu celălalt face un salut nazist.

Sunt stupefiante, cutremurătoare, şi trei lucrări din seria  Femei de la Dresda, mai precis trei capete sculptate în lemn dar avînd feţele desfigurate, ca şi cum nişte grenade le-ar fi explodat în plină figură.

Postul de radio France Culture i-a dedicat lui Baselitz o emisiune cu un accent pe această întrebare: de ce îşi expune el cu capul în jos personajele, nudurile, peisajele, naturile moarte? Pentru a ne obliga să ne modificăm şi noi tipul de receptare? În interviurile sale Baselitz explică însă că în felul acesta el s-a eliberat de carcasa multor prejudecăţi şi stiluri dominante, chiar cu riscul de a fi considerat nebun.

Faptul că Georg Baselitz este un artist radical, care a refuzat tot ce venea la un moment dat din Statele Unite sau din Franţa pentru a-şi forja un stil propriu reiese în orice caz foarte bine din retrospectiva de la Centrul Pompidou. Chiar dacă picturile sale pot răni şi astăzi priviri mai inocente şi vizitatori neiniţiaţi.