
Special Paris
Procesul atentatelor din 13 noiembrie 2015 se reia după ce a fost suspendat de 2 ori din cauza epidemiei de Covid-19
salah.jpg

Cu toate că Salah Abdeslam era prezent joia trecută pe banca acuzaţiilor – unde nu mai venise din 25 noiembrie – procesul a fost din nou amânat. Motivul acestei bizarerii judiciare se datorează unei ... bizarerii medicale.
Lunea trecută, în ajunul reluării normale a procesului, programate marţi 4 ianuarie, medicul care l-a testat a constatat că acuzatul este mai departe pozitiv şi a condiţionat reluarea dezbaterilor de „negativitatea” testului PCR al lui Abdeslam. A doua zi deci, procesul a fost amânat cu 48 de ore. In ajunul noii audienţe, programate aşadar joi, acelaşi medic de luni l-a testat miercuri pe Abdeslam şi l-a declarat „apt să vină la tribunal” subliniind totodată că .. mai „este pozitiv dar foarte slab”, sintagmă de care mulţi am auzit atunci pentru prima oară. Joi, procesul s-a reluat iar acuzatul, nevaccinat, chiar a venit în boxa sa. In faţa bizareriei verdictului medical dar şi a simptomelor persistente ale lui Salah Abdeslam – care nu a încetat să tuşească timp de două ore – avocaţii săi au cerut şi obţinut suspendarea audienţei în aşteptarea unei a treia expertize medicale.
„Nu încercăm să tragem de timp. Ne-am fi lipsit de aceste discuţii” a spus Martin Vettes, unul dintre avocaţii presupusului terorist islamist. „Obiectul acestui proces nu este de a menţine cu orice preţ un calendar fixat dinainte ci de a-i judeca pe acuzaţi de o maniră echitabilă, lucru care presupune ca ei să se poată apăra cât mai bine ceea ce nu este cazul azi cu Salah Abdeslam” a spus avocatul acestuia.
In sala de audienţe au urmat apoi dezbateri aprige între cei care cereau suspendarea audienţei de teama unor contaminări în serie cu riscul de a transforma sala de audienţe într-un potenţial focar de Covid şi cei care vroiau cu orice preţ să continue pe motiv că erau condiţii sanitare acceptabile. „Expertiza medicală spune clar că nu există risc de contaminare chiar dacă suspectul mai este slab pozitiv” a spus procurorul invocând „doctrina guvernamentală care prescrie zece zile de izolare pentru bolnavii de Covid, termen demult expirat”. De partea lor, avocaţii adepţi ai amânării dezbaterilor au subliniat, pe bună dreptate, că distanţarea fizică în boxa acuzaţiilor este greu de respectat întrucât acolo stau 11 acuzaţi şi de două ori mai mulţi poliţişti. In plus, sala tribunalului special nu are nicio fereastră şi este zilnic ocupată de sute de persoane – avocaţi, părţi civile, jurnalişti - care nu au nevoie de certificat verde pentru a asista la proces.
După două ore de dezbateri urmate de alte trei ore de deliberări cu Curtea, preşedintele acesteia Jean-Louis Périès a ordonat o nouă expertiză medicală. Rezultatul acesteia a venit luni seara şi spune că „acuzatul Salah Abdeslam este vindecat de Covid şi apt pe plan medical şi sanitar să asiste la audienţele procesului”.