Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Franţa Covid-19: Premierul Jean Castex anunţă calendarul relaxării restricţiilor

castex.jpg

Jean Castex, premierul Frantei, la conferinta de presà din 20 ianuarie 2022.
Jean Castex, premierul Frantei, la conferinta de presà din 20 ianuarie 2022.
Sursa imaginii: 
AFP - JULIEN DE ROSA

Jean Castex, prim-ministrul Franţei, a anunţat joi seara, cu nici 80 de zile înaintea primului tur al prezidenţialelor, calendarul relaxării restricţiilor impuse în cadrul combaterii pandemiei de Covid-19. Abandonarea măsurilor se va face treptat, în două etape, pe 2 şi 16 februarie.

Cu toate că în medie, peste 400.000 de persoane mai sunt testate pozitiv zilnic de o săptămână încoace, situaţia sanitară nu mai este îngrijorătoare. Numărul de pacienţi internaţi scade încet dar sigur de câteva zile. «Valul Omicron începe să bată pasul pe loc» a spus Jean Castex. In acest context favorabil unor relaxări, premierul francez a anunţat aşadar un calendar foarte precis.

Incepând din 2 februarie, francezii care erau obligaţi să muncească 3 zile pe săptămână de acasă scapă de această constrângere. Telemunca va fi doar «recomandată» de la aceea dată. In paralel, localurile care primesc public – săli de spectacole, cinemauri, teatre sau stadioane – nu vor mai fi supuse unor limitări a numărului de spectatori. Tot din 2 februarie, masca nu va mai fi obligatorie în exterior acolo unde această obligaţie există actualmente.

Două săptămâni mai târziu, din data de 16 februarie, se ridică şi celelalte măsuri impuse. Astfel, se va reda drumul la consumaţii pe stadioane, în sălile de cinema şi în transporturi. De asemenea, concertele şi consumul «în picioare» vor fi şi ele din  nou posibile de la aceea dată. In fine, tot pe 16 februarie se vor redeschide discotecile, spaţii ce fuseseră închise în data de 10 decembrie.

Toate aceste relaxări se vor face la câteva zile după ce va intra în vigoare, lunea viitoare, noul instrument de combatere a epidemiei şi anume paşaportul vaccinal. Incepând din 24 ianuarie, doar francezii de peste 16 ani care vor avea schema vaccinală completă vor putea intra la film, teatru, cafenea, restaurant sau la bordul unor trenuri rapide TGV sau cele interregionale. Numai minorii între 12 şi 15 ani vor putea prezenta în continuare doar un test negativ în locul unei scheme vaccinale complete.

Paşaportul vaccinal, pentru a cărei adoptare au fost nevoie 2 săptămâni de aprige dezbateri parlamentare, intră în vigopare în contextul în care 93% din populaţia adultă a ţării este vaccinată anti-Covid. Cu alte cuvinte, măsura se adresează doar unei minorităţi de circa 4 milioane de nevaccinaţi care reprezintă 7 procente din populaţia totală. «Rata de vaccinare este bună dar nu suficientă» a estimat prim-ministrul francez. Jean Castex a precizat totuşi că acest dispozitiv, «necesar azi, ar putea foarte bine să fie suspendat dacă presiunea epidemică dar mai ales din spitale se reduce de o manieră semnificativă şi durabilă».

 
Franţa Covid-19: Premierul Jean Castex anunţă calendarul relaxării restricţiilor