Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Mircea Sofonea, epidemiolog francez de origine română: Ţările care au investit mult în educaţie şi în vulgarizare ştiinţifică, au avut rezultate mai bune în controlul epidemiei

sofonea.jpg

Epidemiologul Mircea Sofonea la colocviul organizat pe 25 ianuarie 2022 de BNF.
Epidemiologul Mircea Sofonea la colocviul organizat pe 25 ianuarie 2022 de BNF.
Sursa imaginii: 
Youtube Sciences et Médias

În Franţa a intrat în vigoare luni paşaportul vaccinal. Rata de infectare cu varianta Omicron a coronavirusului este în continuare la cote record. Tot luni s-au înregistrat 500.000 de cazuri pozitive. Cu toate acestea, guvernul de la Paris a decis relaxarea măsurilor sanitare în două etape, pe 2 şi 16 februarie. In acest context, marţi a avut loc la Biblioteca naţională a Franţei un colocviu cu tema «Să vorbim despre ştiinţă în timp de criză». Printre oratorii de la această reuniune la care au participat oameni de ştiinţă, medici dar şi jurnalişti, s-a numărat şi epidemiologul francez de origine română Mircea Sofonea. Vasile Damian a stat de vorbă cu specialistul în evoluţia bolilor infecţioase de la universitatea din Montpellier şi l-a întrebat pentru început dacă paşaportul vaccinal impus acum nu vine prea târziu?

Mircea SOFONEA: Sigur, poate părea târzie intrarea în vigoare a acestui paşaport vaccinal pentru că majoritatea infectărilor cu Omicron au trecut. In schimb, este destul de coerent cu strategia guvernului francez. Acesta şi-a propus «să trăim cu virusul» lucru care revine la a lăsa liberă circulaţia coronavirusului Sars-Cov-2 în rândul populaţiei. Se promovează doar vaccinarea pentru a preveni formele grave deci pentru a diminua presiunea din spitale. Totul este coerent cu o perspectivă pe termen lung.

Vasile DAMIAN: In Franţa, 93% din populaţia adultă este déjà vaccinată. Sunt cei 7% nevaccinaţi cei care pun probleme pentru ca să fie nevoie de paşaportul vaccinal?

M.S: In serviciile de terapie intensivă, da. Apoi, sunt şi persoanele imunodeprimate care chiar şi vaccinate, nu sunt protejate pentru că nu răspund la vaccin. Sigur că presiunea pe serviciile de terapie intensivă ar fi mai mică dacă nu ar exista nevaccinaţii. Paşaportul vaccinal urmăreşte să limiteze expunerea nevaccinaţilor la evenimente în cursul cărora ar putea fi infectaţi şi pentru ca apoi o fracţiune dintre ei să se regăsească în spitale.

V.D: Valul Omicron a infectat foarte multă lume în ultimele săptămâni. Putem deci spera ca graţiei acestei variante a coronavirusului să ajungem la imunitatea de grup (turmă) ?

M.S: Definiţia formală a imunităţii de turmă este când o parte din populaţie, imunizată total contra unui virus, blochează apariţia altori valuri de viruşi. Altfel spus, odată ce populaţia ajunge la imunitatea de turmă, nu mai urmează niciun val. Cu varianta Omicron, atâte de multe persoane au fost infectate încât se ajunge – poate nu chiar la nivel naţional – la imunitatea de turmă, cel puţin la nivel local. Trebuie ştiut că după infectarea cu un virus, vine o perioadă de imunitate mai mult sau mai puţin scurtă, în funcţie de virus. Ori noi nu ştim încă cu Omicron cât de lungă este această imunitate. Cu celelalte variante, imunitatea după infecţie era corelată cu severitatea simptomelor. Dacă ce s-a văzut cu celelalte tulpine rămâne adevărat cu Omicron, cei care au avut acum o formă lejeră sau au fost asimptomatici, ar rămâne fără protecţie după câteva luni. Aşadar, imunitatea de grup poate fi atinsă – sau poate chiar am atins-o déjà local, în marile oraşe de exemplu – dar asta nu înseamnă că este ceva definitiv care ne apără contra altor valuri, cu variante noi şi alte proprietăţi antigenice.

V.D: Se tot aude în ultima vreme un discurs mai pozitiv din partea unor specialişti,, inclusiv de la reprezentantul OMS (Organizaţia mondială a Sănătăţii) pentru Europa, care evocă sfârşitul pandemiei pentru a trece la endemie. Cum vi se pare această ipoteză?

M.S: In realitate sunt două discursuri: unul care spune că pandemia s-a terminat – chiar dacă OMS a revenit asupra acestei declaraţii. Celălalt discurs ne spune că mergem spre endemie. Endemia este atunci când un patogen circulă tot timpul spre deosebire de epidemie care înseamnă o creştere importantă a cazurilor după care virusul dispare, cel puţin local. De fapt, nu există o limită clară între aceste două noţiuni. Ce se poate anticipa este că endemia – termen pe care Spania déjà îl foloseşte – va da un nivel de circulaţie al virusului care devine compatibil cu viaţa aproape normală. Adică un nivel la care tensiunea din spitale creată de acest virus devine acceptabilă, suficient de slabă iar circulaţia în rândul populaţiei devine tot mai previzibilă. Astfel, în zonele temperate, acest lucru va coincide cu o gripă sezonieră cu o incidenţă mai mare iarna dar totuşi previzibilă astfel încât politicile de sănătate publică vor putea fi adaptate. Pentru moment, nu suntem încă în endemie pentru că mai sunt valuri care apar în mod neregulat dar credem că la un moment dat circulaţia va fi suficient de limitată sau oricum nu cu un impact foarte important în termeni de forme grave. In acest caz, ne vom putea gândi la ridicarea treptată a restricţiilor.

V.D: Nu este puţin utopic să ne gândim la sfâşitul pandemiei când, în timp ce occidentalii îşi fac a 3-a, a 4-a, poate chiar a 5-a doză, în emisfera sudică, adică în ţările mai sărace, oamenii caută încă prima doză de vaccin? Cum să punem capăt pandemiei, cum rezolvăm problema într-o lume globală ca a noastră în care fiecare poate circula unde şi când vrea, cu riscul de a aduce virusuri sau tulpine noi?

M.S: E adevărat că cu cât circulă mai mult virusul în populaţia umană, oriunde pe pământ, cu atât există şanse mai mari să apară variante noi, unele dintre aceşti mutanţi nu doar cu proprietăţi antigenice diferite dar mai contagioşi sau mai virulenţi. Este cazul gripei sezoniere care o dată la 20-30 de ani apare cu o formă foarte diferită şi atunci devine gripă pandemică cu probleme mult mai acute decât gripa sezonieră «normală». Evident, că ceea ce face acum Occidentul cu vaccinarea «multiplă» pentru a preveni alte valuri, este o strategie pe termen scurt pentru că virusul va continua să circule în ţările din Sud unde vor apărea deci noi mutanţi. Cu alte cuvinte, problema nu se poate rezolva pe termen scurt dacă nu ne gândim la o omogenizare, la o coordonare a politicilor de sănătate publică. Nici măcar în ţările din Europa nu avem aceleaşi măsuri peste tot. Asta înseamnă că trebuie să ne gândim şi la o reactualizare a dozelor de vaccin. Sigur, fabricăm multe doze de vaccin dar la un moment dat, variantele sunt prea diferite de tulpina iniţială pe care se bazează vaccinul. Aceste doze ar trebui folosite mai mult în ţările din Sud şi ar trebui să ne gândim la o politică coordonată şi cu vaccinuri reactualizate.

V.D: Aţi participat la Biblioteca naţională a Franţei la un colocviu intitulat «Raconter la science en temps de crise»-«Să vorbim despre ştiinţă în timp de criză». Dvs aţi intervenit la masa rotundă «Oamenii de ştiinţă în mass media». Era nevoie de prezenţa Dvs – şi a colegilor – în presă, în acest moment de criză?

M.S: Când, în primăvara 2020, ne-am angajat împreună cu colegii din Montpellier, pentru noi era continuarea naturală a misiunii noastre de universitari şi cercetători. Cercetarea nu trebuie să rămână între specialişti ci trebuie difuzată ca să fie înţeleasă de marele public. Această înţelegere putea fi benefică pentru ca populaţia să adere, să accepte măsurile absolut inedite care erau luate. In toamna anului 2020 au fost studii care au demonstrat că ţările care au investit mult în educaţie şi în vulgarizare ştiinţifică, au avut rezultate mai bune în termeni de control al epidemiei. Era de asemenea important să nu se spună orice de către oricine, să nu se exprime – cum s-a făcut din păcate la începutul pandemiei - opinii şi intuiţii contradictorii. Acest lucru a creat în Franţa, dar şi în alte ţări, neînţelegeri între populaţie şi oamenii de ştiinţă, lucru care a dăunat mai târziu aplicării măsurilor şi încrederii în strategia de combatere a virusului. Pentru noi era deci important să spunem ce se ştie, ce nu se ştie, care sunt ipotezele explorate. Acest lucru înseamnă o prezenţă pe termen lung a echipei de cercetători în mass media. De partea lor, politicienii trebuie să se obişnuiască cu acest mod de funcţionare şi să fie atenţi la faptul că nu toate discursurile au aceeaşi bază ştiinţifică. Unii au mai puţină bază sau exprimă doar opinii. Numai aşa, oamenii politici pot fi ajutaţi pentru a alege ipotezele cele mai riguroase.

V.D: Aţi avut în aceşti doi ani vreun moment de descurajare în faţa discursului politic sau al opiniei publice? Trebuie spus că au fost momente în care s-a exprimat cu forţă neîncrederea în specialişti…

M.S: E adevărat că în doi ani, de mai multe ori m-am retras, am refuzat să mai dau interviuri timp de mai multe săptămâni. Devenise insuportabil pentru că se repetau aceleaşi greşeli de interpretare, mai ales când erau semnale destul de clare că venea un val dar nimic nu se anticipa. Este mult mai dificil să gestionezi un val odată ce este bine instalat decât să-l previi. Asta înseamnă că trebuie să fim foarte atenţi când apar aceste semnale. Probleme de genul acesta s-au repetat deci am fost dezamăgit, mai ales când mulţi jurnalişti şi oameni politici solicitau oameni care ţineau un discurs foarte optmist care însă nu se baza pe realitate. Asta, la un moment dat, dăunează credibilităţii discursului ştiinţific şi crează o controversă care nu este favorabilă.

 
Mircea Sofonea, epidemiolog francez de origine română: Ţările care au investit mult în educaţie şi în vulgarizare ştiinţifică, au avut rezultate mai bune în controlul epidemiei