Gaspard Koenig, filosof şi candidat la preşedinţia Franţei: Azi, legăturile franco-române sunt complet subestimate de diplomaţia franceză (Interviu)

Gaspard KOENIG: Eu caut mai ales să-mi promovez ideile, să le impun în dezbaterea politică pentru ca ele să fie apoi apreciate şi adoptate. Cum în Franţa, scrutinul prezidenţial este cel care „dă tonul”, mi se părea normal ca să particip la aceste alegeri. Totodată, pentru mine este o tranziţie foarte naturală. Când eşti filosof, te plimbi printre oameni, voiajezi mult. Eu am traversat Franţa, inclusiv călare, ca vorbesc cu oamenii, mai ales despre chestiunea simplificării care îmi este dragă. Rolul filosofului este de a răspândi idei şi la un moment să le aducă pe scena politică. Fac asta pentru că mi se pare că ideile mele nu sunt reprezentate de marile partide clasice.

Vasile DAMIAN: Conceptul-cheie pe care îl promovaţi este „simplificarea”, substantiv care a dat şi numele partidului Dvs. „Simple”. Ce înseamnă pentru Dvs „simplificarea” şi de ce e nevoie de ea?

G.K: In primul rând, remarc că Franţa suferă mult de o formă de încarcerare birocratică care îi înebuneşte pe oameni. Avem prea multe legi, regulamente şi norme pe care omul de rând nu le mai poate înţelege sau stăpâni şi care, în cele din urmă, pun la pământ statul de drept. Trecând însă peste asta, a simplifica înseamnă a avea încredere. A avea încredere în indivizi, în comună, în firmă, şamd. Acest lucru repune în cauză două secole de jacobinism, de centralism. Franţa este, după cum ştiţi o ţară foarte „verticală”. Totul pleacă de la Paris iar nişte tehnocraţi gestionează viaţa oamenilor. Cred că criza sanitară a adus aceste lucruri la apogeul lor şi că există acum o uriaşă dorinţe de autonomie. Oamenii vor să-şi reia controlul vieţii lor, al destinului lor – colectiv sau local. Pe scurt, ţara are nevoie de aer iar eu încerc să aduc acest suflu.

V.D: Programul Dvs politic este construit în jurul a 4-5 propuneri simple. Printre ele se numără şi instaurarea unui „venit universal” de 500 de euro pentru toate persoanele majore. De ce ţineţi atât de mult la această propunere?

G.K: Când vrei să devii responsabil politic, e normal să combaţi sărăcia. Întrebarea este, cum o faci? Astăzi, treaba se face de o manieră extrem de paternalistă cu tot felul de dispozitive foarte deranjante şi totodată greu accesibile. O treime din oamenii care ar avea nevoie de ajutor, nu capătă nimic, nu au acces la drepturile care li se cuvin. Un venit universal ar permite acordarea unui minim tuturor pentru a face faţă nevoilor elementare, pentru a supravieţui, lucru foarte normal într-o societate prosperă. Acest minim ar trebui acordat – ca un drept - tuturor oamenilor, fără să li se ceară nimic în schimb. Nu e vorba de sume uriaşe – undeva în jur de 500 de euro pe lună – dar care ar permite oamenilor să capete o adevărată stabilitate, o plasă de siguranţă. Apoi, individul poate plănui să-şi facă - sau refacă – viaţa pentru a se proiecta în viitor. Precizeze că această propunere nu ar bulversa deloc marile echilibre economice ale statului.

V.D: Sunteţi, prin parcursul Dvs. iniţial, foarte ataşat libertăţilor individuale. Ce părere aveţi despre ceea ce trăim şi ni s-a impus de doi ani de zile?

G.K: Cred că pandemia a dat ocazia guvernului să ia măsuri de restrângere a libertăţilor, măsuri care sunt extrem de exagerate. Eu de exemplu sunt total opus paşaportului sanitar şi vaccinal. Sunt de părere că măsuri mult mai precise ar fi fost suficiente. In plus, în Franţa, multiplicarea procedurilor şi a normelor care se schimbă în continuu, a provocat un haos mult mai mare decât cel creat de virus. Vedem dealtfel chiar acum că profesorii manifestează în stradă pentru că nu mai înţeleg nimic din protocolul sanitar care s-a impus în şcoli. E vorba de măsuri bazate pe constrângere şi deloc pe responsabilitatea cetăţeanului. Ori, în această epidemie, putem spune că toată lumea a avut informaţiile necesare iar statul a furnizat vaccinurile, adică mijloacele pentru a se proteja. Mi se pare că vaccinul este un lucru excelent şi că statul, ca şi ştiinţa, şi-au îndeplinit rolurile. Odată ce vaccinurile au fost însă difuzate, nu mai există niciun motiv ca măsurile restrictive să persiste. Ori, se vede că guvernul, după ce a instaurat aceste măsuri, este acum tentat să le păstreze pentru că îi este greu să revină înapoi pentru a reda libertatea oamenilor.

V.D: Preşedintele Emmanuel Macron a declarat zilele trecute că doreşte „să le facă zile fripte” celor nevaccinaţi anti-Covid. Cum vi se pare această declaraţie? E, în felul ei, o „simplificare” a dialogului politic...

G.K: Legea nu este făcută să le facă zile fripte oamenilor. Azi, în Franţa, oamenii au dreptul să fie nevaccinaţi. Câtă vreme au acest drept, eu nu înţeleg de ce sunt împinşi într-o capcană, de ce sunt forţaţi să adopte anumite comportamente. Singurul mod cinstit de a regla problema - şi doar dacă se consideră că lucru este necesar - este de a introduce obligativitatea vaccinării. Bobârnacele permanente şi multiplicarea micro-măsurilor destinate – şi aici preiau limbajul prezidenţial - doar să le facă zile fripte oamenilor în viaţa de zi cu zi ca să se comporte de o anumită manieră moralmente acceptabilă, nu este rolul statului sau al politicianului. Rolul politicianului este să propună o lege pe care apoi cetăţeanul o respectă sau nu. Rolul politicianului nu este să judece comportamentul oamenilor şi asta mă şochează cel mai mult în declaraţia preşedintelui. Statul dictează legea, nu se pronunţă asupra Binelui şi Răului.

V.D: Ştiu că sunteţi foarte legat de România de mai mulţi ani, o ţară pe care o vizitaţi în mod regulat. Ce relaţia şi-ar dori să întreţină cu această ţară eventualul viitor preşedinte francez Gaspard Koenig? Dacă se poate să ne spuneţi şi câteva cuvinte în română...

G.K: Sunt foarte ataşat de această ţară şi de legăturile culturale puternice care există între Franţa şi România, de la Napoleon al III-lea încoace. Legături care sunt complet subestimate azi de diplomaţia franceză. România este tratată ca şi Bulgaria sau orice altă ţară din Est. Primul lucru de care s-a legat preşedintele Emmanuel Macron când a fost prima oară în România au fost muncitorii detaşaţi. A fost total pe dinafară cu acest subiect! România înseamnă mult mai mult decât asta pentru Franţa. Cred că nu ar fi nevoie de eforturi prea mari pentru a crea din nou legăturile foarte puternice care uneau cele două ţări. Sunt de exemplu întristat să văd că tinerele generaţii din România nu mai vorbesc franceză ci engleză. Asta este din vina noastră, nu am ştiut să fim atrăgători dar ar  fi nevoie doar de câteva gesturi, discursuri sau simboluri pentru a reda viaţă înţelegerii noastre seculare.