„Convoaie ale libertăţii”: sau cum poate fi pierdută bătălia cuvintelor

Uneori bătăliile mediatice, politice şi ideologice se pierd la nivelul limbajului. Iar cuvîntul „libertate” a suferit în cursul istoriei cele mai halucinante şi oribile deturnări semantice. La intrarea în lagărul de exterminare nazist de la Auschwitz era arborat sloganul Arbeit macht frei, adică „munca te face liber”. Iar în România anilor 50 sloganul favorit al regimului comunist instaurat de Armata Roşie era „Stalin şi poporul rus libertate ne-au adus”. Imposibil de repertoriat toate aceste agresiuni aduse conceptului de libertate din partea unor dictatori, autocraţi, ideologi cinici, manipulatori de tot felul sau pur şi simplu idioţi utili şi oameni lipsiţi de o cultură lingvistică elementară.

În Franţa mor în continuare, în medie, în fiecare zi între 150 şi  250 de oameni din cauza  coronavirusului. Dar cifrele legate de morţi, de contaminaţi şi de bolnavi internaţi nu mai înspăimîntă pe nimeni. Există chiar o tendinţă a opiniei publice de a nu mai ţine cont de ele… Iar unii dintre cei care se opun restricţiilor sanitare (care sunt minime în acest moment în Franţa) au impresia că trăiesc într-o dictatură şi că ar fi de datoria lor să dărîme sistemul în numele „libertăţii”.

Ca din întîmplare, aceste convoaie de opozanţi s-au îndreptat spre Paris exact într-un moment cînd preşedintele Emmanuel Macron ar fi trebuit să-şi declare candidatura în perspectiva prezidenţialelor din aprilie. O minoritate foarte activă îl consideră însă demn de a fi comparat cu… Ceauşescu. Un lider al extremei drepte, Florian Philippot l-a numit pe actualul preşedinte francez Macroncescu, combinaţie semantică de Macron cu Ceauşescu. Protagoniştii vieţii politice recurg deseori la insulte, nu aceasta este problema. În Franţa şi în Occident în general există însă numeroşi oameni care nu mai ştiu efectiv care este sensul cuvintelor, oameni care îşi bat joc de democraţie folosindu-le anapoda întrucît au impresia că trăiesc în infern.

Şeful statului francez, săptămîna trecută, a făcut următoarea declaraţie legată de militanţii care se pregăteau să vină spre Paris cu diverse „convoaie ale libertăţii” din diferite regiuni ale Franţei: „Există o exasperare şi o oboseală legate de pandemie şi de măsurile sanitare luate în acest context. Unii încearcă însă, din nou, să instrumentalizeze politic acest lucru printr-o mişcare. Să rămînem însă într-o logică de vigilienţă colectivă şi să nu lăsăm pe nimeni să spună că mobilizarea împotriva măsurilor de combatere a epidemiei ar fi o mişcare în favoarea libertăţii. Nu trebuie să pierdem de la început bătălia cuvintelor. Să nu lăsăm să se creadă că aceşti oameni sunt patrioţi care apără libertatea. Cuvintele au un sens. Iar noi, în Franţa, în cursul acestei ierni, spre deosebire de unii dintre vecinii noştri, nu am fost obligaţi să reînchidem multe locuri, tocmai datorită paşaportului sanitar, pe care îl vom retrage imediat ce va fi posibil.”

Merită să reţinem această observaţie, „cuvintele au un sens”.  Ea nu este doar una a preşedintelui francez ci şi a multor alţi responsabili politici şi oameni de bun simţ. Cuvintele au un sens, şi din această cauză ar fi total greşit să spunem, de exemplu, că militanţii pro-Trump care au atacat pe data de 6 ianuarie anul acesta Capitoliul la Washington, adică simbolul prin excelenţă al democraţiei, ar fi făcut-o în numele libertăţii. Cuvintele au un sens şi din această cauză ar fi absurd să credem că un dictator precum preşedintele belarus Alexandre Lukaşenko aduce candidaţi la azil şi-i masează la frontiera cu Uniunea Europeană în numele „libertăţii de mişcare”. Ciudat cum cuvîntul libertate, în Franţa, este unul din termenii favoriţi ai extremei drepte, ai troţkiştilor şi ai islamiştilor. Extremiştii sunt extrem de dibaci în manipularea cuvîntului libertate. Islamiştii radicali din Franţa denunţă cu vehemenţă faptul că li se îngrădeşte „libertatea” de a perpetua tradiţia patriarhală, a supunerii femii de către bărbat, şi mai ales tradiţia în virtutea căreia legislaţia civilă trebuie să se supună celei religioase.

Personal aş fi salutat conceptul de „convoi al libertăţii” dacă s-ar fi creat unele cu destinaţia Kiev, pentru a li se arăta ruşilor că societatea civilă occidentală nu acceptă ca un stat democratic precum Ucraina să fie ameninţat cu invazia. Vladimir Putin îşi freacă probabil acum mîinile cu satisfacţie. Convoaiele sale de tancuri, destinate să lichideze libertatea în Ucraina şi eventual în Uniunea Europeană, sunt ajutate acum indirect de „convoaiele libertăţii” apărute ca din neant în spaţiul democraţiei.

Ce vor de fapt să elibereze aceste convoaie în ţările, nu multe, în care mai există democraţie? Tare mă tem că în inconştienţa şi în confuzia lor mentală datorată inculturii politice şi istorice, aceşti militanţi vor să-şi elibereze ţările respective chiar de… democraţie.