Lupta anti-jihadistă: eşecuri franceze şi europene în Mali

Luni 14 februarie miniştrii de externe ai Uniunii europene au discutat prin videoconferinţă despre viitorul forţei Takuba, formată din trupe provenind din 15 ţări europene, şi destinată luptei anti-jihadiste în Mali. Miercuri 16 februarie se vor reuni la Paris, în jurul preşedintelui francez Emmanuel Macron, omologii săi din cinci ţări situate în zona Sahelului, precum şi alţi cîţiva responsabili africani şi europeni. Vor fi prezenţi la Paris preşedintele Consiliului european Charles Michel, şeful diplomaţiei europene Josep Borrel, preşedintele Uniunii africane senegalezul Macky Sall.

Joi, la Bruxelles, va avea loc un summit Uniunea africană – Uniunea europeană, cu numeroase subiecte pe ordinea de zi.

De mai multe săptămîni se vorbeşte despre o retragere a soldaţilor francezi şi europeni din Mali şi despre reorganizarea dispozitivului militar european în zona subsahariană. Există două opinii în legătură cu această problemă. Dacă africanii nu ne vor, mai bine plecăm, par să spună unii. Dacă plecăm, le lăsăm teren liber ruşilor, par să spună alţii. În Mali, spre surprinderea europenilor şi mai ales a francezilor, junta militară a manevrat atît bine pe terenul propagandei încît populaţia pare acum convinsă că venirea chinezilor şi a ruşilor va aduce securitate şi prosperitate. Este adevărat însă şi faptul că militarii au jucat pe coarda sensibilă a trecutului colonial, cerînd plecarea unei forţe militare care este cea a fostei metropole.

Editorialistul Philippe Bernard consideră, în cotidianul Le Monde, că Franţa a fost umilită din punct de vedere militar şi diplomatic în Africa prin ceea ce s-a întîmplat în Mali. Mai precis prin faptul că mercenarii grupului Wagner sunt primiţi ca nişte eliberatori în timp ce francezilor li se cere să părăsească teritoriul statului malian pe fondul unor puternice manifestaţii anti-franceze. Manipularea opiniei publice este o reuşită a juntei militare care a pus democraţia între paranteze în Mali, dar în acelaşi timp, consideră editorialistul francez, şi Franţa a comis o „eroare centrală”. Aceasta ar consta în faptul că preşedintele Emmanuel Macron, dar şi predecesorul său François Hollande, ar fi subestimat gradul de corupţie şi de faliment al statului malian care de fapt nu şi-a asumat niciodată efectiv misiunile.

În orice caz, mai ales în contextul alegerilor prezidenţiale din Franţa, Emmanuel Macron este confruntat cu un eşec în Mali şi în Africa în general, pe de o parte, iar pe de altă parte cu o criză ucraineană care şi este ea plină de incertitudini.