Retragerea franceză din Mali: eşec în faţa jihadismului sau schimbare de strategie?

Să începem prin a preciza că şeful statului francez refuză termenul de eşec pentru a justifica această retragere. Operaţiunea Barkhane, cum este numit dispozitivul militar francez în Mali, a evitat prăbuşirea statului malian în 2013, a mai subliniat Emmanuel Macron. Astăzi însă nu mai sunt reunite condiţiile politice, operaţionale şi juridice pentru ca militarii francezi, europeni şi cei canadieni, angajaţi în Mali, să-şi poată continua în mod eficient misiunea. Această constatare figurează într-o declaraţie comună semnată după reuniunea de miercuri seară. Dar Franţa şi aliaţii ei vor continua să sprijine statul Mali şi populaţia maliană în eforturile lor de a obţine „o pace durabilă şi stabilitate”, se mai stipulează în document.

Să vedem însă ce se întîmplă concret pe teren, dincolo de aceste fraze cu turnură diplomatică. În paralel cu războiul împotriva jihadiştilor, s-a derulat în zona subsahariană un fel de război ideologic. Pe teren forţele occidentale rămîn redutabile, au lichidat numeroşi lideri jihadişti şi au dezmembrat numeroase reţele teroriste. Europenii şi canadienii nu au reuşit să obţină însă încrederea populaţiei. Discursurile anti-occidentale au fost mai eficiente decît apelurile la raţiune şi la unitate în faţa pericolului jihadist. Numeroşi lideri politici şi şefi locali au reuşit, treptat, să alimenteze un fel de animozitate profundă faţă de cei care au venit de fapt pentru a ajuta aceste populaţii să trăiască într-un regim de democraţie şi în condiţii de securitate. Din 2013 încoace, după ce iniţial francezii au fost primiţi cu flori, entuziasmul s-a fisurat iar sentimentele anti-franceze au devenit dominante. Propaganda anti-franceză a luat amploare, a cîştigat spiritele. Şi treptat prezenţa militară franceză a fost desemnată drept cauză a instabilităţii, în loc să fie văzută ca o soluţie la problemele legate de instabilitate.

Şefii militari care au luat puterea în Mali au reuşit practic să-şi asocieze populaţia pentru a cere pur şi simplu plecarea militarilor francezi, europeni şi canadieni, mizînd în schimb pe ajutorul Rusiei şi al mercenarilor grupului Wagner.

Deşi Emmanuel Macron nu acceptă cuvîntul eşec, el apare în mai toate analizele din presa franceză. Le Figaro consideră că această plecare a francezilor din Mali reprezintă un „eşec amar, tactic dar mai ales politic.” Publicaţia economică Les Echos arată că operaţiunea franceză a costat un miliard de euro pe an şi că pe teren şi-au lăsat viaţa 48 de soldaţi francezi. Paralela cu retragerea americană din Afganistan este în toate minţile. În ultimele decenii occidentalii, ori de cîte ori se lansează în astfel de operaţiuni, nu reuşesc să cîştige inimile localnicilor şi pînă la urmă sunt ejectaţi, ca şi cum autohtonii ar prefera haosul decît prezenţa strănilor pe teritoriile lor.

Mama unui soldat francez căzut în Mali se exprimă în cotidianul Le Parisien şi spune: „am impresia că fiul meu şi ceilalţi camarazi de arme ai săi morţi în Mali şi-au dat sîngele pentru nimic.”

Tehnic vorbind, retragerea din Mali va fi ordonată, eşalonată pe o operioadă cuprinsă între 4 şi 6 luni, iar între 2500 şi 3000 de soldaţi francezi vor rămîne prezenţi în alte ţări din Sahel. Franţa şi Uniunea Europeană vor colabora cu alte state care au nevoie de sprijin pentru a frîna expansiunea jihadistă. Europenii însă au înţeles un lucru, şi anume că nu se pot substitui statelor respective, şi că ele trebuie să-şi creeze, antreneze, perfecţioneze forţe de intervenţie susceptibile să oprească atît grupurile jihadiste cît şi diversele grupuri mafiote organizate în jurul lor.

Ne putem întreba deasemenea de ce mercenarii grupului Wagner sunt chemaţi acum de junta militară pentru a asigura securitatea în locul francezilor. Un răspuns foarte simplu este acesta: pentru că mercenarii nu pun întrebări legate de statul de drept, de democraţie sau de drepturile omului. Iar militarii malieni aflaţi la putere, care au oprit de fapt şi procesul democratic din ţara lor, detestă să li se vorbească despre astfel de „valori”.

Faţa nevăzută a prezenţei mercenarilor în Mali este că ţara va fi spoliată de cei care îi teleghidează pe aceşti soldaţi. Ceea ce nu provoacă nici un fel de îngrijorare la nivelul juntei de la Bamako, ceea ce îşi doresc cei care conduc acum statul Mali este să-şi poată apăra interesele economice şi privilegiile. Există, eivdent, şi „aranjamente” pe care militarii malieni le pot face cu grupurile jihadiste.

Plecarea francezilor din Mali riscă să provoace un vid în dispozitivul general din Sahel în materie de luptă anti-jihadistă. Acest vid riscă să aibe şi alte consecinţe, politice, în Africa, unde democraţia nu este în expansiune, dimpotrivă.