Play
Ascultă RFI Romania
Play
Ascultă RFI France
Ascultaţi


Paris: Manifestaţie împotriva invaziei Ucrainei, în faţa ambasadei Rusiei din Franţa

cetateni_ucraineni_au_protestat_impotriva_interventiei_militare_a_rusiei_in_ucraina._manifestantii_s-au_adunat_in_fata_ambasadei_Rusiei_la_paris_24_februarie_2022.

Cetateni ucraineni au protestat împotriva interventiei militare a Rusiei în Ucraina. Manifestantii s-au adunat în fata ambasadei Rusiei la Paris, 24 februarie 2022.
Cetateni ucraineni au protestat împotriva interventiei militare a Rusiei în Ucraina. Manifestantii s-au adunat în fata ambasadei Rusiei la Paris, 24 februarie 2022.
Sursa imaginii: 
© Thomas Coex, AFP

În Franţa, sute de persoane au manifestat, joi, în faţa ambasadei Rusiei la Paris  împotriva invaziei ruseşti a Ucrainei. Yannick Jadot şi Christiane Taubira, candidaţi la alegerile prezidenţiale franceze au fost prezenţi la protest pentru a-şi exprima susţinerea cu poporul ucrainean. RFI a stat de vorbă cu aceşti protestatari. Ucrainenii au cântat şi au scandat lozinci împotriva lui Vladimir Putin. 

"Nu războiului", "Putin Ucraina 2022, Hitler Polonia 1939", se putea citi pe unele pancartele ce erau agitate de manifestanţi şi care scandau “opriţi-l pe Putin, opriţi războiul”.

Oamenii au întins steagul Ucrainei şi au intonat un cântec din al Doilea Război Mondial.

"Suntem aici pentru a ajuta cetăţenii din Ucraina, pe cei care se află încă acolo », a declarat o franco-ucraineancă în vârstă de 42 de ani.

Un domn spune că a venit să protesteze deoarece "este îngrijorător ceea ce se întâmplă. Este prima data când protestez în stradă şi am 58 de ani. Pe pancarta mea am făcut o comparaţie între Vladimir Putin şi Hitler – deoarece Hitler a invadat Polonia în 1939 iar acum, în 2022, Putin face acelaşi lucru în Ucraina”.

Lângă, un alt manifestat spune că este alături de poporul ucrainean "deoarece Vladimir Putin este periculos. Doreşte să refacă URSS şi este periculos şi pentru alte state. Este un monstru, un bolnav. Îmi e teamă că va merge şi în alte ţări – Georgia, Azerbaidjan şi Republica Moldova spre exemplu. Trebuie oprit. Este periculos".

O protestatară spune că “Este incredibil. Vladimir Putin este o mare ameninţare pentru întreaga Europă. Ucraina nu este decât primul pas”.