Acum 80 de ani erau deportaţi primii evrei din Franţa spre Auschwitz

Primul convoi plecat de la Drancy acum 8 decenii avea 1.112 oameni la bord. Jumătate originari din lagărul de la Drancy, restul din cel de la Compiègne, localitate aflată şi mai la nord de Paris. «Ni s-a dat o bucată de pâine, o bucată de cârnat dar nimic de băut. Voiajul a durat trei zile şi trei nopţi, răstimp în care nu am avut nimic de băuut. Nu ştiam nici încotro mergem decât direcţia, estul» a povestit Jacques Smaer, unul dintre supravieţuitorii lagărului de exterminare de la Auschwitz, citat de France 24, canal de televiziune care publică pe pagina sa electronică un lung articol pe tema primului convoi spre Auschwitz.

Colegii noştri remarcă faptul că acest convoi numărul 1 s-a situat la «răscrucea a două politicii duse de ocupantul nazist: represiunea şi persecuţia. In urma atentatelor comise contra soldaţilor germani, ocupantul declanşează politica ostaticilor. Pe scurt, începând cu vara lui 1941, sunt luaţi ostatici din rândul populaţiei franceze. De cum se produce un atac contra soldaţilor germani, ostaticii sunt executaţi. Conştienţi de nepopularitatea unei astfel de politici, ocupanţii îi privilegiază pe comunişti şi pe evrei în aceste operaţiuni. Astfel, aceştia pot fi prezentaţi opiniei publice drept «inamici din afara poporului francez» spune un istoric citat de France 24.

Cum nici această măsură nu este populară, comandamentul militar german decide să «externalizeze» represiunea. Astfel, aşa-zisele «elemente criminale iudeo-bolşevice» sunt deportate la muncă forţată, în Est. In paralel, şeful «serviciului evreiesc» de la Gestapo, doreşte să grăbească persecuţia evreilor în Franţa.

Adolf Hitler luase decizia de a-i extermina pe evreii din Europa în decembrie 1941. Câteva zile mai târziu, la conferinţa de la Wannsee, decizia este formalizată. Doar o lipsă de trenuri întârzie atunci aplicarea cât mai rapidă a hotărârii naziste. In cele din urmă deci, pe 27 martie 1942, pleacă primul convoi de la Drancy. La bord, cei 1.112 bărbaţi fac parte din grupuri arestate în cursul a două razii făcute la Paris, în august, respectiv decembrie 1941. Primii 565 de oameni se urcă la bord la Drancy. Alţi 547 completează locurile libere la Compiègne unde se afla lagărul Royallieu. De notat că e vorba de singurul convoi de deportaţi plecaţi din Franţa în vagoane de clasa a treia. Toate celelalte convoaie care urmează se vor face în vagoane de animale.

Intrarea în lagàrul de exterminare de la Auschwitz-Birkenau.

Sursa imaginii: 

Stéphanie Trouillard, France 24

Convoil numărul 1 ajunge la Auschwitz-Birkenau trei zile mai târziu, pe 30 martie, la 5 şi jumătate dimineaţa. Cum lagărul nazist din Polonia nu este încă marele centru de ucidere în masă care avea să devină, spre deosebire de soarta celorlalte convoaie, deportaţii primului convoi sunt selecţionaţi pentru munci forţate. Chiar dacă au scăpat de exterminare, 90% din acest prim grup de deportaţi mor în primele 5 luni, fie de epuizare, fie de diverse boli şi nu în ultimul rând din cauza tratamentelor la care au fost supuşi de către paznicii lagărului. In fine, unii dintre ei termină în camerele de gazare încă pe cale de «experimentare». La terminarea războiului şi eliberarea lagărului în ianuarie 1945, doar 29 din cei 1.112 de la început mai sunt în viaţă.

Convoiul numărul 1 a fost urmat de alte 73. In total, aproape 72.000 de persoane au fost conduse la moarte. Numai în 1942, aproape 46.000 de evrei au fost deportaţi din Franţa, altfel spus 60% din totalul evreilor deportaţi de-a lungul întregului război.

80 de ani mai târziu, Memorialul Shoah din Drancy consacră o expoziţie cu scrisorile trimise de deportaţi, de cele mai multe ori înainte de plecarea lor de la Drancy spre Auschwitz. «Scrisori care sunt, în marea lor majoritate, un ultim la revedere sau adio» spune responsabilul arhivelor de la Memorialul Shoah din Drancy şi co-curator al expoziţiei.

Scrisoare scrisà de Motel Reznik sotiei sale Cypora, în ajunul deportàrii sale de la Drancy, 26 martie 1942.

Sursa imaginii: 

Mémorial dela Shoah/coll. Jacqueline Elgrably