Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Emmanuel Macron, reales preşedinte al Franţei (Live text)

macron.jpg

Sursa imaginii: 
Emmanuelle Nicolas, FMM

Emmanuel Macron, 44 de ani, preşedintele Franţei, a fost reales pentru un nou mandat de 5 ani. El a învins-o în finală pe extremista de dreapta Marine Le Pen, lidera partidului Reuniunea naţională.

Potrivit rezultatelor definitive, Emmanuel Macron a obţinut 58,54% din sufragii în timp ce adversara sa a atras 41,46% din electorat. In ciuda acestei victorii largi şi previzibile, scorul este mult mai strâns decât acum 5 ani.

De asemenea, este un scor istoric pentru extrema dreaptă care câştigă practic 8 procente din electorat în 5 ani.

In 2017, Emmanuel Macron câştigase cu 66%-34% duelul cu Marine Le Pen.

Absenteismul a atins azi cifra record de 28,2% din electorat.

In primul său discurs după victorie, rostit pe Champ-de-Mars la picioarele Turnului Eiffel şi în faţa a mii de simpatizanţi, Emmanuel Macron a ţinut mai întâi să reamintească faptul că «nu mai este candidatul vreunei tabere ci preşedintele tuturor francezilor» a spus învingătorul, sosit acolo pe muzica imnului european, Oda bucuriei a lui Beethoven. «Astăzi aţi ales un proiect umanist, ambiţios pentru independenţa ţării noastre, pentru Europa. Războiul din Ucraina ne reaminteşte că Franţa trebuie să se facă auzită pentru a-şi arăta clar soluţiile şi forţa în toate domeniile» a mais insistat preşedintele reales.

In prima ei declaraţie post-înfrângere, Marine Le Pen a anunţat că-şi va continua «angajamentul pentru Franţa şi pentru francezi. Cu 43% din voturi, rezultate în sine reprezintă o strălucită victorie» a mai spus extremista de dreapta care se va prezenta probabil la legislativele din 12 şi 19 iunie.

De partea sa, stângistul Jean-Luc Mélenchon, ajuns pe locul 3 la primul tur de scrutin cu 22% din voturi, a estimat că «Macron este cel mai prost ales preşedinte al celei de-a 5-a Republici. Înoată într-un ocean de absenteişti, de voturi albe şi nule» a mai spus cel care speră ca la legislativele din iunie să iasă în frunte pentru a se impune premier al ţării. In acest sens, el a lansat un apel la extinderea «Uniunii populare», mişcare în care speră să atragă mai toate partidele de stânga.

Despre uniune, dar a dreptelor patriotice şi naţionale, a vorbit şi polemistul extremist de dreapta Eric Zemmour, eliminat încă din primul tur al prezidenţialelor când nu a cules decât 7 procente din voturi. «Este a 8-a oară că înfrângerea loveşte numele Le Pen» a subliniat el. Puţin probabil ca în aceste condiţii, lidera Reuniunii naţionale să dorească vreo uniune cu Zemmour.

Preşedintele României Klaus Iohannis a ţinut să-l felicite pe Emmanuel Macron pentru realegerea sa. «Bucuros să continui munca alături de Dvs în cadrul Parteneriatului strategic» a scris pe Twitter liderul de la Cotroceni.

Charles Michel, preşedintele Consiliului european, şi Ursula von der Leyen, preşedinta Comisiei europene, au salutat pe Twitter realegerea lui Emmanuel Macron. Mario Draghi, şeful guvernului italian, a estimat că «realegerea lui Macron este o minunată veste pentru toată Europa». Boris Johnson, premierul Marii Britanii, s-a declarat «fericit să poată continua conlucrarea cu Emmanuel Macron». În fine, Olaf Scholz, cancelarul Germaniei – primul partener al Franţei – a estimat că «această realegere a lui Emmanuel Macron este un semnal foarte puternic pentru Europa».