Scriitoarea Florina Ilis: La Festivalul cărții de la Paris, oamenii vin să caute literatură nu impresiile politice ale scriitorilor

Florina ILIS: Se pare că astăzi i se cere scriitorului să fie mult mai implicat decât în alte perioade. Când am început să scriu literatură m-am gândit că voi face numai literatură și deloc politică, fiindcă abia am așteptat să cresc, să cadă regimul Ceaușescu și să încep să pot publica cărți adevărate, așa cum îmi doream. S-a întâmplat acest lucru și am reușit să-mi public cărțile și să le scriu așa cum îmi doream. Acum mă gândesc dacă chiar e nevoie să mă implic în a explica oamenilor ce este bine și rău din punct de vedere politic. Nu știu dacă sunt în stare să fac acest lucru. În romanele mele eu vreau să vorbesc despre om, despre sentimente, despre trăiri, despre oamenii care au o anumită credință, dar care o pot pierde din diferite motive și dacă cititorii trag diferite învățăminte din ceea ce scriu eu, atunci poate că scriitorul este și implicat.

Vasile DAMIAN: De altfel, ați recunoscut în timpul discuției că în romane se pot spune și povești, ficțiune și eventual minciuni, nu?

F.I: Minciuni în sensul de imaginar, așa este. Eu folosesc acest termen pentru că atunci când eram mică și inventam povești nu știam ce nume să le dau. Și le spuneam minciuni. Dar era vorba despre povești literare. Scriam fără să îmi dau seama. Îmi imaginam fără să îmi dau seama. Eram prea mică să îmi dau seama că sunt deja romancieră. Și neștiind cum să le numesc, fiindcă încă nu mergem la școală, le spuneam minciuni. Probabil că de atunci mi-a rămas acest termen. Dar da, literatura este ficțiune. Adevărata literatură este ficțiune. La festivalul cărții de la Paris, oamenii vin să caute literatură nu să caute impresiile politice ale scriitorilor despre diferite evenimente contemporane.

V.D: Totuși, subtitlul mesei rotunde la care ați participat era „adevăr și propagandă”. Este scriitorul cel care deține adevărul sau care trebuie să îl spună?

F.I: Nu cred că scriitorul deține adevărul. Cred că scriitorul arată, oarecum, drumul oamenilor înspre adevăr și căutarea acestuia. Până la urmă, mai important e drumul căutării, al căutării sinelui, al întâlnirii cu condiția umană. Cred că asta face scriitorul într-un sens foarte profund. Cred că e mult mai important decât să cauți în mod tezist să spui adevăruri, care pot să nu fie ale celorlalți, cred că e mai bine să arăți căile prin care oamenii înșiși pot găsi aceste adevăruri.