«Mariupolis 2», un film al cărui regizor a fost ucis de ruşi, prezentat la Festivalul de la Cannes

Mantas Kvedaravicius realizase primul documentar despre Mariupol în 2016, în timpul războiului din Donbas. De cum a început invazia rusă în Ucraina, pe 24 februarie, realizatorul lituanian a plecat din nou spre Mariupol pentru a regăsi persoanele pe care le interviuvase şi filmase în primul documentar.

«Mariupolis 2» este în fapt o lungă – aproape două ore – şi zguduitoare înşiruire de imagini tragice cu oraşul distrus de ruşi şi de mărturii ale unor oameni care încearcă să supravieţuiască în beciurile şi curtea unei biserici evanghelice. Moartea este puţin prezentă pe ecran – ni se arată «doar» 2-3 morţi – dar e suficient ca să înţelegi că este în fapt ea este atotprezentă. Fără niciun comentariu off, fără muzică şi cu foarte puţine dialoguri, filmul ne lasă să auzim minute în şir zgmotele bombelor şi ale tirurilor de mitraliere şi mortiere. Planurile fixe cu imagini dezolante ale oraşului în ruine şi bombardat zi şi noapte alternează cu scurte scene din viaţa celor prezenţi în biserică.

Viaţa cotidiană a locuitorilor alături de care, înţelegem repede, regizorul – care făcea şi pe operatorul – a convieţuit pe toata durata filmărilor, se rezumă la lucruri simple: o ieşire în curte pentru o ţigară sau o gură de aer, pregătirea lemnelor pentru a face focul pe care vor găti, rugăciuni înaintea fiecărei mese şi sala comună din subsol în care se doarme, se mănâncă şi se joacă puţinii copii prezenţi. Din când în când un grup de doi-trei oameni pleacă să recupereze din ruinele caselor dimprejur ce se mai poate refolosi, precum un generator electric ce aparţinea unui bărbat găsit mort în pragul uşii casei sale, probabil ucis de suflul unei bombe.

In momentul în care tocmai aflăm că ultimii combatanţi din uzina Azovstal au primit ordin să se predea, în filmul lui Mantas Kvedaravicius se evocă începutul asaltului dat acestui loc simbolic al rezistenţei ucrainene. Cum se vorbeşte în film şi despre teatrul din Mariupol în care se refugiaseră femei şi copii şăi care a fost bombardat tot de ruşi în luna martie făcând sute de victime.

«Mariupolis 2» a fost adăugat în ultima clipă pe lista filmelor de la Cannes după ce organizatorii au primit asigurări că logodnica regizorului, Hanna Bilobrova, prezentă la filmările din Ucraina şi în momentul uciderii lui Kvedaravicius, a putut recupera imaginile pentru a le monta într-un timp record.

Aşadar, pentru moment, Festivalul de film se ţine de promisiunea făcută şi anume că «Ucraina va fi prezentă în minţile tuturor celor prezenţi aici». Reamintim, în deschiderea Festivalului, marţi seara, festivalierii au avut déjà supriza să vizioneze un mesaj video transmis de preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, actor într-o viaţă anterioară. Prezenţa Ucrainei la această a 75-a ediţie a Festivalului nu se rezumă însă doar la mesajul prezidenţial şi filmul «Mariupolis 2». Este proiectată aici şi pelicula «The Natural History of Destruction» a regizorului ucrainea Serghiei Lozniţa, un film despre distrugerea oraşelor germane de către aliaţi în al doilea război mondial şi apoi mai sunt două filme ucrainene, "Butterfly Visions" de Maksim Nakoneşnîi în secţiunea Un certain regard şi "Pamfir" în Quinzaine des réalisateurs realizat de Dmitro Sukolytkyy-Sobciuk.