Regizorul Radu Dinulescu: În străinătate, de mulți ani se practică performance-uri și mai puțin arta teatrală

Regizorul român Radu Dinulescu revine în 2022, cu o piesă, la Festalul de Teatru de la Avignon. Ea se va juca de pe 19 iulie, în cadrul secţiunii OFF a festivalului. Până atunci, Cristina Teacă a stat de vorbă cu el despre diferenţa de spectator francez şi cel român.

Radu Dinulescu: "Avignon mi-a schimbat, mie, personal, complet viața. Colaboratori pe care i-am cunoscut acolo și care au lucrat cu mine ani de-a rândul, am fost parteneri în proiecte europene. Am o experiență de câțiva ani de muncă înainte de Avignon, mai puțin în teatru și mai mult în domeniul carnavalurilor. Practic, am plecat în 1985 din România, în Israel iar de aici am plecat și m-am instalat în Franța, pentru 6 ani, înainte să descopăr Avignonul.

Mi-am dorit foarte mult să duc spectacole din România, actori, artiști. Iar aici cred că am realizat o performanță importantă: am reușit să aduc în Franța mai bine de 400 de artiști, ajutat de Casa de Cultură din Arad, unde am lucrat o perioadă. Unii au venit cu spectacole, alții numai să vadă. Tot eu am făcut rost și de finanțe – de la Organizația Internațională a Francofoniei și de la Ministerul Culturii, de la Consiliile regionale și municipale. La un anumit moment mi se spunea «Monsieur Avignon».

La un moment dat, în 2008, un jurnalist francez a dorit să facă o fotografie cu românii prezenți la festival și ne-a rugat să ne așezăm pe scările care duc spre intarea în Palatul papilor. M-am uitat în spatele meu și erau 80 de oameni. STudenți de la Târgu Mureș, actori de la Galați, de la Iași, din Arad și de la Alba Iulia. Toți erau într-un mare festival, la Avignon.

Atunci m-am gândit: unde poate duce un proiect bine finanțat. Multă lume a învățat ce înseamnă un alt tip de teatru, cum se finanțează, ce înseamnă teatru privat. În România, acest gen de manifestare culturală este pe cale să se nască, încă nu există un teatru privat puternic în România. Dar, probabil, că în timp se va ajunge și la acest lucru".

Cristina Teacă: Cine v-a ajutat mai mult, în decursul acestor zeci de ani? Statul francez ori cel român?

Radu Dinulescu: "Mai mult statul român. Pentru că au fost surse diversificate – consilii locale, ICR, Ministerul Culturii. Din Franța nu am avut decât un singur finanțator principal, Organizația Internațională a Francofoniei".

Cristina Teacă: Ce lipsește României ori teatrului românesc pentru ca atmosfera de la Avignon să se regăsească și în România ?

Radu Dinulescu: "O atmosferă asemănătoare avem la Sibiu, unde, în timp, a devenit un festival mare. Cred că este al treilea festival de teatru în Europa și în lume în general, pentru că Europa este principalul furnizor, să spunem așa, de festivaluri. Ar fi Avignion, Edinburgh și Sibiu – cele trei mari festivaluri de teatru cu spectacole, cu companii de teatru. Premize sunt dar, ce nu are România, este publicul pe care îl are Franța ori Marea Britanie. Financiar, românii nu își permit să asiste la 20 / 30 de spectacole pe săptămână. Iar asta chiar dacă diferența de preț este substanțială în Franța. La Avignion un bilet de intrare este undeva între 10 – 15 de euro iar în România probabil că ajunge la 3 / 4 euro, în cadrul unui festival.

Apoi, românii nu sunt atât de mari amatori de cultură, în general.

Iar în cele din urmă, factorii decisivi, cei care ar trebui să promoveze cultura românească în străinătate, au prostul obicei să spună că artiștii, dacă merg în străinătate, în primul rând se plimbă. Ei au impresia că se face turism și nu unul cultural, care este cu totul altceva.

Apoi, mai este un lucru. Românii nu lucrează pentru străinătate. Există un anumit gen de spectacole care se face în România și care aparține anilor ’80 –’90 , foarte puțin a evoluat teatrul românesc din perioada aceea. În străinătate, de mulți ani se practică performance-uri și mai puțin arta teatrală. Actorii se numesc performeri. Se combină teatrul cu circul, cu dansul contemporan, cu arta cinetică.

Toate aceste lucruri fac ca România să fie un pic decalată față de mișcarea teatrală mondială. Şi sunt câteva țări – Belgia, Franța, Spania, Germania într-o oarecare măsură – care la ora actuală conduc și care cred că au spectacologia cea mai interesantă din lume".