Festivalul de Teatru de la Avignon: Sold-out și aplauze pentru "O viață de pianist" cu Paul Staicu

Le Figaro îl include pe Paul Staicu lista noilor regi ai stand-up-ului classic: “un solo autobiografic virtuoz și plin de umor. Paul Staicu are o doză de fantezie, de detașare și de lejeritate”.

Télérama scrie că “este mai mult decât un spectacol autobiografic, este un solo muzical care se impune ca o reverență plină de farmec iar publicul se descoperă complicele spectacolului”.

L-am întrebat pe  Paul Staicu ce înseamnă pentru el acest Festival de Teatru unde revine an de an: “Este un festival foarte special, se spune că este cel mai important din Franța dar și cel mai sportiv, deoarece condițiile sunt ceva mai complexe, mai limitate, nu avem toate condițiile dintr-un teatru mare.

Sunt niște constrângeri pe plan tehnic, trebuie total simplificat – lumini, sunet. În general teatrele sunt mai mici iar publicul foarte schimbător, unul generalist. Trebuie să fim pregătiți pentru diverse situații. Este foarte special la Avignon”.

RFI: La Avignon prezentați în acest moment piesa intitulată O viață de pianist, o poveste a comunismului spusă cu mult umor și cu ajutorul muzicii. Fiecare spectacol este sold-out iar aplauzele se întind, la final, pe minute bune.

Paul Staicu: "De fapt, sunt 3 povești în una. Este povestea personală - cum devii pianist și ce se întâmplă într-o viață după ce devii pianist.

Apoi, este o poveste generală a epocii în care am trăit, înainte de ’90 – cum devii pianist în epoca aceea, cu școala de atunci. În Franța se știe că România avea atunci o școală serioasă, se știe că școala din Est a fost ceva foarte reușit și încă îi interesează pe oameni să afle cum funcționa.

Iar a treia poveste este de fapt a fiecărei persoane care se află în rândul publicului – cum ar fi fost viața lui dacă și el ar fi mers pe același drum.  Trei povești împletite în una singură”.

RFI: Care sunt reacțiile celor care vin să vadă piesa?

Paul Staicu: "Aspectul istoric joacă un rol destul de central. Aș spune că oamenii nu au uitat ‘89. Își amintesc zguduirile istorice. Își amintesc, aș spune, cu o anumită plăcere de momentul când a căzut zidul Berlinului, când au fost manifestațiile uriașe. Ele au rămas în memoria oamenilor și cred că va rămâne pentru totdeauna. Au fost evenimente atât de importante, evenimente majore ale istoriei europene, ele fac parte din noi, din trăirile noastre".

RFI : E greu să rememorați toate acele momente?

Paul Staicu: "Am făcut o selecție, am ales pe cele care ni se par la obiect: faptul de a deveni muzician, școala românească. Am ținut ca în scenă să existe și sunet și imagine și istorie. Am avut, totuși, la dispoziție niște lucruri pe care nu trebuie să le uităm și care ne-au ajutat să fim cine suntem și fără de care nu am fi exact la fel. Au fost și lucruri bune în sistemul acesta. Să nu facem niciun amalgam. Şcoala din acea vreme a fost serioasă, am avut șansa să fim pe drumul acela și chiar aș spune ‘uite ce bine a ieșit’. Dar, au existat și altele care au fost mai puțin bine, dar ele cred că sunt știute deja de publicul de aici".

Publicația Le Monde recomandă acest spectacol: "o vibrație cu cele mai frumoase arii la care visează orice iubitor de pian”.