Play
Ascultă RFI Romania
Play
Ascultă RFI France
Ascultaţi


Franța: Turiștii străini au revenit la Paris iar odată cu ei și polițiști din diverse state europene

vara_de_vara_politistii_francezi_sunt_sustinuti_de_colegi_din_mai_multe_state_europene_pentru_a_patrula_printre_turistii_straini_aflati_la_paris_.jpg

Vara de vara, politistii francezi sunt sustinuti de colegi din mai multe state europene pentru a patrula printre turistii straini aflati la Paris.
Vara de vara, politistii francezi sunt sustinuti de colegi din mai multe state europene pentru a patrula printre turistii straini aflati la Paris.
Sursa imaginii: 
© RFI/Stéphane Duguet

La Paris, patrule mixte formate din agenți de poliție francezi și polițiști care provin din țările Uniunii Europene patrulează în special pe străzile și în locurile frecventate de turiști. Misiunea durează două luni și jumătate și face parte dintr-o strategie a Prefecturii de Poliție din Paris de asigurare a securității turiștilor.

Ȋn fiecare vară, Prefectura de poliție din Paris lansează operațiunea intitulată ''planul turistic'' care presupune prezența patrulelor mixte în zonele intens frecventate de turiști. La Turnul Eiffel sau la Arcul de Triumf, în fața Operei sau în Montmartre pot fi văzuți venind în ajutorul turiștilor care au nevoie de indicații sau urmărind atent ceea ce se întâmplă în jurul obiectivelor turistice.

Este și cazul lui Thierry, șef de brigadă la Comisariatul arondismentului 5 al Parisului. Alături de un coleg francez este însoțit în misiunea de patrulare de alți doi polițiști, unul din Germania și altul din Belgia. ''Vom merge în Cartierul Latin. Sunt multe străzi, multe restaurante și mulți turiști‘’, spune Thierry la microfonul RFI. El este de părere că securitatea turiștilor este foarte importantă și că experiența sa este completată de cea a colegilor din alte țări europene. Patrula mixtă coordonată de Thierry are rolul de a-i repera cât mai rapid pe infractori : “Un hoț are întotdeauna o privire care evită, va încerca să evite să ne privească. Avem această experiență, să știm ce urmează să se întâmple, ce va face. Din fericire, primim apeluri din cartier care ne informează, dar și de la comercianți care ne informează dacă văd persoane care nu sunt din cartier și care nu vin aici pentru a-l vizita. Sunt furturi de telefoane, de lanțuri din aur, de portofele. ''

 Activitatea acestei patrule, de exemplu, nu se reduce numai la supravegherea zonelor turistice ci și la strângerea de informații care pot fi utile ulterior. Ozlem este agent de circulație în Germania iar experiența pariziană o pune deseori în situația de a intra în contact cu turiști din țara sa care nu vorbesc limba franceză și care nu se pot descurca cu ușurință.''Pe axele rutiere sunt multe persoane care un vorbesc germana, sunt polonezi, sunt colegi care vorbesc în limba poloneză. Am văzut că este foarte pentru aceștia atunci când există cineva care le vorbește limba'', spune Ozlem la microfonul RFI.

O alta experiență este cea a lui Keanu care este din Belgia. El povestește cum s-a întâlnit cu un turist belgian care tocmai  fusese victima unui furt. Vorbind limba, a putut să acționeze rapid. ''Dacă mă simt util în fața turiștilor belgieni? Da! Ȋi putem ajuta alături de colegii francezi. Am avut un turist belgian care a fost victima unui furt, l-am ajutat imediat, s-a liniștit când a văzut uniforma belgiană. Sunt satisfăcuți să ne vadă aici'', spune Keanu.

Sunt doar câteva exemple care arată utilitatea patrulelor mixte. Acest plan turistic datează din 2013, se bazează pe echipe mixte iar cei care doresc să facă parte din astfel de patrule o pot face dacă se înscriu și dacă depun apoi o scrisoare de motivație.

Parisul este una dintre cele mai vizitate capitale ale lumii. Anul acesta se estimează că peste 33 de milioane de persoane vor vizita capitala Franței. După mai bine de doi ani și jumătate de criză sanitară, turiștii au revenit în număr mare la Paris iar echipele formate din polițiști francezi și colegi din alte țări europene au în plin sezon estival o perioadă de activitate intensă.