Verdictul în procesul atentatelor din 13 noiembrie 2015, subiect de dezbatere

În urmă cu câteva zile, 11 avocaţi ai apărării printre care şi cei doi ai lui Salah Abdeslam au semnat o lungă tribună în ziarul Le Monde în care estimau, printre altele, că «procesul atentatelor din 13 noiembrie 2015 nu a fost unul exemplar». O părere contrară celei exprimate de mai toţi observatorii şi care a provocat - şi provoacă mai departe - luări de poziţie pro şi contra acestui «proces al procesului».

Semnatarii tribunei sunt de părere că «sentinţa din 29 iunie este în contradicţie cu principiile fondatoare ale legislaţiei noastre criminale. Totul era jucat dinainte. Cele 10 luni de audienţe nu au servit la nimic în decizia finală care a fost mai întâi o decizie politică înainte de a fi una judiciară».

Argumentele enumerate în tribună nu i-au convins pe toţi cei implicaţi în proces dar au permis lansarea unei dezbateri mai largi privind deficienţele justiţiei antiteroriste din Franţa. În tabăra celor care au denunţat, uneori pe un ton virulent, tribuna avocaţilor apărării se numără bineînţeles avocaţi ai părţilor civile dar şi procurorul general al Curţii de casaţie şi Arthur Dénouveaux. Acestea din urmă, preşedinte al asociaţiei de victime Life for Paris, deplânge faptul că «apărarea face procesul procesului pentru a critica justiţia antiteroristă».

În tabăra opusă, a celor care sunt de acord cu tribuna avocaţilor apărării, găsim un profesor de drept penal care într-un interviu acordat ziarului Le Monde constată că «dreptul a fost foarte absent de la acest proces, lucru extrem de regretabil.» Tot în Le Monde, un avocat al baroului din Paris, deloc implicat în procesul atentatelor din 13 noiembrie, constată că dezbaterea lansată este indispensabilă întrucât «drepturile apărării se reduc tot mai mult în astfel de procese antiteroriste. Este şi motivul pentru care nu s-a depus niciun recurs. Acest refuz al unui al doilea proces nu trebuie însă privit ca o acceptare unanimă a verdictului dat acum o lună.» spune avocatul. În încheiere, el e de părere că «procesul atentatelor din 13 noiembrie 2015 este simptomatic al deficienţelor justiţiei antiteroriste. Multiplicarea atentatelor teroriste islamiste a obligat sistemul judiciar să se adapteze. Ori, logica preventivă care predomină azi este în mare parte incompatibilă cu prezumţia de nevinovăţie, piatra de temelie a procesului penal. Riscul erorii judiciare este considerat drept intrinsec luptei antiteroriste şi astfel explicaţiile acuzaţilor sunt lăsate pe un plan secundar pentru a da întâietate suspiciunilor reunite de acuzaţie. Această schimbare de paradigmă reduce considerabil drepturile apărării» conchide avocatul Vincent Brengarth tribuna din Le Monde.

O sentinţă feroce, o pedeapsă cu moartea lentă

Revenind la tribuna avocaţiilor apărării, aceştia ridică mai multe chestiuni esenţiale pentru a înţelege dezbaterea. În primul rând, verdictul dat lui Salah Abdeslam, închisoare pe viaţă fără nicio posibilitate de reducere sau amenajare a pedepsei. «O sentinţă feroce, o pedeapsă cu moartea lentă» denunţă semnatarii. Trebuie spus că acest verdict sever, pronunţat doar de 5 ori până acum în Franţa, i-a suprins pe mulţi, inclusiv printre părţile civile. Astfel, Georges Salines care şi-a pierdut fiica în măcelul din sala Bataclan, şi-a exprimat «rezervele» cu privire la această pedeapsă pe care deci o respinge. O femeie rănită în aceeaşi sală de spectacole s-a declarat «perplexă» la enunţarea sentinţei. În fine, o cunoscută avocată a părţilor civile a estimat de partea ei că «terorismului, care neagă orice umanitate, trebuie să i se răspundă cu o pedeapsă care să păstreze o parte de omenie. A limita într-atât speranţele unui condamnat este în sine ceva cumplit. O pedeapsă de 30 de ani închisoare ar fi fost suficient de severă» e de părere Claire Josserand-Schmidt.

A doua chestiune ridicată de tribuna avocaţilor apărării este principiul coacţiunii şi al scenei unice a crimei, pe baza căruia Salah Abdeslam a putut fi condamnat la pedeapsa maximă. Într-adevăr, principalul acuzat a fost găsit vinovat de «tentativă de ucidere a unei persoane care deţine autoritate publică», în speţă poliţiştii împotriva cărora teroriştii au tras în sala Bataclan. Ori, Abdeslam nu a fost niciodată acolo, el doar a lăsat doi kamizake la Stade de France înainte de a dispărea în natură. Considerând, aşa cum o ceruse dealtfel Parchetul în rechizitoriul său, că toate atentatele din acea cumplită seară – Stade de France, terasele cafenelelor şi sala Bataclan – ca pe o singură scenă, atunci fiecare dintre teroriştii de atunci poate fi considerat drept coautor al tuturor atacurilor. Ori, acest lucru este o interpretare extrem de largă a noţiunii de coacţiune, sunt de părere mai mulţi specialişti dar şi avocaţi, inclusiv printre cei ai părţilor civile.

În fine, al treilea şi ultim mare reproş care i se aduce verdictului dat acum o lună este noţiunea de «asociere teroristă de răufăcători» pe baza căreia au fost condamnaţi mai mulţi acuzaţi. Ori, această noţiune este extrem de vagă şi de aceea criticată la fiecare proces terorist. La cel de acum de exemplu, pedepsele date pe baza acestei acuzaţii merg de la 1 la 18 ani închisoare. «Un concept vag aşadar ce poate fi sursa unei nesiguranţe juridice» e de părere un avocat citat de Le Monde.