
Special Paris
Banca Centrală Europeană, majorare istorică a dobânzii de referință
Sediul Băncii Centrale Europene de la Frankfurt, Germania

Inflația a depășit în august 9% în zona euro iar previziunile sunt că tendința de creștere se va menține și în perioada următoare. Media pentru acest an va fi undeva spre 8% sau puțin peste. În fața unor previziuni de creșterea accentuată a prețurilor, Consiliul guvernatorilor a decis majorarea cu 75 de puncte de bază pentru cele trei rate ale dobânzilor reprezentative ale Băncii Centrale Europene, se spune în comunicatul dat publicității la finalul reuniunii.
Majorarea se va aplica de pe data de 14 septembrie iar Consiliul guvernatorilor a anunțat că un va ezita să mărească în continuare ratele dobânzilor dacă va fi necesar pentru a ''frâna cererea și a proteja împotriva riscului unor valori persistente în sensul cresterii anticipațiilor privind inflația'', se mai spune în comunicat.
Eric Delannoy este economist și consilier și vorbeste la microfonul RFI despre majorarea dobânzii și consecințele asupra datoriei publice. El dă exemplul Italiei și face referire la datoria sa publică: ''Investitorii profită de dobânzi pentru a putea avea beneficii. Deci, riscul de a avea o creștere a dobânzii este de a face o diferențiere cu dobânzile de stat, spre care se vor îndrepta câteodată investitorii, spre țările care sunt cu risc și vorbesc în special despre Italia. Italia care este deja foarte îndatorată. Italia va avea tendința să-și lase datoria la o dobândă importantă pentru că îi va fi teamă că investitorii un vor cumpăra. Pentru a evita să apară prea multe speculații, în funcție de țară, să fie prea multe decalaje între datorii, Banca Centrală Europeană va spune tuturor țărilor creditoare să-și păstreze calmul. Nu veți ajunge să faceți speculații pe seama datoriilor Italiei pentru că eu, BCE, voi face în așa fel încât să demonstrez că Italia chiar dacă va avea datoria la un preț care nu e foarte ridicat, dacă nu găsește clienți pe piață, atunci o voi răscumpăra eu''.
Președinta acestei instituții financiare, Christine Lagarde a anunțat că decizia de majorare a dobânzii a fost unanimă în rândul guvernatorilor și că ținta de a menține inflația la 2% este departe de acest obiectiv. Banca Centrală Europeană mai precizează că ''inflația se menține la niveluri mult prea ridicate și este probabil ca aceasta să rămână superioară țintei pe o perioadă îndelungată''. Christine Lagarde mai spune că zona euro riscă o ''recesiune'' în 2023 în cazul opririi totale a livrărilor de gaz rusesc.
François Villeroy de Galhau este guvernatorul Băncii Naționale a Franței. El este de părere că ''nu este exclusă o recesiune limitată în Franța și în Europa pentru anul viitor’’, în contextul în care cea mai mare parte a previziunilor arată o ușoară scădere a activităților. Ultima previziune de creștere economică făcută de guvernul de la Paris este de 1,4% pentru anul viitor, dar aceasta ar putea fi revizuită în scădere în urmatoarele zile, când se așteaptă prezentarea bugetului pentru 2023 precum și previziunile bugetare pe care guvernul le va anunța până la finele celui de-al doilea mandat al lui Emmanuel Macron la Palatul Elysée.