Play
Ascultă RFI Romania
Play
Ascultă RFI France
Ascultaţi


Indonezia: Reacții din întreaga lume după decesul a cel puțin 125 de persoane pe un stadion de fotbal

Politisti si soldati se regasesc în mijlocul unui nor de gaze lacrimogene, interventia lor vine dupa ce mii de fani au coborât pe terenul stadionului din Malang, Java, Indonezia, 1 octombrie 2022.

Politisti si soldati se regasesc în mijlocul unui nor de gaze lacrimogene, interventia lor vine dupa ce mii de fani au coborât pe terenul stadionului din Malang, Java, Indonezia, 1 octombrie 2022.
Politisti si soldati se regasesc în mijlocul unui nor de gaze lacrimogene, interventia lor vine dupa ce mii de fani au coborât pe terenul stadionului din Malang, Java, Indonezia, 1 octombrie 2022.
Sursa imaginii: 
AP Photo/Yudha Prabowo

Reacțiile se multiplică în lumea fotbalului după decesul a cel puțin 125 de persoane, în Indonezia, ca urmare a unei ciocniri între forțele de ordine și fani. Pe stadionul din Malang, în estul insulei Java, mii de fani au invadat terenul iar forțele de ordine au utilizat gaze lacrimogene pentru a calma spiritele.

O tragedie ce depășește inimaginabilul, a declarat președintele federației Internaționale de Fotbal, FIFA, Gianni Infantino. "Lumea fotbalului este în stare de șoc după tragicul eveniment din Indonezia", declară responsabilul și a precizat că este o zi neagră pentru cei care iubesc fotbalul.

Cel puțin 125 de persoane și-au pierdut viața într-un moment de panică, după ce mii de suporteri au invadat terenul unui stadion din Malang, în estul insulei Java. Incidentul s-a produs la finele unui meci la care s-au întâlnit două echipe locale, un meci încheiat cu scorul de 3 -2.

Inițial, poliția a încercat să determine suporterii să plece în tribune, dar, în urma violențelor, doi polițiști și-au pierdut viața. Pentru a împrăștia mulțimea, forțele de ordine au utilizat gaze lacrimogene, suporterii s-au panicat astfel că a izbucnit un haos complet. Mai bine de 100 de oameni au fost răniți.

Inițial, autoritățile locale au anunțat mai bine de 170 de morți, dar, ulterior, au revizuit în scădere numărul deoarace unele victime au fost numărate de mai multe ori.

Vehicule ce apartin politiei au fost atacate si distruse, stadionul din Malang, estul insulei Java, Indonezia, 2 octombrie 2022.
Vehicule ce apartin politiei au fost atacate si distruse, stadionul din Malang, estul insulei Java, Indonezia, 2 octombrie 2022.
Sursa imaginii: 
AP Photo/Trisnadi

Federația spaniolă de Fotbal "deplânge tragedia și condamnă orice act de violență, cu atât mai mult cu cât el intervine într-un context de sărbătoare, ceea ce un meci de fotbal ar trebui să fie mereu", a precizat federația spaniolă.  Un minut de tăcere va fi menținut pe toate stadioanele spaniole înaintea meciurilor de duminică, în omagiu pentru victimele catastrofei.  

Iar responsabili italieni au prezentat condoleanțe familiilor victimelor precum și tuturor care au de suferit de pe urma tragediei de la Malang.    

Iar federația germană de fotbal s-a declarat "șocată" de cele întâmplate.

Premier League a reacționat de asemenea: "gândurile noastre merg spre cei afectați de avenimentele tragice de pe stadionul din Malang". 

"Sunt șocat și întristat de aceste evenimente tragice produse într-o țară îndrăgostită de fotbal, Indonezia", a precizat, la rândul său, președintele confederației asiatice de fotbal, Shaikh Salman bin Ebrahim Al Khalifa.

Mai mulți jucători de fotbal au reacționat și s-au declarat bulversați de cele întâmplate. Printre ei se numără apărătorul spaniol Sergio Ramos și Leah Williamson, căpitan al echipei de fotbal feminin din Anglia.  

Condoleanțe au transmis și Paris Saint-Germain, Manchester United, Manchester City,

FC Barcelona a anunțat că respinge ori act de violență atât pe teren cât și în afara lui.

Clubul Ajax d'Amsterdam a precizat că "nu ar trebui vreodată să existe evenimente violente în cadrul unui meci de fotbal".

Amnesty International a cerut o anchetă privind modul în care au fost utilizate, de către poliție, gazele lacrimogene iar  "cei care au săvârșit erori să fie aduși în fața justiției".  

Președintele Indoneziei, Joko Widodo a cerut, duminică, o evaluare completă a măsurilor de securitate pentru meciurile de fotbal.

Stadionul avea 42.000 de spectatori, potrivit autorităților.

Asociația de Fotbal din Indonezia și-a prezentat scuzele, după evenimentul tragic.

FIFA interzice, prin recomandările sale, utilizarea, pe un teren de fotbal, de gaze lacrimogene pentru a controla mulțimea.

În predica sa duminicală, Papa Francisc a menționat că se roagă pentru cei care și-au pierdut viața ori au fost răniți în ciocnirile din Java.

În Indonezia, violența între suporteri este o problemă ce durează de ceva timp. Rivalitățile între cluburi s-au încheiat, deseori, în ciocniri mortale.

Spre exemplu, pentru meciul de sâmbătă, fanii echipei din Surabaya nu au fost autorizați să cumpere bilete, de teamă să nu izbucnească incidente.