Play
Ascultă RFI Romania
Play
Ascultă RFI France
Ascultaţi


Parlamentul francez îşi reia lucrările, într-un context tensionat şi incert

parlement.jpg

Parlamentarii francezi reiau, luni 3 octombrie 2022, drumul hemicilului.
Parlamentarii francezi reiau, luni 3 octombrie 2022, drumul hemicilului.
Sursa imaginii: 
AP/Francois Mori

Parlamentul francez îşi reia lucrările. După două luni de vacanţă şi o sesiune extraordinară de vară extrem de tensionată, deputaţii revin azi pe băncile hemiciclului. Pe agenda lucrărilor, o serie de proiecte de lege cu potenţial exploziv. Majoritatea relativă de care dispune partidul prezidenţial riscă să fie supusă la grea incercare.

Reforma asigurării de şomaj, bugetul pe 2023, energiile reînoibile, reforma pensilor – texte importante urmează să fie dezbătute şi adoptate de parlamentarii francezi în următoarele luni. Un program încărcat înr-un context tensionat. Reamintim, Renaissance, mişcarea prezidenţială, nu mai dispune decât de o majoritate relativă în urma legislativelor din iunie. În faţă, opoziţiile sunt multiple – extrema dreaptă, RN, fostul Front naţional, LR, Republicanii, partid conservator, şi Nupes, alianţa de stânga şi ecologică. Trei blocuri mai mult sau mai puţin puternice decise să facă zile grele guvernului de la Paris.

Tabăra prezidenţială se arată optimistă, un optimism născut în vară când, în cursul sesiunii extraordinare, în ciuda unui echilibru fragil, au fost adoptate primele trei texte ale mandaturii: politica sanitară, puterea de cumpărare şi bugetul rectificativ pe anul în curs. Cum notează însă un comentator de la Le Figaro, ziar conservator, «reluarea dezbaterior nu se anunţă sub aceleaşi auspicii pentru tabăra lui Emmanuel Macron».

Proiectul de buget pentru 2023 este primul text ce va pune probleme. Fiecare tabăra va căuta să-şi arate colţii şi pretenţiile. Republicanii cer reduceri mai mari a cheltuielilor publice în timp ce Nupes nu îl consideră destul de protector şi va dori o taxare a superprofiturilor realizate de anumite mari societăţi. Războiul de uzură care se anunţă este ilustrat şi de cele 1.400 de amendamente depuse déjà pentru examinarea proiectului în comisia de finanţe. Un scenariu similar riscă să se repete începând cu 20 octombrie când demarează discuţiile în jurul bugetului Securităţii sociale.

Guvernul de la Paris a fluturat déjà «sperietoarea». În caz de blocaj, executivul e dispus să recurgă la articolului 49.3 al Constituţiei, articol ce permite adoptarea unui proiect fără vot. Problema este că în acest caz, opoziţiile – în speţă Nupes şi RN – au anunţat déjà depunerea unui moţiuni de cenzură. În cazul în care guvernul cade, anturajul prezidenţial a lăsat să se înţeleagă că Emmanuel Macron e gata să dizolve parlamentul pentru a organiza noi alegeri legislative. O ipoteză extremă ce agită déjà spiritele, inclusiv în tabăra prezidenţială. Mai ales că ea contravine promisiunii lui Macron de a-şi modifica stilul de lucru, în sensul unei mai mari concertări cu toate părţile pentru a găsi un compromis.

Tot mai mulţi comentatori dar şi membri ai majorităţii parlamentare se întreabă care va fi strategia executivului. În urma succeselor din vară când Renaissance a primit sprijin de la Republicani ca să-şi voteze proiectele, partidul prezidenţial s-a grăbit să se laude că şi-a lărgit majoritatea cu 54 de deputaţi Republicani, cei care au votat respectivele texte. Mizând însă doar pe dreapta spectrului politic ca să-şi valideze proiectele, mişcarea prezidenţială riscă să devină dependentă de un singur partid din opoziţie, şi el divizat în privinţa liniei sale politice. În plus, atitudinea Republicanilor ar putea fi tot mai incertă întrucât în decembrie ei îşi vor alege viitorul lider iar luptele interne riscă să se reverse şi în dezbaterile din Parlament.

În fine, observatorii se întreabă şi care vor fi adevăratele strategii ale celorlalte opoziţii. Pentru moment, extrema dreaptă cu cei 89 de aleşi conduşi de Marine Le Pen, s-a menţinut în retragere şi nu a făcut prea multă vâlvă, dorind probabil să dea imaginea unui partid responsabil, credibil, gata să-şi asume cele mai înalte responsabilităţi în stat. De partea ei, alianţa Nupes ar putea fi afectată de recentele «peripeţii conjugale» suferite de responsabili ecologişti şi stângişti din partidul Franţa nesupusă.