Play
Ascultă RFI Romania
Play
Ascultă RFI France
Ascultaţi


«Les Exportés», cartea din Franţa care descrie felul în care regimul comunist din România îi «exporta» pe evrei contra vite, porci şi material agricol (Interviu cu autoarea)

tempfileforshare_20221006-171006.jpg

Cartea "Les Exportés" semnatà de jurnalista si eseista francezà Sonia Devillers la editura Flammarion are numeroase critici laudative.
Cartea "Les Exportés" semnatà de jurnalista si eseista francezà Sonia Devillers la editura Flammarion are numeroase critici laudative.
Sursa imaginii: 
Flammarion

În Franţa, una din cărţile cele mai comentate în această toamnă literară se cheamă «Les Exportés» totlul pe care l-am putea traduce «Exportaţii». Ea  este semnată de jurnalista Sonia Devillers – una din «vedetele» radioului France Inter – şi apare la editura Flammarion. De-a lungul a aproape 300 de pagini, autoarea evocă istoria bunicilor ei, evrei din România, Harry şi Gabriela Deleanu, emigraţi în Franţa acum 6 decenii în urma unui troc instaurat şi făcut de regimul comunist cu un intermediar oportunist pe nume Henry Jacober. Cartea s-ar putea intitula «Evrei contra vite, porci şi material agricol». Am stat de vorbă cu Sonia Devillers şi am întrebat-o pentru început de ce a vrut să scrie această carte şi cum a descoperit istoria bunicilor ei.

Sonia DEVILLERS: Am scris cartea după ce am găsit numele bunicilor mei, Deleanu, pe una din listele pe care Henry Jacober le adusese în România pentru a negocia trocul evrei contra animale mari de fermă. Tot acest troc a fost contabilizat de administraţia română şi de Securitate. Există caiete de conturi, registre de comerţ şi inventare cu acest troc. Afacerea se referă la zeci de mii de familii. Arhivele Direcţiei de Informaţii Externe referitoarea la vânzarea evreilor numără circa 20.000 de pagini. Printre aceste pagini, există numele bunicilor mei. Când am descoperit acest lucru, am avut un fel de vertij. Mi-am spus că mica noastră istorie se înscrie în fapt în marea istorie.

Vasile DAMIAN: Cartea Dvs, un amestec de anchetă jurnalistică şi carte de istorie, se bazează în parte pe lucrarea lui Radu Ioanid «Securitatea şi vânzarea evreilor. Istoria acordurilor secrete dintre România şi Israel» (Polirom 2015), încă netradusă în franceză. Cum aţi lucrat ca să povestiţi istoria lui Harry şi Gabriela Deleanu, ex-Grünberg?

S.D: În realitate, este pentru prima dată că am avut lungi discuţii cu mama mea, discuţii până acum greu de purtat. Mama mea a părăsit România când avea 14 ani iar sora ei 16 ani, în 1961. A fost un voiaj extrem de periculos, îngrijorător şi stresant. A fost o dezrădăcinare foarte dureroasă pentru că aceşti oamenii nu doreau să plece. Îşi iubeau cu adevărat ţara dar nu mai aveau de ales, căzuseră în dizgraţie în interiorul partidului comunist şi devenise extrem de periculos să rămână. Erau condamnaţi la o viaţă de paria, plină de umilinţe şi de ameninţări cu arestarea. Trebuiau deci să plece dar această plecare, voiajul şi dezrădăcinarea vor cauza un imens traumatism. Aşadar, mama mea are greutăţi în a-mi povesti această istorie şi când o face, o năvălesc lacrimile. Pentru mine şi sora mea, copile fiind, ne era deci greu să vedem aceste lacrimi şi să ascultăm poveşti despre exil şi dezrădăcinare. Am evitat aşadar subiectul. Am descoperit povestea asta în cartea lui Radu Ioanid, carte pe care mama mi-a tradus-o pentru că mie nu mi s-a vorbit româneşte niciodată. Asta pentru că mama nu şi-a imaginat nicio clipă, în 1975, când m-am născut eu, că într-o bună zi regimul va cădea şi va putea reface voiajul invers. Altfel spus, a hotărât să-şi lase amintirile din copilărie de cealaltă parte a Cortinei de fier şi să-mi impună limba franceză, cea a tatălui meu. Revenind deci la întrebarea Dvs, mama îmi traducea cartea lui Radu Ioanid, ocazie cu care vom avea nişte discuţii pe care nu le avusesem niciodată înainte. Aşa am putut culege amintiri şi privi cu ea fotografii de familie. A trebuit să ajung la 47 de ani ca să pot vorbi astfel cu lucruri cu mama mea. Cu această ocazie am constatat ce lacune imense am în privinţa istoriei şi geografiei României, lacune pe care le au toţi cei care au făcut şcoala în Franţa. România este pentru ei - şi a fost pentru mine - o zonă albă, necunoscută, neclară pentru elevii şi studenţii francezi. Eu cred că cumulam ignoranţa francezilor vizavi de istoria şi geografia României cu teama de mă apropia prea mult de ceva care e încă fierbinte în povestea familiei mele.

V.D: Povestiţi dealtfel că nici bunicii Dvs, cu care petreceaţi mult timp împreună, nu v-au spus niciodată nimic.

S.D: Am petrecut foarte mult timp cu bunicii mei, la Porte de Bagnolet, într-un cartier foarte popular în care îşi refăcuseră viaţa aşa cum au putut începând cu 1961, anul când au sosit în Franţa. Ei mi-au povestit România de pe vremuri dar de o manieră complet distorsionată. Astfel, mi-au povestit foarte multe amintiri frumoase. Nutreau o uriaşă nostalgie pentru România anilor ’30. Au adorat Bucureştiul acelei epoci, o epocă cu o viaţă culturală bogată în care se vorbea când franceza, când germana. Romanele franceze lansate la Saint-Gremain-des-Près apăreau a doua zi în librăriile din Bucureşti. Bunica mea, muziciană, mergea la concerte dar avea o pasiune şi pentru alpinism şi pentru schi deci mergea des şi la munte. Aveau deci amintiri foarte frumoase şi niciodată nu ne-au vorbit despre formaţiunile fasciste din România sau despre promulgarea legilor antievreieşti din anii ’30, niciodată nu mi-au explicat de ce bunica mea, o intelectuală, o muziciană cum vă spuneam, era şi o croitoreasă foarte bună şi talentată. Ei bine, făcea croitorie pentru că nu avea voie să facă altceva. Îşi pierduse locul de muncă, precum ceilalţi evrei din Bucureşti, şi deci croitoria era singurul mod prin care putea câştiga un ban. Niciodată bunicii mei nu mi-au descris ameninţarea permamentă la care au fost supuşi tot timpul războiului. Niciodată nu ne-au spus că a fi evreu la Bucureşti în anii ’30 şi pe perioada războiului a fost de fapt numai frică, teroare, ameninţări permanente şi umilinţe. Nimic din toate astea nu apărea în poveştile lor. Aşadar, eu am ascultat nenumărate anecdote despre familie, o familie pasionantă, formată din mari personalităţi, am auzit o mie şi una de anecdote despre tinereţea lor, despre România, dar niciodată nu mi s-a spus esenţialul şi anume cât de frică le-a fost.

V.D: În centrul acestui troc evrei contra animale mari de fermă se află un intermediar, un personaj ambiguu pe nume Henry Jacober, şi el evreu, stabilit la Londra şi în contact cu securiştii de la ambasada României de acolo. Unii l-au comparat cu Oskar Schindler. Chiar şi Dvs îndrăzniţi comparaţia înainte de a da înapoi pentru a-i relativiza imaginea. Era mai degrabă un afacerist fără scrupule, un oportunist şi profitor.

S.D: A fost după toate probabilităţile un profitor şi un oportunist, un om care s-a îmbogăţit făcând afaceri dar şi un tip extrem de şmecher care a înţeles că în acel regim comunist, din lăcomie şi cinism dar şi dintr-un antisemitism complet tabu, totul se putea negocia. Dealtfel, această istorie conţine ce e mai rău în comunism şi ce e mai rău în capitalism. Mii de vieţi au fost negociate, tarifate, tocmite, vândute ca o marfă. Orice ar fi însă, acest Jacober a fost extrem de corect în afaceri, adică nu i-a lăsat baltă nicio clipă pe ai mei. Plecarea bunicilor mei a fost ceva extrem de dificil de negociat şi de obţinut. Într-o primă etapă, li s-au dat acte ca să poată pleca, apoi li s-au retras acele acte, lucru care i-a pus în mare pericol şi i-a stresat enorm. Lunile care au precedat plecarea lor au fost teribile. Jacober nu i-a abandonat însă niciodată, s-a băutut pentru ei şi le-a obţinut actele de plecare şi i-a însoţit până la capăt, adică până la Paris. A fost deci foarte corect şi dealtfel, foarte multe familii din România îi datorează libertatea, plecarea spre o ţară liberă. Jacober e aşadar un personaj complex, probabil extraordinar de cinic. Dealtfel, serviciile secrete israeliene, care se informaseră despre el, l-au considerat ca pe un ticălos dar totuşi s-au folosit de el pentru că era un logistician de mare clasă care întreţinea relaţii bune cu întregul aparat de partid, cu toată Securitatea şi cu serviciile secrete.

V.D: Acest troc, cum bine aţi reamintit, a existat până la sosirea la putere a lui Ceauşescu. Acesta din urmă i-a pus capăt şi a «oficilializat» apoi afacerea cu statul Israel, organizând de aceastădată cumpărarea, pe bani, a evreilor români. O manevră aproape la fel de imorală…

S.D: Oricum, eu cred că suntem într-o afacere care nu mai are nimic de a face cu morala. Din punct de vedere etic, este vorba de o mârşăvie, de ceva imoral şi amoral adică s-a pierdut orice sens al moralei. Vorbim deci despre negocierea unor vieţi omeneşti contra animale mari de fermă, uneori chiar contra porci, lucru de neimaginat şi care îţi arată cât de departe erau capabili să meargă românii.

V.D: Trebuie precizat că statul Israel nu a fost niciodată implicat în trocul evrei contra animale de fermă.

S.D: Israelul se interesează destul de repede despre această filieră condusă de o călăuză care îi poate scoate pe evrei din România, filieră despre care nu ştiau nimic până atunci. Statul isrealian trimite atunci doi agenţi foarte importanţi ca să se întâlnească cu Jacober la Londra şi, eventual, să-l recruteze. Povestea a ajuns până la David Ben Gurion, premierul israelian de atunci, întrebarea fiind dacă, moralmente, se pot sau nu cumpăra evrei români. O parte din agenţii israelieni erau de părere că nu se poate face aşa ceva, mai ales folosindu-se de o călăuză care se îmbogăţeşte în urma acestui comerţ. Ben Gurion e însă de părere că Jacober trebuie folosit pentru că are toate contactele necesare, ştie cum se face treaba iar Israelul are nevoie să-şi populeze ţara. În 1965 când ajunge la putere, Ceauşescu nu era deloc la curent cu acest troc evrei contra animale de fermă. Se înfurie groaznic estimând că dacă acest lucru se află pe scena internaţională, România va trebui să dea socoteală şi va ieşi un scandal mondial. Ceauşescu decide aşadar să închidă filiera. Foarte repede însă, el realizează că are oportunitatea să-şi vândă o parte din populaţie contra bani, contra dolari, iar acest lucru va continua până la căderea regimului. Banii vor fi vărsaţi pe trei conturi direct controlate de Ceauşescu.

V.D: Cartea Dvs schiţează în fapt tragedia evreilor din România, o comunitate extrem de importantă, de numeroasă, înainte de război, înjumătăţită în cursul acestuia şi redusă aproape la zero sub regimul comunist.

S.D: Din această poveste, eu aveam nevoie să înţeleg două lucruri. Eu vin dintr-o familie care de mai multe generaţii este indiferentă faţă de iudaism. Bunicii mei nu se simţau evrei, mama mea nu se simte evreică şi nici eu. Sunt moştenitoarea unor oameni care toată viaţa lor nu au vrut să li se atribuie o identitate, estimând că pot alege ei înşişi ce vor să fie în viaţa lor. Aveam nevoie să înţeleg însă cine au fost şi de unde veneau aceşti oameni, aveam nevoie să reconstitui ceea ce au trăit ca evrei, chiar dacă ei nu se simţeau ca atare, într-o ţară mâncată de antisemitism în anii ’30 iar apoi într-o ţară fascistă. Aveam nevoie să reconstitui toate acestea pentru că nu mi le-au povestit niciodată. Bunicii mei nu şi-au schimbat numele (din Grünberg în Deleanu) decât după război. Dacă ar fi făcut-o în timpul războiului, li s-ar fi părut ceva nedemn de ei. Pe de altă parte, ca să înţeleg cum de un stat a putut lua decizia de a-şi vinde evreii, de a face comerţ cu ei, aveam nevoie să înţeleg ce înseamnă să fii evreu în România. Povestea pe care am descoperit-o, şi pe care o povestesc în carte, este totodată tragică şi pasionantă.