Mara Dobrescu şi “Fructul tăcerii”, CD-ul inspirat de pandemia de Covid-19

Mara DOBRESCU: Acest proiect s-a născut în perioada pandemiei, când toți artiștii erau într-o tăcere profundă, într-o liniște deosebită. În acea perioadă, după luni de zile fără niciun concert, René Martin m-a invitat la Festivalul de la Roque d'Antheron. M-a întrebat ce vreau să cânt. În prima clipă lucrarea care mi-a venit în minte a fost Sonata Opus 110 de Beethoven. În acea sonată, în partea a treia, Beethoven descrie acea suferință pe care el a cunoscut-o spre finalul vieții. Pur și simplu o boală din care a crezut că nu o să mai iasă niciodată. Și a scris această sonată pe care nu a dedicat-o nimănui. E singura sonată care nu are dedicație. În acea parte a treia există un arioso dolente unde simți acea suferință. Chiar începutul acestei a treia părți este fără timp. Nu există bări de măsură. Este un timp absolut liber, cum și noi l-am trăit în acea epocă. Nu ne mai uitam la ceas. Nu mai aveam rendez-vous-uri fixate. Doar lumina ne crea un ritm. Mi-am spus că trebuie să fac ceva, că trebuie să las o mărturie a acelui moment și a ceea ce am trăit ca artist, a ceea ce am trăit ca om în acea perioadă. Așa s-a născut acest disc “Le Fruit du Silence”, deci fructul acestei tăceri. În inima proiectului sunt sonatele opus 109 şi opus 110, scrise și ele într-o perioadă în care Beethoven era într-o surditate totală și totuși, scria aceste minunății.

Vasile DAMIAN: Putem spune că acest disc e un omagiu al lui Beethoven?

M.D: Da, este un omagiu adus lui Beethoven. Chiar în acel an (2020) era anul Beethoven și cam toate festivalurile și-au închis porțile. Dar, într-adevăr, am vrut ca aceste două sonate pe care le interpretez de o viață, să fie pe disc. În același timp am vrut să propun două lucrări absolut inedite.

V.D: Într-adevăr, pe acest CD figurează opere de Philippe Hersant, Oscar Strasnoy și Peteris Vasks, acesta din urmă cu o operă intitulată chiar Le fruit du silence.

M.D: Chiar ultima lucrare, care dă titlul albumului, este o lucrare fantastică pe care Peteris Vasks a scris-o la întâlnirea cu Maica Tereza, care atunci când întâlnea pe cineva scria pe o bucățică de hârtie un text. Acel text este, de fapt, punctul de plecare al acestei lucrări. O să vi-l citesc acum. „Le fruit du silence est la prière. Le fruit de la prière est la foi. Le fruit de la foi est l’amour. Le fruit de l'amour est le service. Le fruit du service est la paix.” Peteris Vasks s-a inspirat din acest text și a scris o lucrare fantastică pe care am interpretat-o împreună cu un cvartet de coarde, împreună cu Manon Galy la vioară, Nicolas Dupont, Kacper Nowak la violoncel și Clément Holvoet la violă. Am vrut neapărat să înregistrez această piesă și ei să facă parte din acest proiect foarte de suflet.

V.D: De ce e important ca acest nou disc al dumneavoastră să apară acum? De altfel, aveți și vineri un concert la La Scala din Paris pentru a lansa acest CD.

M.D: Este important pentru public. Acea perioadă foarte grea pentru noi, artiștii, pentru mine a reprezentat un moment de inspirație, ceva absolut inedit pe care nu îl mai trăisem înainte. Cumva am vrut să îl sublimez. Să devină ceva frumos. Această colaborare cu cei doi compozitori a fost fantastică. Ne-am gândit cum să aducem în muzică acea tăcere. Dar, de fapt, nu este vorba de liniște, de faptul că nu există note sau muzică, ci acea tăcere interioară, acel moment în care viața din jur se pune în stand by și singura viață rămâne cea interioară. Și cel puțin acesta a fost scopul pentru mine, să îmi spun ce îmi lipsește în acea alergătură, în acea nebunie care era înainte și care acum revine, acest ritm alert. În clipele acelea am regăsit acea tăcere, acea voce interioară și poate o căutare a unei anumite spiritualități.

V.D: Putem deduce că acea perioadă a fost și benefică?

M.D: În acea perioadă nu am fost foarte mult prezentă în fața pianului, dimpotrivă, am citit foarte mult, am gândit foarte mult, m-am uitat pe fereastră foarte mult. Desigur, am petrecut timp cu cei din jurul meu. Asta a fost foarte îmbogățitor. După aceea m-am reîntors la aceste lucrări. Cred că a fost un moment de inspirație pentru mine. Așa cum povesteam într-un alt interviu, ca acele momente când pe vremea lui Ceaușescu se tăia lumina. Mama venea cu lampa de gaz și deveneau niște momente fantastice, aproape de vis, în care eu mă simțeam foarte inspirată la pian. Continuam că lucrez la pian. Cumva în aceste momente greu de trăit găsesc că este menirea noastră, a artiștilor, să facem altceva, o scânteie pentru a ne înălța un pic.