Play
Ascultă RFI Romania
Play
Ascultă RFI France
Ascultaţi


Romanul “Zogru” al scriitoarei Doina Ruşti, tradus în franceză şi prezentat la Paris

doina_rusti.jpg

Scriitoarea Doina Rusti (centru) în seara de prezentare a traduceriii în francezà a romanului "Zogru" la resedinta ambasadorului României în Franta, 13 octombrie 2022.
Scriitoarea Doina Rusti (centru) în seara de prezentare a traduceriii în francezà a romanului "Zogru" la resedinta ambasadorului României în Franta, 13 octombrie 2022.
Sursa imaginii: 
Facebook Doina Rusti

Scriitoarea şi scenarista română Doina Ruşti a fost zilele trecute la Paris, ocazie cu care şi-a lansat official, în librăriile franceze romanul «Zogru». Evenimentul a fost marcat şi de o întâlnirea cu autoarea, pe 13 octombrie, în Sala Bizantină a reşedinţei ambasadorului României în Franţa. Apărut în România în 2006 şi premiat de Asociaţia scriitorilor din Bucureşti, «Zogru» a fost tradus în franceză de Florica Courriol iar editura la care apare romanul se numeşte Editions du Typhon. În interviul care urmează cu Doina Ruşti, pentru început, am întrebat-o ce semnificaţie are această apariţie editorială în Franţa.

Doina RUŞTI: Prin tradiție există o legătură de suflet și culturală între România și Franța și în mod special între mine și spațiul cultural francez. Sunt latinistă și studiile clasice m-au adus aproape de cultura neolatină, Franța aflându-se pe primul loc. M-am bucurat enorm că, în sfârșit, am un roman tradus în franceză. Până acum doar câteva povestiri erau traduse.

Vasile DAMIAN: Cum ați colaborat cu traducătoarea dumneavoastră Florica Courriol?

D.R: Florica Courriol este un filolog foarte atent și o traducătoare foarte talentată și cu viziune de ansamblu. Colaborarea noastră a fost perfectă și totodată, de suflet. Am conversat pe marginea textului, mai ales acolo unde a existat un stil vechi sau trimiteri la epoca medievală românească.

V.D: Acesta este primul dumneavoastră roman tradus în limba franceză. De ce apare atât de târziu Zogru în limba franceză? Totuși, ați fost tradusă în nu știu câte limbi, inclusiv în chineză. Cum vă explicați această întârziere?

D.R: Adevărul este că eu am rupt legăturile cu Franța. De obicei, scriitorii trimit o propunere editorială și așteaptă un răspuns. Eu am fost pe punctul de avea o carte publicată la o diviziune a Gallimard, la Mercure de France. Era vorba despre Lizoanca, romanul meu principal, cel care a primit premiul Academiei. Ceva nu a mers acolo. Până la urmă, romanul nu a fost publicat. Am avut frica asta, încât nu am mai făcut nicio încercare legată de Franța până anul trecut.

V.D: Să vorbim puțin despre Zogru. Cum l-ați descrie dumneavoastră? Vampir, spiriduș, spectru, strigoi, fantomă? Cum l-ați descrie cel mai bine?

D.R: Cel mai bine e un fel de flux al vieții și totodată un fior al morții. Până la finele romanului Zogru este o ființă unică, derutată, aflată într-o lume străină. Metaforic, până la urmă, el întrupează gama anonimatului, criza identității. Pe ideea asta a fost creat personajul. Cu toate că lucrurile se derulează în registrul fantastic, avem de-a face cu situații pe care le cunoaștem din lumea contemporană.

V.D: De fapt, este și un roman despre singurătate, despre nefericire și chiar despre o dragoste neîmplinită sau mă înșel?

D.R: Desigur că în general vorbește despre singurătatea omenească. Cu toate că el este o entitate fantastică aduce aproape toate singurătățile omului pentru că trece din ființă în ființă. Și are această obsesie a faptului că nimeni nu știe de el, că nu este cunoscut. Toată această zbatere de a se pune în evidență este într-un fel o ironie la ceea ce ni se întâmplă, la ceea ce ni s-a întâmplat în ultimele decenii, anume această dorință exacerbată de a fi în centrul lumii, de a fi promovat, de a-ți face selfie. Într-un fel Zogru bagatelizează această dramă generală a anonimatului. Eu o numesc chiar dramă. Suferința de a nu fi recunoscut, de a nu te afla pe scenă.

V.D: În centrul atenției.

D.R: În centrul atenției, da. Bineînțeles că totul e în registrul comic pentru că nu luăm în serios toate aceste dramolete pe care le trăiește Zogru în fiecare ființă în care intră.                                     

V.D: Zogru e pe alocuri vesel, haios, dar alteori e melancolic, chiar trist.

D.R: Da, există și tristețea singurătății. El își caută perechea. Se îndrăgostește de diverse femei, dar din postura pe care i-o dictează la un moment dat o persoană sau alta în care locuiește. Zogru locuiește în sângele ființelor. E un fel de virus. Cu toată dorința lui de a se face cunoscut, rămâne, de fapt, într-o singurătate sinistră care este, până la urmă, singurătatea fiecărui om.

V.D: Zogru e în mare parte construit pe un fond de folclor românesc. Ce v-ați dori să rețină din acest roman și din personajul lui principal cititorii francezi?

D.R: Mi-ar plăcea să se conecteze, ca și în celelalte culturi în care a intrat Zogru, în special la această parabolă a ieșirii din anonimat, a dorinței de afirmare, care este contemporană și totodată la ideea de virus care se află sub lume, undeva în subteranele societății și își dorește cu disperare să iasă de acolo, fără să știe că acest lucru nu este posibil. Asta mi se pare cel mai important. Pe de altă parte, există un fond folcloric. Mituri bine-cunoscute sunt demontate în acest roman. În momentul în care scriam Zogru se vorbea foarte mult despre Dracula, despre mitul vampiric, despre România și legăturile cu vampirismul epic, mitologic. Într-un fel romanul demontează această teorie. Zogru este un fel de vampir. Lasă pe gâtul oamenilor două semne micuțe, pe care mulți le interpretează ca niște colți de vampir. Dar, în realitate el este inofensiv, este un încurcă lume, un aventurier și un naiv pe care toată lumea îl poate pune în situații neplăcute. Este bine intenționat. Are toate puterile. Omul în care intră este extrem de puternic. Și cu toate acestea, el nu reușește decât să încurce lucrurile, să pună oamenii respectivi în dificultate. Ucide și trăiește cu groază drama ucigașului care are o conștiință deasupra faptelor sale. Toate acestea demontează de fapt, mitul vampirului rău, care suge sângele și care distruge viețile. De asemenea, mai apar și alte mituri românești precum omul negru. La un moment dat există trimiteri la piticul din pădure sau la pisica fioroasă. Însă, toate aceste mituri apar în contexte comice și sunt demantelate, sunt bagatelizate, sunt luate peste picior tocmai pentru că ideea a fost de a crea o poveste în care miturile bine-cunoscute și de circulație sunt întoarse pe dos, sunt reinterpretate. În sensul ăsta am creat întreaga poveste pe parcursul multor secole. Fiecare episod vizează și o perioadă importantă nu numai din istoria națională, ci din istoria Europei.

V.D: În fapt e ca o carte de istorie. Trece peste vreo 400 – 500 de ani din istoria României, de la Vlad Dracul până în perioada postcomunistă.

D.R: Da și în fiecare dintre aceste epoci se păstrează firul epic pentru că Zogru se află în permanentă opoziție cu Ioniță Bubosul, dușmanul lui tradițional, prin urmașii acestuia în fiecare epocă, fără să știe că în întâlnirea cu acest Bubosul se află, de fapt, realizarea lui viitoare. Este un joc care vorbește și despre încurcăturile sociale, despre eșecurile omului care nu este atent la ceea ce se întâmplă în jurul lui și care de multe ori are antipatii care îi distrug drumul în viață. Pe această idee apar secolele cele mai importante pentru lumea europeană în general, insistând pe zona comunistă, pe perioada comunistă, când Zogru este aproape scos din circuit. În lumea respectivă, sub dictatura care mie mi-a mâncat tinerețea, Zogru nu poate să facă aproape nimic. Devine dintr-odată neputincios. Oamenii din jurul lui îl expulzează fără să se poată apăra.

 
Romanul “Zogru” al scriitoarei Doina Ruşti, tradus în franceză şi prezentat la Paris