
Special Paris
Israel va semna, joi, un acord privind frontiera marítimă cu Liban
Fotografie furnizata de societatea gaziera si petroliera Energean, 20 septembrie 2022, arata o nava de stocare si de descarcare a productiei obtinute pe un câmp gazier offshore, în Marea Mediterana, revendicat de Israel dar si de Liban.

Acordul este unul istoric deoarace cu ajutorul lui Israel va deveni unul dintre cei mai importanți furnizori de gaz ai Europei, în viitorul apropiat, a precizat prim-ministrul israelian Yaïr Lapid în cadrul unei întâlniri, la Tel Aviv, cu omologul olandez, Mark Rutte.
France Presse scrie că, cel mai posibil, parafarea acordului se va întâmpla la o bază a Națiunilor Unite, în sudul Libanului, la frontiera cu Israel. Oficial, cabinetul premierului israelian, nu a precizat unde va avea loc încheierea acordului.
Seful opoziției israeliene, Benjamin Netanyahu, aflat în campanie împotriva lui Yaïr Lapid, pentru legislativele de la 1 noiembrie, a atacat acordul cu Libanul și a cerut ca el să fie supus unui vot în Knesset ori chiar unui referendum.
Totodată, diferite organizații de dreapta au atacat la Curtea Supremă viitorul acord, pe motiv că documentul trebuie să primească votul Knessetului. Momentul este unul delicat căci guvernul condus de Yaïr Lapid a pierdut majoritatea, ceea ce a dus, de altfel, la organizarea de noi alegeri, pe 1 noiembrie.
Dar, trei judecători din cel mai înalt tribunal din Israel, au respins, în unanimitate, toate cele 4 plângeri depuse. Justificarea dată: acordul nu are nevoie de votul Parlamentului ci doar de susținerea Executivului.
După intense negocieri, indirecte, sub egida Statelor Unite, Israel și Liba nau anunțat, la începutul acestei luni, că au reușit să ajungă la un acord pentru delimitarea frontierei maritime între acești doi vecini, aflați, oficial, în război. Acordul va permite ridicarea obstacolelor existente în calea exploatării zăcămintelor de gaz.
În virtutea acordului, câmpul gazier off-shore din Karish se situează în apele israeliene.
De partea sa, Liban va avea toate drepturile de exploatare a câmpului din Cana, situat în N-E, din care, o parte se află în apele teritoriale ale Israelului. Dar, Israel va fi remunerat de firma care va exploata zăcământul.
Zăcământul de la Karish va permite Israelului să își crească producția gazieră și livrările, prin gazoduct, către Egipt. Totodată, îl va lichefia și transporta pe cale maritimă în Europa, care, caută în acest moment, să își diversifice sursele de aprovizionare.