
Special Paris
50 de jurnalişti au fost ucişi de la începutul anului, peste o mie din 2010 încoace, constată Unesco
appel_du_2_novembre_procureurs_4bis.png

Ziua internaţională a sfârşitului impunităţii pentru crimele comise contra jurnaliştilor a fost instaurată de ONU în memoria colegilor noştri de la redacţia franceză RFI, Ghislaine Dupont şi Claude Verlon, asasinaţi de jihadişti, în ziua de 2 noiembrie 2013, la Kidal, în Mali.
«Suntem consternaţi că peste o mie de jurnalişti şi colaboratori ai mediilor de informare au fost asasinaţi în lume din 2010 încoace» se poate citi în apelul RSF semnat de opt procurori originari din Mexic, Brazilia, Republica democratică Congo, Gambia, Congo, Regatul unit, Slovacia şi Serbia.
Apelul conţine 10 angajamente pe care colegii procurori ai semnatarilor sunt rugaţi să le respecte. Angajamente destinate să apere independenţa şi imparţialitatea anchetelor lor, să-i protejeze pe jurnalişti şi să colaboreze cu omologii lor străini. De asemenea, fiecare din semnatarii apelului se angajează să reziste oricărei presiuni şi să evalueze sistematic legătura între crimă şi activitatea jurnalistică a victimei.
Reamintind că déjà de la începutul acestui an, 50 de confraţi de-ai noştri au fost ucişi în exerciţiul misiunii lor de informare sau pentru că sunt jurnalişti, semnatarii constată că potrivit cifrelor publicate de Unesco, «aproape 90% din aceste crime comise contra jurnaliştilor rămân nepedepsite». Printre autorii nepedepsiţi sunt citaţi cei care au masacrat 32 de jurnalişti în Filipine numai în 2009 dar şi comanditarii asasinatului contra jurnalistei ruse Anna Politikoskaia, ucisă în 2006. Această impunitate se datorează printre altele «dezinvolturii vinovate a autorităţilor» mai notează Unesco.

În fine, în privinţa confraţilor noştri ucişi, Ghislaine Dupont şi Claude Verlon, ancheta continuă cu greu, 9 ani după comiterea asasinatului. Anchetatorii se concentrează de mai bine de un an pe analiza conversaţiilor telefonice purtate atunci de diverşii protagonişti ai dramei. Graţie acestor analize, au fost sau vor fi identificate noi persoane. Anchetatorii caută să identifice formal noi complicităţi care au făcut posibilă răpirea şi apoi uciderea colegilor noştri.
Pe de altă parte, judecătorul de instrucţie caută să anuleze secretul de apărare care mai acoperă anumite piese din dosar. Astfel, se doreşte obţinerea unor detalii privind eliminarea de către armata franceză a mai multor jihadişti implicaţi în asasinarea lui Dupont şi Verlon. Respectivii islamişti, unii eliminaţi de abia acum un an şi jumătate, au fost ucişi doar în cadrul luptei antiteroriste duse pe atunci de Franţa în Sahel sau au fost eliminaţi tocmai ca să nu vorbească? Este ceea se tem părţile civile şi caută să lămurească anchetatorii, constată colegii noştrii francezi de la RFI care au realizat o lungă anchetă pe această temă.