Play
Ascultă RFI Romania
Play
Ascultă RFI France
Ascultaţi


Germania intenționează să își retragă trupele din Mali până în mai 2024

o_fotografie_in_care_ursula_von_der_leyen_pe_vremea_cand_era_ministra_apararii_germane_vizita_militari_germani_aflati_la_baza_din_gao_mali_aprilie_2016._.jpg

O fotografie în care Ursula von der Leyen, pe vremea când era ministra Apararii germane, vizita militari germani aflati la baza din Gao, Mali, aprilie 2016.
O fotografie în care Ursula von der Leyen, pe vremea când era ministra Apararii germane, vizita militari germani aflati la baza din Gao, Mali, aprilie 2016.
Sursa imaginii: 
Michael Kappeler/Pool Photo via AP

O propunere va fi făcută Bundestagului în acest sens. Practic, executivul va cere prelungirea, pentru ultima dată, cu încă un an, a mandatului de intervenție în Mali. Mandatul actual ar urma să se încheie în mai 2023 iar dacă va fi prelungit cu un an, ar însemna retragerea trupelor până în mai 2024.

Dacă Bundestagul va fi de acord, va fi o plecare după un mandat total de 10 de ani de prezență militară în Mali, după cum a explicat purtătorul de cuvânt al guvernului german.

Iar anul 2024 nu este ales la întâmplare: în febrarie 2024, vor avea loc alegeri prezidențiale în Mali.  

Anunțul a fost făcut la finele unei reuniuni la care au participat ministrul Apărării și cel de Externe precum și cancelarul Olaf Scholz și intervine într-un moment în care este tot mai incertă misiunea ONU, activată în 2013 pentru stabilizarea țării, pe fondul amenințării jihadiste.

Până acum, 6 țări au decis, în doar câteva luni, să își suspende participarea la misiunea ONU.

Germania a participat cu circa 1.400 de militari.

Săptămâna trecută, o sursă guvernamentală germană preciza pentru AFP că retragerea germană va avea loc până la finele lui 2023.

Dar, decizia de a se retrage și calendarul precis au provocat tensiuni în cadrul coaliției aflate la putere în Germania, relatează presa locală.

Armata dar și ministra Apărării, Christine Lambrecht, de la partidul social-democrat al cancelarului Olaf Scholz cer de luni de zile retragerea militarilor, pe motiv că junta aflată la putere în Mali, împiedică trupele să își ducă cu bine misiunea, după cum scrie Der Spiegel.

Dar, ministra de Externe, Annalena Baerbock, de centru stânga, ecologistă, s-a opus retragerii pe motiv că misiunea este necesară pentru protejarea populației civile din Mali dar și pentru ca nu cumva reputația internațională a Germaniei să fie alterată odată cu această decizie.

Principala tabără militară germană se află la Gao, în estul Mali. Militarii de aici participă, cu precădere la operațiuni de recunoaștere. Iar în ultimele luni, zborurile prin care s-a dorit asigurarea securității propriilor patrule, au fost de mai multe ori întrerupte din cauza tensiunilor existente cu guvernul local.

Ministerul Apărării german anunța că Mali nu a mai acordat autorizațiile cerute pentru zborurile sale, de pe 11 octombrie.

Vorbim de acceași putere care a determinat și plecarea trupelor franceze care interveneau în Mali.

În august, Franța s-a retras din Mali tot ca urmare a unui dezacord politic cu Bamako și pe fondul unui impas militar. La începutul lui noiembrie, când a oficilizat plecarea militarilor francezi, Emmanuel Macron nu a precizat o cifră precisă – câți soldați vor rămâne acolo și nici de felul exact în care Franța va continua lupta împotriva amenințărilor teroriste, care persistă în regiune. Dar, liderul de la Elysée a explicat că o consultare cu responsabili locali are loc iar ea se va întinde pe o perioadă de 6 luni.