Play
Ascultă RFI Romania
Play
Ascultă RFI France
Ascultaţi


Emmanuel Macron avertizează: Deciziile SUA pentru industria americană pot ''fragmenta Occidentul''

Președintele Emmanuel Macron vorbește cu omologul său american, Joe Biden, la ieșirea dintr-un restaurant din Washington, 30 noiembrie 2022

Președintele Emmanuel Macron vorbește cu omologul său american, Joe Biden, la ieșirea dintr-un restaurant din Washington, 30 noiembrie 2022
Președintele Emmanuel Macron vorbește cu omologul său american, Joe Biden, la ieșirea dintr-un restaurant din Washington, 30 noiembrie 2022
Sursa imaginii: 
AFP - LUDOVIC MARIN

Președintele Franței, Emmanuel Macron este în vizită în Statele Unite ale Americii, a doua de când este șef al statutului. De la Washington, Emmanuel Macron a făcut o pledoarie pentru colaborarea dintre Europa și Statele Unite. În acelasi timp, a lansat un avertisment cu privire la pericolul fragmentării Occidentului din cauza diferențelor dintre Statele Unite și Europa, cu referire la industria europeană în fața protecționismului american. 

Președintele Franței, Emmanuel Macron a fost cât se poate clar încă din prima zi a vizitei pe pământ american. A vorbit despre măsurile ''super-agresive'' ale Statelor Unite ale Americii cu referire la ''Inflation Reduction Act'', lege care cuprinde măsuri de reducere a inflației și care oferă investiții masive americanilor precum și subvenții substanțiale pentru vehicule electrice, baterii și energii regenerabile produse în Statele Unite. Prin acest pachet de măsuri multe locuri de muncă din Europa s-ar afla în pericol. Vorbim despre un plan de peste 430 de miliarde de dolari. În acest context, Emmanuel Macron a vorbit despre decizii care pot fragmenta Occidentul. ''Toate deciziile luate, pe care le împărtășesc, în special ''Inflation Reduction Act'', sunt alegeri care vor fragmenta Occidentul deoarece creează diferențe între Statele Unite ale Americii și Europa'', spune Emmanuel Macron.

La rândul său, președintele american Joe Biden pare decis să înlăture tensiunile apărute din cauza măsurilor de relansare a industriei Statelor Unite și promite o relansare a alianțelor cu Franța. Emmanuel Macron precizează că Europa nu trebuie să devină o ''variabilă de ajustare'' în rivalitatea dintre Statele Unite și China și că în această discuție strategică trebuie mers ''mână în mână'', spune președintele Franței.  

Emmanuel Macron a pledat pentru ''a încerca împreună să trăim la ceea ce istoria a pecetluit între noi, o alianță mai puternică decât orice'', crezând că a doua sa vizită de stat în Statele Unite în patru ani ''a arătat, de asemenea, puterea, legătura dintre Statele Unite și Franța''.

Jean-Baptiste Velut, profesor la Universitatea Sorbona, este specialist în politici comerciale americane. El explică la microfonul RFI declarațiile lui Emmanuel Macron: ''Sunt câteva săptămâni de când tonul crește în pregătirea acestor negocieri. Cred că este un mod de a arăta că Uniunea Europeană se afirmă și nu este pregătită să piardă în materie de comerț, așa cum am văzut sub conducerea lui Donald Trump. E drept că tonul este un pic mai cordial, cred că situația Ucrainei face ca alianța trans-atlantică este mult mai puternică decât a fost în timpul administrației Trump''.

După toate declarațiile atât de ferme, președintele Emmanuel Macron și soția sa au cinat cu președintele Joe Biden însoțit la rândul său de soție, într-un restaurant italian din Washington. Dincolo de discuții, cei doi lideri vor dori cu siguranță să-și arate acordul și cu privire la răspunsul invaziei Rusiei în Ucraina. Așadar contextul este unul cât se poate de sensibil. Așa se explică de ce președintele Joe Biden va utiliza întregul protocol pentru a-i arăta lui Emmanuel Macron că relațiile dintre Statele Unite și Franța sunt puternice iar parteneriatul este solid.

Salve de tun și imnuri la sosirea sa, o întâlnire în Biroul Oval, o conferință de presă comună și o cină de gală. Emmanuel Macron va avea dreptul la tot fastul asociat unei vizite de stat. Este primul care primește un astfel de tratament din partea președintelui american de la inaugurare, ceremonie care a avut loc în ianuarie 2021, scrie AFP.