
Special Paris
Catedrala Notre-Dame din Paris se va redeschide în 2024
Catedrala Notre-Dame, în timpul lucrărilor de curățare a fațadei

Reconstrucția Catedralei Notre-Dame din Paris, parțial distrusă de incendiul devastator din aprilie 2019, se va finaliza în 2024 cand capitala va găzdui Jocurile Olimpice.
''Finalizarea reconstrucției primei bolți prăbușite marchează un pas important, în timp ce interioarele își recapătă deja frumusețea", spune generalul Jean-Louis Georgelin, reponsabil cu restaurarea monumentului, citat de AFP.
"Prima reconstrucție a unei bolți de piatră prăbușită în incendiu tocmai a fost finalizată în transeptul nordic", se arată în comunicat. ''Curățarea și restaurarea decorațiunilor pictate ale capelelor corului și mobilierului de artă al catedralei sunt în plină desfășurare”, mai spune generalul Jean-Louis Georgelin în comunicatul citat de AFP.
Renovarea Catedralei Notre-Dame s-a lovit de multe probleme cum ar fi întârzierile acumulate din cauza crize sanitare, închiderea perimetrului pentru câteva săptămâni din cauza plumbului și condițiile meteo. Președintele Emmanuel Macron a promis că renovarea monumentului se va finaliza cu ocazia Jocurilor Olimpice de la Paris din 2024.