
Special Paris
Agresiuni sexuale la adresa adulților: Episcopii francezi deschid un tribunal intern
la_conference_des_eveques_de_france_-_reunit_la_lourdes_in_sudul_frantei_pe_5_noiembrie_2021.jpg

Activitatea tribunalului va începe efectiv, din luna ianuarie iar orice persoană botezată, cleric ori laic poate putea sesiza acest organism.
Este vorba de un tribunal care nu se va substitui justiției civile, după cum promit episcopii reuniți în acest organism care îi reprezintă - Conférence des évêques de France.
De altfel, victimele pot să sesizeze, în paralel, un tribunal francez obișnuit.
Iar în afara cazurilor de preoți, vinovați de violențe sexuale asupra unor adulți, acest nou tribunal va putea fi sesizat și în cazul unui abuz de încredere ori unul de natură spirituală, ori a unor delicte financiare. În schimb, nu acest tribunal se va ocupa de cazurile de pedocriminalitate, de care se va ocupa, în continuare Vaticanul.
13 persoane constituie acest tribunal : 8 preoți și 5 laici, dintre care 4 sunt femei.
Franța devine, astfel, singurul stat care are, pentru Biserică, un tribunal specializat în chestiuni penale, a subliniat Joseph de Metz-Noblat președintele Consiliului pentru chestiuni canonice din cadrul Conferinței Episcopilor francezi.
Există un organism similar în Olanda dar care se ocupă de doar 7 dioceze pe când cea din Paris cuprinde circa 100 de dioceze.
Pedepsele ce ar putea fi pronunțate: mutarea într-o altă parohie, interdicția ca un preot să mai realizeze Liturghia și întreg serviciul religios și se poate merge până la excomunicare. Fețele bisericești găsite vinovate ar putea fi obligate să ofere despăgubiri victimelor lor.
Până acum, toate aceste probleme erau discutate de unele tribunale existente în fiecare dioceză. Problema este că episcopul era judecător dar și parte a problemei, după cum s-au plâns unii. Iar în plus, aceste jurisdicții nu dispuneau de personal specializat în dreptul canonic.