
Special Paris
Sarcofagul lui Ramses al II-lea revine la Paris pentru o expoziţie-eveniment (FOTO)
ramses.jpg

A trecut aproape o jumătate de secol de când Ramses al II-lea nu a mai fost la Paris. În 1976, mumia fostului mare faraon, cunoscut războinic dar şi constructor prolific cu un regn de 67 de ani, fusese adusă la Paris ca să fie restaurată şi de fapt salvată de la putrefacţie. Mâncată de ciuperci, mumia respectivă fusese primită în capitala Franţei cu toate onorurile aduse unui şef de stat. Ramses al II-lea fusese apoi luat în grijă de specialiştii francezi de la Musée de l’Homme şi salvat, prezervând astfel unul dintre cele mai preţioase şi inestimabile tezaure egiptene. La terminarea «tratamentului», mumia şi sarcofagol fuseseră expuse la Grand Palais în cadrul unei expoziţii intitulate «Ramses cel Mare».


47 de ani mai târziu, acelaşi sarcofag din cedru vopsit în galben dar nu şi mumia – legea egipteană interzice ieşirea din ţară a mumiilor regale - va fi probabil, începând cu luna aprilie şi până în septembrie, «vedeta» expoziţiei «Ramses şi aurul faraonilor» găzduită la Grande Halle de la Villette. Fără îndoială că acest gest amical al autorităţilor de la Cairo vizavi de Franţa se datorează poveştii din trecut a lui Ramses al II-lea. Faraonul, mai exact numele său, Ramses, a fost şi la originea descifrăriii hieroglifelor de către egiptologul francez Jean-François Champollion, în 1822.

Expoziţia de la Paris, care îşi va deschide deci porţile de pe 7 aprilie până pe 6 septembrie, va prezenta publicului în afară de sarcofagul lui Ramses al II-lea, 180 de alte obiecte – mumii de animale, statui, măşti regale, bijuterii din aur, şamd. Vizitatorii vor putea profita şi de o experienţă inedită de realitate virtuală. Un film, proiectat la începutul expoziţiei, va prezenta vederi panoramice spectaculoase şi va explora în detaliu viaţa lui Ramses. Pelicula se termină cu descoperirea din 1881 a celebrei ascunzători unde se afla sarcofagul faraonului alături de alte mumii regale.

Expoziţia «Ramses şi aurul faraonilor» care va veni deci la Paris, este una itinerantă. Ea a fost concepută în parteneriat cu Consiliul suprem al Antichităţilor egiptene şi este produsă de World Heritage Exhibitions, lider mondial al sectorului. Prima etapă a fost San Francisco, anul trecut, iar după escala pariziană, singura din Europa, expoziţia va fi prezentată, la toamnă, la Syndey, în Australia.
În Franţa, putem vorbi de o adevărată egiptomanie, poate tocmai din cauza faptului că un francez a descifrat hierogrifele. Cert este că în 1967, expoziţia dedicată lui Tutankhamon de la Grand Palais a fost prima din Franţa care a depăsit milionul de vizitatori, mai exact ea a atras 1,2 milioane de curioşi şi pasionaţi. Acum trei ani, în 2019, alte capodopere dedicate lui Tutankhamon au fost din nou expuse, de această dată la Grande Halle de la Villette. Au venit atunci 1,4 milioane de vizitatori. Aceste două expoziţii se plasează deci în topul clasamentului celor mai vizitate expoziţii din istoria muzeelor franceze, înaintea celor consacrate lui Leonardo da Vinci, Monet sau Dali. «Succesul arată fascinaţia oamenilor pentru aspectul vizual al hieroglifelor, realizate din simboluri şi culori, dar şi graţie divinităţilor care combină aspectul animal şi uman» spune o specialistă citată de ziarul La Croix.