
Special Paris
Timișoara Capitală Culturală Europeană: Regal Victor Brauner și Constantin Brâncuși
cele_trei_mari_evenimente_expozitionale_ce_se_vor_derula_in_2023_in_timisoara_-_capitala_europeana_a_culturii.

17 februarie este data la care Timișoara devine Capitală Europeană a Culturii și data la care se deschide expoziția dedicată lui Victor Brauner. Lucrările vor putea fi admirate până la fínele lunii mai.
Este vorba de opere care nu au ieșit niciodată din Franța, care au fost lăsate moștenire statului francez de către soția lui Victor Brauner. Ea a lăsat întregul său atelier și arhivele sale care se află la ora actuală la Bibliothèque Kandinsky a Centrului Pompidou iar o parte din lucrări vor fi prezentate la Timișoara: picturi, sculpturi, desene după cum detaliază curatoarea expoziției de la Timișoara – Camille Morando :
«Nu știu dacă Victor Brauner își dorea să revină în țara sa. Dar, poate acum a venit timpul. România este o democrație, ceea ce nu era cazul cât timp a trăit Victor Brauner care, nu a dorit să își încline capul, niciun moment, în fața sovieticilor. Așadar, cred că, acum, în democrație, opera lui Victor Brauner își are locul în România. A fost un umanist, un om care a tot fugit dar și-a ales o țară multiculturală așa cum este Franța. Acum câțiva ani, în Franța a avut loc o expoziție care s-a numit “Victor Brauner europeanul”. Acum mă gândesc la acest lucru, că, poate, este maniera de a-l readuce acasă pe Victor Brauner, poate europeanul, în țara sa natală".
Ce lucrări de Brauner vor fi expuse în Timișoara?
Camille Morando: "Am reușit să obțin lucrări de la Centre Pompidou și de la alte muzee din Franța dar vor fi expuse și 20 de lucrări ce vin din colecții publice dar și private și care sunt conservate în România, la Muzeul Național de Artă din București – care conservă în special lucrări realizate în perioada de debut a lui Victor Brauner dar și de la muzeele din Galați și Oradea. Ce e important: vor fi expuse lucrări realizate în anii ’40 -‘50-‘60 care nu au fost niciodată expuse în România, care acum vor călători și vor ieși din Franța. De altfel, ultima dată când au fost expuse în cadrul unei retrospective la Muzeul de Artă Modernă din Paris se întâmpla în 1972 iar o parte au fost prezentate la finele lui 2020, începutul lui 2021, la Paris.
De la Centre Pompidou vor pleca 35 de lucrări de Victor Brauner iar circa 20 de obiecte vor ieși din arhivele de aici- gravuri, desene, manuscrise, o carte de identitate falsă și un pașaport fals căci Brauner, care era evreu și era refugiat a trăit clandestin timp de 3 ani.
Lucrările Centrului Pompidou sunt cu totul excepționale căci acoperă efectiv cariera artistului, ceea ce nu este cazul cu lucrările deținute de Muzeul Național de Artă din România. El spunea că până și pictura sa este universală. Sper că publicul o va percepe la fel".
Expoziția Constantin Brâncuși va avea loc între 30 septembrie și 24 ianuarie 2024, tot la Muzeul Național de Artă din Timișoara.
Ce lucrări vor fi expuse, multe dintre ele în premieră în România, explică Doina Lemny – curatoarea expoziției Brâncuși:
“Am ținut neapărat să fie prezentă în expoziție o Muza adormită deoarece este una din operele emblematice ale lui Brâncuși după cum este și Domnișoara Pogany. Apoi, am ținut să existe câteva exemplare din Nou născut care este o etapă intermediară dintre capetele de copii, pe care le mai cunoaștem pentru că există și în România dar nu sunt sigură că tot publicul le cunoaște – și acest Nou născut. Apoi, am ținut foarte mult să fie expusă opera intitulată Piatră de hotar pe care Constantin Brâncuși a realizat-o în 1945. Un totem constituit din 3 blocuri de piatră cu frize cu Sărutul și care este singura operă manifest împotriva războiului. Brâncuși după război, era trist pentru că România pierduse teritorii și a făcut această operă pe care a numit-o Piatră de hotar pentru a spune “iubiți-vă, înfrațiți-vă și gândiți-vă la pace”. Este extraordinar ca mesaj. Mi-a fost greu să obțin această lucrare. Ea nu iese din Centrul Pompidou deoarece este foarte difícil de transportat, este foarte fragilă. Are aproximativ 1 metru și 70 de cm dar e piatră, e grea, sunt blocuri ce se pot mișca, este foarte fragilă.
Apoi, am ținut să fie expusă o Coloană. Toată lumea știe de Coloana fără sfârșit dar ea trebuie văzută, trebuie văzută cum a fost lucrată. Nici ea nu a ieșit niciodată din Centre Pompidou.
Totodată, avem Măiastra. Ea vine de la Tate Modern din Londra, unde se află din 1973. Nici nu am cuvinte să mulțumesc directoarei și conservatorul de acolo, Matthew Gale, care au înțeles importanța acestei opere. Măiastra este a României.
De asemenea, va fi expus Peștele și o Danaidă. Vor fi și lucrările de la Muzeul Național de Artă din România, directorul muzeului de la Craiova a acceptat să ne împrumute Coapsa, Sărutul, Domnișoara Pogany pe care o au ei.
Vor fi prezentate fotografii pe care Brâncuși le-a făcut și care se află în colecții personale. Spre exemplu, colaborez cu un colecționar particular englez de la care am reușit să obțin tot ceea ce îi cerusem. Avem noroc că avem vedea aceste obiecte”.