Play
Ascultă RFI Romania
Play
Ascultă RFI France
Ascultaţi


Squeezie, cel mai cunoscut youtuber francez, recidivează cu o nouă melodie în limba română (VIDEO)

les-trei-degete-dans-le-clip-de-spaceship-1560905.jpg

Squeezie (în mijloc) si amicii sài din grupul Trei degete.
Squeezie (în mijloc) si amicii sài din grupul Trei degete.
Sursa imaginii: 
YouTube Squeezie

«Spaceship» este noul clip al lui Squeezie şi prietenii săi din grupul Trei Degete. Cel mai cunoscut youtuber francez revine în actualitate cu o nouă melodie în limba română, mai bine de un an după succesul inedit al melodiei «Time Time».

«Time Time» a fost vizionat de aproape 60 de milioane de ori din noiembrie 2021 încoace. «Spaceship», publicat pe canalul YouTube al lui Squeezie joi, 19 ianuarie, a cumulat, în doar trei zile, déjà peste 3 milioane de vizualizări.

De această dată, grupul Trei degete format de Squeezie beneficiază puntual de apariţiile altor doi celebri youtuberi francezi, Mister V şi Maskey.

În noul clip, Squeezie şi acoliţii săi iniţiali, Myd şi KronoMuzik, apar sub forma unui grup muzical românesc ce este răpit de nişte extratereştrii. În timpul voiajului lor intergalactic se întâlnesc mai întâi cu Mister V şi apoi cu Maskey care zboară la bordul unui soi de samovar. După ce îşi reîntregesc grupul pe un amestec de muzică din anii 2000, electro-pop şi orientală, 4 revin pe Pământ lăsându-l pe Maskey să-şi continue voiajul în Cosmos.

 

 

Textul melodiei «Spaceship» este, ca şi în precedentul hit, foarte lejer şi uşor fără sens. Aflăm astfel că «Ne vom găsi prietenii cu Spaceship», «Este curat, modern şi funcţională» şi «Nu este nimic care ne sperie, facem ce vrem. Ne unim toţi cu toţi şi împreună petrecem». Doar Maskey, francez originar din Magreb, cântă două-trei versuri în arabă.

Reamintim, grupul Trei degete s-a născut acum mai bine de un an din imaginaţia lui Squeezie. Cel mai cunoscut şi urmărit youtuber francez – are aproape 18 milioane de abonaţi pe canalul său – lansase un concurs cu tema «Cea mai bună melodie inspirată din muzica anilor 2000». Împreună cu Myd şi KronoMuzik, Squeezie şi-a depăsit atunci propriile aşteptări şi chiar limitele concursului imaginat de el cu clipul «Time Time» inspirat de formaţia O-Zone. Tot ca să fie în ton cu anii 2000, melodia a fost şi gravată sub formă de CD şi vândută în magazinele low-cost Lidl.

 

 

Strategia este reiterată acum. «Spaceship» nu este doar disponibil pe YouTube sau în streaming pe diversele platforme ci se poate comanda şi pe site-ul treidegete.store, caz în care primeşti cadou o revistă şi un poster.

 
Squeezie, cel mai cunoscut youtuber francez, recidivează cu o nouă melodie în limba română