
Special Paris
Statele Unite decid noi sancțiuni împotriva grupării ruse Wagner
barbati_imbracati_in_haine_de_camuflaj_stau_la_intrarea_in_centrul_wagner_din_sankt_petersburg_rusia_4_noiembrie_2022.

"Personalul de la Wagner derulează cu regularitate activități criminale grave: execuții, violuri, răpiri de copii și violențe fizice în Republica Centrafricană și în Mali", subliniază Trezoreria americană.
Noile sancțiuni prevăd înghețarea averilor pe care gruparea paramilitară le-a putea avea în Statele Unite. Iar în sens invers, le este interzis cetățenilor americani să susțină financiar gruparea, material ori cu servicii.
Autoritățile americane vizează, de asemenea și alte entități care ar putea avea o legătură cu activitățile militare derulate de gruparea Wagner, cum este cazul unei societăți chineze care îi vinde microsateliți.
Consilierul pentru Securitate de la Casa Albă, John Kirby anunța, săptămâna trecută, că liderul de la Kremlin, Vladimir Putin se sprijină pe Wagner pentru a obține succesul în Ucraina, ceea ce creează, de altfel, o tensiune în cadrul aparatului militar rus.
Potrivit Pentagon, Wagner ar fi mobilizat 50.000 de oameni în Ucraina. O parte dintre ei sunt deținuți, ei au fost scoși din penitenciare ruse și duși pe frontul din Ucraina în schimbul promisiunii că vor fi amnistiați.
Amintim, gruparea Wagner a fost desemnată, la începutul săptămânii, de Statele Unite drept organizație criminală internațională, la fel ca mafia italiană ori yakuza din Japonia.
Un expert francez în chestiuni de securitate, Peer de Jong explica recent la microfonul RFI că toate aceste sancțiuni luate de Statele Unite au ca scop facilitarea criminalizării mercenarilor Wagner. Odată ce gruparea ori mercenarii Wagner ajung pe această listă neagră ei rămân aici pentru totdeauna.
Pe de altă parte, atenționează specialistul, Wagner se ocupă de sectoare foarte diverse: securitate, activități militare, de destabilizare dar și de formare în a duce un război al dezinformării. Apoi, de domeniul exploatării de resurse naturale, în Africa dar nu numai, nu se ocupă direct Wagner ci alte societăți conduse de Evgheni Prigojin. Pe de altă parte, Wagner nu este înregistrată ca societate, ea nu există ca și entitate administrativă, nu o regăsim ca atare nicăieri, spune Peer de Jong.