Play
Ascultă RFI Romania
Play
Ascultă RFI France
Ascultaţi


Banca Centrală Europeană majorează dobânda pentru a tempera inflația

Banca Centrală Europeană, Frankfurt

Banca Centrală Europeană, Frankfurt
Banca Centrală Europeană, Frankfurt
Sursa imaginii: 
© AFP/Daniel Roland

Banca Centrală Europeană a anunțat majorarea ratei de dobânzi cu 0,5 puncte procentuale, o măsură menită să lupte împotriva inflației. O evaluare a situației se va face din nou în luna martie, când oficilaii băncii nu exclud o nouă majorare de dobândă, dacă acest lucru va fi necesar. 

Banca Centrală Europeană menține presiunea asupra inflației prin decizia de majorare a dobânzii. Încă din decembrie anul trecut președinta instituției financiare, Christine Lagarde a avertizat că în februarie va anunța creșterea dobânzii. "Mai avem încă un drum lung de parcurs, știm că nu s-a terminat", a precizat Christine Lagarde în fața presei, după ce a subliniat dorința BCE de a "menține cursul" înăspririi monetare.

Banca Centrală Europeană se confruntă cu o creștere masivă a prețurilor declanșată de războiul din Ucraina, care a condus la lansarea unui ciclu de majorări ale dobânzilor în iulie, fără precedent în amploarea sa și punând capăt aproape unui deceniu de ceea ce poartă numele de ''bani ieftini'', notează AFP. Economia zonei euro este "mai rezistentă" decât era de așteptat în fața turbulențelor crizei energetice și a războiului din Ucraina, a recunoscut Christine Lagarde.

AFP scrie că înainte de decizia BCE, Banca Angliei a majorat rata dobânzii cheie cu 0,50 puncte procentuale, la 4%, cel mai ridicat nivel din 2008, pentru a contracara inflația care încă depășește 10% în Regatul Unit.