«Cioran, un om fericit» – titlul noii benzi desenate consacrate scriitorului şi filosofului român (Interviu cu autorul BD)

Patrice REYTIER: Este în orice caz ceea ce credea marele lui parieten Eugen Ionescu. Ionescu îi spunea aşa: scrieţi lucruri triste dar sunteţi vesel ori, eu sunt trist şi scriu lucruri vesele. Dacă-i dăm crezare lui Ionescu, Cioran era deci un om fericit. Si eu personal cred că era cu adevărat fericit dar avea stări sufleteşti apăsătoare foarte profunde. Ori, Cioran scria tocmai în timpul acestor stări, lucru care dă o tonalitate puţin sumbră operelor sale. Am stat de vorbă şi am cules mărturii de la oameni care mi-au spus că Cioran era o persoană agreabilă.

Vasile DAMIAN: În introducerea acestui nou volum, spuneţi că aveţi impresia că textele lui Cioran sunt destinate să fie puse în pagină într-o bandă desenată. De ce credeţi asta ?

P.R: Este ceva foarte subiectiv dar totuşi îmi place mult concizia textelor sale. Chiar şi în «Fragmente» există aforisme ascunse, un fel de palme şi gesturi violente – verbale, evident. Un limbaj foarte crud şi concis care mi se pare că se potriveşte bine cu banda desenată.

Sursa imaginii: 

Payot-Rivages.fr

V.D: Ne puteţi spune cum aţi ales să împărţiţi cartea în diverse capitole – despre artă, despre Michelangelo, despre muzică, religie, etc. ?

P.R: Cioran a scris fie aforisme, fie eseuri scurte pe care le numim «Fragmente». Aici, în «Un om fericit», e o culegere din «Fragmente» spre deosebire de prima mea carte care pleca de la aforisme. În arhivele pe care le-am consultat, am găsit «Fragmente» care nu fuseseră publicate. Unele erau întregi, altele uşor de adaptat. Am luat aşadar câte îmi trebuiau cât să fac o nouă carte. Nu am avut nicio intenţie filosofică în acest demers.

V.D: Aveţi multe planşe desenate despre muzică şi muzicieni. Stim că Cioran venera muzica, spunea că «numai muzica poate creea o complicitate indestructibilă între două fiinţe». Apoi, aţi consacrat multe pagini relaţiei pe care Cioran o întreţinea cu diversele religii. De ce?

Sursa imaginii: 

Payot-Rivages.fr

P.R: Nu sunt chiar aşa de multe capitole despre muzică. Este unul despre Mozart în care Cioran îl elogiază pe Mozart, ceea ce este rar din partea lui Cioran. Poate tocmai de aceea se remarcă acest fragment. Al doilea fragment care vorbeşte despre muzică este despre Hegel. Aici am vrut să arăt că Hegel a avut o filosofie ce poate fi legată muzică. Cioran a scris apoi şi multe fragmente despre religie pentru că tatăl său era popă. Este însă o pură întâmplare dacă apar atâtea fragmente despre religie în cartea mea.

V.D: La începutul unui capitol, desenaţi oraşul Sibiu. Aţi fost acolo?

P.R: Din păcate, aştept mai departe să fiu invitat… Am lucrat după poze. Era important ca acest capitol despre religie, despre creştinismul ortodox, cel care l-a influenţat pe Cioran, să se situeze la Sibiu. Din motive de ortodoxie am schiţat deci Sibiul în acel capitol.

Sursa imaginii: 

Payot-Rivages.fr

V.D: Am remarcat că, cu excepţia a 2-3 capitole, figura lui Cioran nu apare în carte, spre deosebire de primul Dvs. volum, «Nu se poate trăi decât la Paris» unde era atotprezent. Aici nu desenaţi, ca să spunem aşa, decât «gândirea» scriitorului şi filosofului. De ce aţi făcut această alegere?

P.R: Pe de o parte, ca să nu mă repet, să nu fac ca în prima carte despre Cioran. Totuşi, figura lui apare din când în când, în locuri bine alese. Mai întâi, în capitolul care dă titlul cărţii, «Un om fericit», unde apare peste tot. La fel şi în ultimul capitol, mi se părea important să apară. În rest, cred că putem uita figura lui Cioran.

Sursa imaginii: 

Payot-Rivages.fr