Reforma pensiilor, din Franţa: cade sau nu guvernul lui Elisabeth Borne?

Să o spunem de la bun început, este foarte puţin probabil ca vreuna din cele două moţiuni de cenzură să fie adoptată în această seară. Cu alte cuvinte, guvernul lui Elisabeth Borne nu va cădea azi. Asta nu este însă neapărat o veste bună pentru prim-ministra franceză şi nici măcar pentru şeful ei direct, preşedintele Emmanuel Macron.

Cele două moţiuni, depuse vineri şi luate în discuţie chiar acum, provin, una de la Reuniunea naţională – partidul extremei drepte al lui Marine Le Pen – iar a doua, zisă «transpartinică», vine de la grupul LIOT format din vreo 20 de deputaţi independenţi, orginari în mare parte din teritoriile de peste mări şi din Corsica.. Dacă prima moţiune, cea a extremei drepte, nu va atrage şi alte voturi decât cele 90 ale partidului lepenist, cea de-a doua va fi votată de mult mai multă lume – extrema dreaptă dar şi de alianţa Nupes a stângii radicale, socialiste şi ecologiste. Ca să fie votată moţiunea este însă nevoie de o majoritate de 287 de voturi, ceea ce înseamnă că pe lângă voturile enumerate mai înainte, e nevoie şi de vreo 25-30 de aleşi Republicani, partidul conservator, extrem de divizat în Adunarea naţională spre deosebire de Senat unde a votat în unanimitate pentru reforma pensiilor. Ori, din diversele calcule făcute de analiştii politici şi presă, reiese că doar vreo 20 de republicani vor vota în favoarea moţiunii de cenzură.

Din aceste motive simple, e deci puţin probabil – dar nu imposibil dacă luăm în calcul imprevizibilitatea omului politic – ca guvernul Borne să cadă. Sefa guvernului iese însă fragilizată de pe urma acestui maraton legislativ pe care nu a ştiut să-l negocieze, nici cu adversarii ei politici din care unii i-ar fi putut deveni aliaţi de circumstanţă, nici cu sindicatele, lăsate complet pe tuşe lucru care a dus la o criză socială ce se resimte în stradă de mai bine de două luni. Altfel spus, astăzi seară, în cazul respingerii celor două moţiuni, reforma pensiilor este defintiv adoptată dar pagina ei nu este întoarsă, nici politic, nici social.

Episodul va lăsa urme pe ambele planuri iar Emmanuel Macron va avea dificultăţi în cei mai bine de 4 ani câţi îi mai rămân de făcut în fruntea statului, notează comentatorii. Aceştia constată că există riscul ca Adunarea naţională să intre într-o aşa-zisă «perioadă de moţiuni de cenzură latente». Într-adevăr, cum tabăra prezidenţială nu dispune decât de o majoritate relativă, pentru fiecare nou proiect de lege propus de acum încolo îi va fi foarte greu să negocieze alianţe de circumstanţă.

Teoretic, cel puţin aşa spune anuturajul lui, preşedintele este aşteptat să intervină la televizior în următoarele zile ca să liniştească spiritele şi să propună o ieşire din criză. Care este ieşirea, puţină lume e capabilă să prezică. Pentru moment, sindicatele au decis să organizeze joi a 9-a zi naţională de greve şi manifestaţii.

Ca să calmeze apele, şeful statului ar putea să decidă o dizolvare a parlamentului şi deci alegeri anticipate în următoarele 40 de zile. Tinând cont de context, riscul este însă foarte mare ca rezultatul să fie contrar aşteptărilor.

Mai rămâne deci soluţia unei remanieri guvernamentale, o ejectare a lui Elisabeth Borne dar cu cine s-o înlocuieşti, se întreabă analiştii. Cu un reprezentant al dreptei, din partidul Republicanii, în acest caz preşedintele urmând să obţină şi o majoritate absolută în Parlament, sugerează alţi comentatori.

Ce se întâmplă în cazul în care, puţin probabil, una din moţiunile este votată astăzi seară?

In caz de vot favorabil pe una din moţiuni, prima consecinţă este că reforma pensiilor este respinsă. A doua consecinţă este că guvernul francez este răsturnat.

Acest uriaş revers politic nu îl obligă însă pe preşedintele Emmanuel Macron să dizolve parlamentul. El poate să numească un nou premier – sau din nou pe Elisabeth Borne – care să formeze un nou guvern.

Deloc. Există mai multe posibilităţi. Conştient, în fine, de criza socială din ţară şi de ostilitatea tot mai mare a opiniei publice contra acestui text – peste 70% din francezi sunt contra legii şi îi susţin pe manifestanţi – preşedintele îl retrage pur şi simplu. Există un precedent din 2006 când, sub guvernarea lui Dominique de Villepin, o lege privind contractele pentru cei tineri a fost adoptată – tot fără vot, prin articolul 49.3 – apoi promulgată de preşedintele Jacques Chirac şi imediat retrasă şi suprimată printr-o nou vot. Pe atunci, reacţia promptă s-a datorat unor proteste şi mai masive decât cele de acum – zeci d eunivesităţi şi licee erau blocate iar în stradă manifestau, uneori foarte violent, până la 3 milioane de oameni.

În fine, în cazul actual există şi posibiltatea unei cenzuri din partea Consiliului constituţional, instanţă pe care adversarii politici ai textului au prevăzut déjà să-l sesizeze. Potrivit unor analişti există şanse ca respectivul Consiliu să cenzureze legea, nu pe fondu ei ci pe formă, motivând că nu au existat «dezbateri clare şi sincere». Într-adevăr, sub presiunea guvernului, Parlamentul a fost constrâns să folosească multe instrumente de procedură – cel puţin 4 articole din Constituţie. Chiar dacă ele sunt legale luate unul câte unul, acumularea lor poate repune în cauză «claritatea şi sinceritatea dezbaterii parlamentare». Aşadar, chiar dacă terminăm azi cu parcursul legislativ al textului, suntem încă departe de sfârşitul dezbaterilor legate de acest controversat proiect de lege