Ordonanţa de la Villers-Cotterêts, cea care a impus limba franceză în regatul Franţei, acum 5 secole

Castelul de la Villers-Cotterêts, realizat din ordinul regelului Francisc întâi, a fost construit între anii 1530 şi 1556. Intins pe aproape 100.000 de metri pătraţi, impunătorul castel era unul din preferatele monarhului de atunci. Amplasat în inima regiunii Picardie şi în apropierea pădurii Retz, locul era apreciat de Francisc întâi pentru vânătorile şi petrecerile pe care le putea organiza acolo.

În imaginarul francezilor, castelul de la Villers-Cotterêts nu este însă legat de fastul regal din vremea aceea ci de celebra ordonanţă care poartă numele localităţii. O ordonanţă regală care va permite răspândirea şi impunerea limbii franceze, ca limbă maternă, în toată ţara.

Ordonanţa de la Villers-Cotterêts este cel mai vechi text de lege încă în vigoare azi, aproape 500 de ani după promulgarea sa. Ea a supravieţuit la 12 regimuri politice  succesive iar articolele sale, în particular 110 şi 111, sunt şi azi invocate în mod regulat de diversele tribunale franceze. In fapt, ordonanţa are putere de lege constituţională dar chiar dacă a fost semnată de un rege, acum 5 secole. Textul are 192 de articole dar doar două  - cele citate mai înainte - se referă la chestiunea limbii franceze.

Cum notează colegii francezi de la RFI, «ordonanţa trebuie citită între linii ca să-i înţelegi obiectivele ei reale şi anume întărirea şi extinderea prerogativelor regale în detrimentul puterii bisericii, redusă doar la afacerile religioase. Interzicerea limbii latine, care era limba bisericii, folosită pe larg până atunci în regat doar de elite şi în administraţie, era greu de înţeles de omul de rând. Acesta vorbeau adesea, nici măcar franceza ci unul din dialectele locale – occitan, franco-provensal sau oïl. Dialectul parizian era pe atunci numit limba franceză. A face ceva pe înţelesul tuturor era doar un pretext pentru rege, care visa de fapt să-şi unifice ţara în jurul unei singure limbi, cea franceză”.

Decizia lui Francisc întâi a fost, am spune azi, revoluţionară ţinând cont de prestigiul şi puterea biserii în vremea aceea. Cu toate acestea, reamintesc istorici citaţi de colegii noştri, Francisc întâi nu a fost primul suveran care a dat ordonanţe prin care cerea înlocuirea latinei cu franceza. Încă din secolul 13 notarii regali scriau în franceză iar primul text legislativ în acest sens datează din 1490, practic cu 60 de ani mai devreme decât ordonanţa de la Villers-Cotterêts, şi a fost semnat de regele Carol al VIII-lea. În fapt, originalitatea ordonanţei de la Villers-Cotterêts constă în faptul că ea era universală, adică aplicabilă în tot regatul francez.

Astăzi, în afară de exemplarul de la Arhivele naţionale, nu mai există decât două exemplare ale celebrei ordonanţe.