Play
Ascultă RFI Romania
Play
Ascultă RFI France
Ascultaţi


Emmanuel Macron: «Reforma pensiilor a fost dificilă dar necesară, îmi asum nepopularitatea acestui lucru»

macron.jpg

Pichet de gunoieri grevisti uitându-se la interventia televizatà a presedintelui Emmanuel Macron, Issy-les-Moulineaux, 22 martie 2023.
Pichet de gunoieri grevisti uitându-se la interventia televizatà a presedintelui Emmanuel Macron, Issy-les-Moulineaux, 22 martie 2023.
Sursa imaginii: 
AP/Christophe Ena

In contextul în care grevele, manifestaţiile şi violenţele continuă în Franţa după ce controversata reformă a pensiilor a fost definitiv adoptată luni şi în aşteptarea validării sale de către Consiliul constituţional, Emmanuel Macron a acordat un interviu la ora prânzului canalelor de televiziune TF1 şi France 2. Preşedintele Franţei a revenit asupra situaţiei din ţară şi a nemulţumirilor crescânde dar a refuzat să dea înapoi.

«Reforma pensiilor a fost dificilă dar necesară pentru ţară. Nu mi-a făcut plăcere s-o fac dar totuşi am făcut-o, în interesul superior al naţiuni şi pentru că aşa am promis» a declarat în esenţă Emmanuel Macron afirmând chiar că «îşi asumă nepopularitatea» generată de acest proiect reamintind telespectatorilor că «nu caută să mai fie reales».

Timp de 35 de minute de interviu, în salonul zis «Grădina de iarnă» a Palatului Elysée, şeful statului şi-a promovat şi lăudat controversatul text de lege privind reforma pensiilor. Întrebat dacă este grăbit s-o promulge după ce va fi analizată de Consiliul constituţional, Emmanuel Macron a răspuns pozitiv. «Ca să putem începe treptat aplicarea legii, decalând câte trei luni pe an vârsta de pensionare şi ca să putem creşte încet-încet numărul de trimestre ce trebuie muncite, adică 43 de ani în total la orizontul anului 2027, reforma trebuie să intre în vigoare până la sfârşitul acestui an», e de părere şeful statului.

Întrebat apoi despre nemulţumirile exprimate în stradă – sindicale prin proteste şi greve dar şi manifestaţii spontane şi violente după adoptarea legii printr-un artificiu constituţional şi nu prin vot – preşedintele Franţei a declarat solemn că «nu-i putem accepta nici pe indivizii care provoacă violenţe ca să răstoarne guvernul, nici facţiunile ostile acestuia».

Denunţând grupurile violente din stradă, şeful statului nu a ezitat să compare situaţia cu acţiunile din trecut, de la Capitoliul din Washington sau din Brazilia. «Nu vom tolera niciun derapaj» a insistat Emmanuel Macron.

Soarta lui Elisabeth Borne a figurat apoi pe meniul interviului prezidenţial. Sefa guvernului de la Paris, cert, nu a fost răsturnată. Ea şi guvernul ei nu au fost cenzuraţi de moţiunile depuse de opoziţiile din Parlament dar una dintre ele a fost la 9 voturi de a-şi atinge obiectivul. «Elisabeth Borne beneficiază mai departe de încrederea mea ca să conducă această echipă guvernametală. I-am cerut să întocmească un program legislativ, un program de guvernare împreună cu preşedinţii celor două camere ale Parlamentului. Idea este să avem mai puţine legi, dar texte mai scurte, mai clare. In acest context, mandatul pe care i l-am dat este de a continua să lărgească cât poate de mult această majoritate parlamentară» a insistat liderul de la Elysée.

Intervenţia preşedintelui era foarte aşteptată de două luni de zile, de când, din 19 ianuarie, au loc în mod regulat manifestaţii şi greve contra proiectului de reformă a pensiilor. Nu este sigur că interviul de pe TF1 şi France 2 va calma spirietele. Vom vedea joi; când este programată déjà, demult, a 9-a zi de greve şi manifestaţii naţionale.

Primele reacţii şi comentarii după intervenţia televizată a preşedintelui Emmanuel Macron

Sindicatele şi opoziţiile din Parlament au denunţat în cor intervenţia lui Emmanuel Macron. Departe de a calma spiritele, interviul prezidenţial a pus şi mai multe paie pe foc. Jean-Luc Mélenchon, liderul stângist al mişcării Franţa nesupusă, a descris «un preşedinte rupt de realitate, arogant şi dispreţuitor».

François Ruffin, şi el membru al Franţei nesupuse şi deputat în alianţa Nupes, spune că are impresia că «preşedintele e ca la un cocktail, aşteaptă focul de artificii de la ziua naţională dar nu trăieşte în Franţa lunii martie 2023 când milioane de oameni ies în stradă pentru că nu-şi doresc această reformă şi vor ca guvernul să demisioneze. Avem un preşedinte în stare de imponderabilitate care vină să ne spună ce o să facă pentru scoală, industrie, şamd. Nu, trebuie un răspuns azi referitor la reforma pensiilor» exclamă Ruffin.

«Acest preşedinte nu îi înţelege pe francezi» a spus şi Olivier Faure, primul secretar al Partidului socialist francez. Secretara generală a Verzilor francezi s-a declarat «înmărmurită de demonstraţia de autosatisfacţie a preşedintelui Macron». Chiar şi deputatul conservator disident Aurélien Pradié, opus reformei pensiilor contrar părerii lideruluiu partidului Republicanii, a estimat într-un mesaj postat pe reţeaua Twitter că «Emmanuel Macron nu înţelege fracturile imense ale Naţiunii şi nu înţelege că autosatisfacţia sa reprezintă o provocare suplimentară».

Precum partidele din opoziţie, şi sindicatele au criticat aspru intervenţia prezidenţială. «Negare şi minciună» a scris pe Twitter liderul sindicatului reformist CFDT. Omologul său de la CGT, cel mai la stânga dar şi mai mare sindicat din Franţa, a estimat că «şeful statului îşi bate joc de lume».

În fine, colegii francezi de la RFI au cules şi o primă impresie de la un pichet de grevă de pe un baraj rutier. «Din 19 ianuarie, când au început protestele, Emmanuel Macron a pierdut politic. Nu a reuşit să-şi convingă compatrioţii – a recunoscut-o dealtfel chiar el – iar acum ne impune reforma cu forţa şi promite instalarea de brigăzi de jandarmi peste tot ca să-i înghiţim restul politicii. Nu îl cred capabil să restabilească încrederea» spune grevistul.