Play
Ascultă RFI Romania
Play
Ascultă RFI France
Ascultaţi


Franța: Société générale, BNP Paribas, Exane, Natixis și HSBC percheziționate în cadrul unui scandal de fraudă fiscală

sediul_bancii_societe_generale_din_la_defense_paris._autoritatile_financiare_perchezitioneaza_marti_28_martie_2023_sediile_a_5_banci_prezente_in_franta_suspectate_de_frauda_fiscala.

Sediul bancii Societe Generale din La Defense, Paris. Autoritatile financiare perchezitioneaza, marti, 28 martie 2023, sediile a 5 banci prezente în Franta, suspectate de frauda fiscala.
Sediul bancii Societe Generale din La Defense, Paris. Autoritatile financiare perchezitioneaza, marti, 28 martie 2023, sediile a 5 banci prezente în Franta, suspectate de frauda fiscala.
Sursa imaginii: 
AP Photo/Christophe Ena, File

4 bănci franceze și o bancă străină sunt bănuite de Parchetul Național Financiar că a permis clienților săi străini, să nu achite impozitul pe dividende. Este o operațiune fără precedent, observă jurnaliștii de la publicația Le Monde. Anchete au fost deschise de Parchetul Național Financiar în decembrie 2021. 

BNP Paribas și Exane erau deja anchetate de Parchetul Național Financiar pentru fraudă fiscală agravată și pentru spălare de fraudă fiscală agravată, în urma unor sesizări formulate de administrația fiscală.

Société générale, Natixis (parte din grupul BPCE) și gigantul bancar britanic HSBC sunt bănuite de spălare agravată de fraudă fiscală agravată.

Toate anchetele au fost deschise în decembrie 2021, potrivit Parchetului Național Financiar.

Practic, în toată această poveste, păgubitul este statul francez. 

Le Monde vorbește despre o practică intitulată CumCum iar prin intermediul ei fiscul francez ar fi fost păgubit, deja, cu mai bine de 1 miliard de euro.

Frauda ajută, practic, acționarul străin al unei societăți cotate în Franța. Cum în latină înseamnă CU - iar în acest caz se referă la "cu dividende", un mic joc de cuvinte. Dar, pentru a explica totul simplu, este vorba de un montaj care a permis unor acționari străini a unor societăți franceze să scape de impozitul pe dividende. Se știe, dividendele sunt acea parte a beneficiului pe care o companie o acordă acționarilor.

Perchezițiile au fost realizate de marți dimineață de 160 de anchetatori (din 200) ai Serviciului de anchete judiciare a finanțelor (SEJF) și de 16 magistrați francezi (dintr-un total de 19) și care lucrează împreună cu 6 magistrați germani de la Parchetul din Koln. O anchetă judiciară are loc în Franța și Germania și este parte a acestui dosar complex.

Cele 5 bănci franceze erau deja în colimatorul administrației fiscale, încă din 2017.

În 2021, Direcția generală a Finanțelor Publice a înaintat constatările sale Parchetului financiar care a decis o anchetă penală.

Concret, justiția bănuiește că aceste bănci au permis clienților străini, care au acțiuni la societăți franceze, să scape de taxele pe dividende.

Un grup format din 16 media dezvăluia în 2018, prin intermediul "CumEx Files", o posibilă fraudă fiscală gigantă, care era anchetată în Franța din 2017.

Inițial, prejudiciul a fost evaluat, de acest consorțiu media, la 55 de miliarde de euro în cazul a circa 10 țări. Dar, în 2021, paguba a fost recalculată, de aceste instituții media, la 140 de miliarde de euro pentru o perioadă de 20 de ani.

O sursă apropiată de dosar a evaluat prejudiciul pentru fiscul francez, cauzat de aceste 5 bănci, la “doar” 1 miliard de euro.

Solicitate de AFP, administrația fiscală dar nici Ministerul de Finanțe nu au dorit să comenteze situația.