Jurnalista Anne Sinclair, în Le Monde: «De trei luni, mi-e ruşine şi frică de ceea ce se întâmplă în Israel»

Sunt franţuzoaică şi sunt evreică. Am aproximativ vârsta statului Israel şi ceea ce se întâmplă acolo de trei luni încoace, mă dă peste cap. Aşa începe textul lui Anne Sinclair din Le Monde.

După ce salută faptele realizate de tânărul stat – singurul democratic din regiune - în cei 75 de ani de existenţă, celebra jurnalistă franceză reaminteşte că de-a lungul carierei sale a intervievat mulţi responsabili politici şi a consemnat multe evenimente din toată lumea. Astfel, evreii din diasporă au dreptul să-şi expirme îngrijorările când democraţia este ameninţată în numele iudaismului. Chiar dacă Netaniahu promite o pauză, trebuie să rămânem fermi alături de prietenii noştri israelieni, e de părere Anne Sinclair.

Mi-e ruşine să-l văd pe şeful guvernului israelian gata de orice, inclusiv să lase deoparte regulile elementare ale democraţiei, ca să scape de urmăririle judiciare care-l vizează de atâta vreme.

Mi-e ruşine să văd că în Israel s-a putut folosi cuvântul «pogrom» pentru a descrie o expediţie punitivă, organizată chiar şi ca represalii, după un oribil dublu omor. «Pogrom» este un cuvânt care pentru mine aparţine martirologiei evreieşti şi niciodată nu mi-am putut imagina că poate desemna vreodată o acţiune comisă de evrei contra unui alt popor.

Mi-e ruşine că ministrul de finanţe al unei ţări democratice poate cere ca un sat arab să fie «ras» şi că, acelaşi ministru, aflat în vizită la Paris, poate spune că poporul palestinian nu există.

Mi-e ruşine ca femeie şi ca persoană. Adesea m-am răsculat contra islamului fanatic care supunea femeile unor legi retrograde sau care urmărea persoane LGBT. Azi sunt indignată să văd în guvernul israelian oameni, crescuţi într-un iudaism antic, care ar vrea să trimită femeile acasă şi care ţin discursuri homofobe şi degradante.

Am deci multe motive ca să-mi fie ruşine. Dar mi-e şi frică. Frică mai întâi pentru securitatea Israelului. Când rezerviştii refuză să se prezinte, când lumea se teme ca mişcarea să nu se întindă la toată armata, când însuşi ministrul Apărării, foarte îngrijorat, cere o pauză în examinarea legii şi este dat afară de premier pentru că spune adevărul, realizăm amploarea riscurile pentru ţară!

Mi-e frică când îl aud pe ministrul educaţiei că vrea, ca în Ungaria sau Turcia, să-i numească pe directorii Bibliotecii naţionale. Mi-e frică în calitate de jurnalistă să văd cum se pot tăia fondurile televiziunii publice pe motiv că dă prea multă importanţă criticilor anti-guvernamentale.

Israelul este deci în faţa celei mai mari ameninţări, aceea de a-şi pierde raţiunea de a fi şi de a deveni o teocraţie iliberală. Democraţia nu înseamnă doar alegeri, sunt şi principii superioare şi fondatoare.

În finalul textului din Le Monde, Anne Sinclair spune că are şi admiraţie pentru societatea isrealiană care, manifestaţie după manifestaţie, scandează cuvântul democraţie. Sute de mii de manifestanţi, din nord şi până până în sud, ce semn magnific! Când cetăţeni israelieni, se ridică în fiecare joi şi sâmbătă ca să protesteze, noi, evreii din diasporă, trebuie să-i sprijinim.