Play
Ascultă RFI Romania
Play
Ascultă RFI France
Ascultaţi


Dosarul ascultărilor telefonice: Fostul președinte Nicolas Sarkozy primește, în apel, 3 ani de închisoare pentru corupție și trafic de influență

fostul_presedinte_al_frantei_nicolas_sarkozy_la_palatul_de_justitie_din_paris_alaturi_de_avocata_sa_jacqueline_laffont_17_mai_2023.

Fostul presedinte al Frantei, Nicolas Sarkozy la Palatul de Justitie din Paris alaturi de avocata sa, Jacqueline Laffont, 17 mai 2023.
Fostul presedinte al Frantei, Nicolas Sarkozy la Palatul de Justitie din Paris alaturi de avocata sa, Jacqueline Laffont, 17 mai 2023.
Sursa imaginii: 
© Bertrand Guay, AFP

Fostul președinte al Franței, Nicolas Sarkozy a fost condamnat, miercuri, în apel, la 3 ani de închisoare pentru corupție și trafic de influență în dosarul ascultărilor telefonice. Practic, este aceeași pedeapsă dată și de prima instanță.

Din acești 3 ani, fostul șef de stat a fost condamnat să rămână 1 an în spatele gratiilor. Dar, justiția a decis ca Nicolas Sarkozy să nu stea într-o închisoare ci să poarte o brățară electronică.

Este o premieră în Franța.

Chiar dacă această condamnare intervine în apel, fostul președinte mai are o șansă și a anunțat că o va utiliza: Curtea de Casație.

Așadar, după ce a ascultat sentința, miercuri, la Palatul de Justiție din Paris, el a plecat fără brățara electronică. Curtea de Apel din Paris nu a cerut ca fost președinte să execute provizoriu pedeapsa astfel că această condamnare este suspendată până când va veni decizia Curții de Casație.

În plus, fostului președinte i-au fost retrase drepturile civile, timp de 3 ani. Adică, nu va putea vota dar nici candida, spre exemplu.

Este o decizie inedită pentru un fost șef de stat, consideră mulți analiști francezi, foarte dură la adresa lui Nicolas Sarkozy care, de la începutul anului se află tot mai mult în sălile tribunalelor căci este subiectul mai multor procese.

Să nu uităm nici că la bază Nicolas Sarkozy este avocat și că îi place să se implice în apărarea sa. De altfel el a fost mereu prezent în sălile de audieri, la toate procesele în care a fost inculpat.

În vârstă de 68 de ani, de această dată Nicolas Sarkozy a ieșit din sala de audieri fără să facă vreo declarație. În schimb, avocata sa, Jacqueline Laffont vorbește despre o decizie stupefiantă și extrem de injustă motiv pentru care o va ataca la Curtea de Casație.

În același dosar au fost găsiți vinovați și Thierry Herzog – este vechiul avocat care l-a reprezentat mereu pe Sarkozy- precum și fostul magistrat Gilbert Azibert. Aceștia au făcut un pact de corupție cu Nicolas Sarkozy, în 2014 și au primit aceeași pedeapsă ca fostul șef de stat. De asemenea, Thierry Herzog nu va putea profesa avocatura, timp de 3 ani. Și ei atacă decizia din apel la Curtea de Casație.

Nicolas Sarkozy este primul fost președinte condamnat la închisoare cu executare. Fostul său mentor, Jacques Chirac a fost condamnat, în 2011, la 2 ani de închisoare cu suspendare într-un dosar de angajări fictive la Primăria Paris.

La deschiderea audierilor din apel, în decembrie, fostul președinte s-a apărat și a afirmat că "nu a corupt pe nimeni și nimic, niciodată".

În scrisoarea de motivare, Curtea de Apel scrie că Nicolas Sarkozy "a utilizat statutul său de fost președinte pentru a-i servi în interes personal", "o grea atingere adusă statului de drept" care necesită "un răspuns penal ferm".

Comportamentul lui Gilbert Azibert "pătează profesia de magistrat", a subliniat președinta Curții de Apel din Paris iar Thierry Herzog, a "trădat jurământul de avocat".

Dosarul ascultărilor telefonice, denumit și Bismuth, s-a născut în urma discuțiilor dintre Nicolas Sarkozy și Thierry Herzog, avocatul și vechiul său amic .

Povestea a început la finele lui 2013, când, judecătorii de instrucție anchetau modul în care Nicolas Sarkozy și-a finanțat campania prezidențială din 2007. Așa au descoperit că Nicolas Sarkozy utiliza o linie telefonică, achiziționată în 2014 pe numele "Paul Bismuth" – iar această linie era utilizată strict pentru conversațiile dintre Nicolas Sarkozy și avocatul său, Thierry Herzog.

Era momentul în care Nicolas Sarkozy, aștepta o decizie de la Curtea de Casație în afacerea Bettencourt. În cadrul unei discuții telefonice, fostul președinte s-a angajat atunci să îl ajute pe magistratul Gilbert Azibert, să facă unele demersuri în favoarea sa pentru a primi un post onorific la Monaco. 

În 2023, acest angajament este considerat de Curtea de Apel din Paris "un pact de corupție".

"Cert, planul nu a reușit dar gravitatea faptelor rămâne, atât în ceea ce privește atingerea adusă instituțiilor statului cât și a încrederii în ele", a estimat Curtea de Apel.