«Occupied City», documentarul lui Steve McQueen despre istoria sumbră a oraşului Amsterdam în timpul ocupaţiei naziste

Filmul despre care am să vă vorbesc se numeşte «Occupied City». E vorba de un documentar de mai bine de patru ore – cu o scurtă pauză la mijloc - realizat de regizorul britanic Steve McQueen, stabilit déjà de un sfert de secol la Amsterdam. Pelicula este bazată pe cartea istorică «Atlas of an occupied city, Amsterdam 1940-1945» al lui Bianca Stigter, şi ea realizatoare, olandeză, şi soţia lui Steve McQueen.

Documentarul evocă istoria oraşului Amsterdam în timpul ocupaţiei naziste. Cu camera pe umăr, regizorul ne plimbă în diverse locuri simbolice ale oraşului olandez, o voce în off, extrem de monocordă, schiţând ici şi colo portretele evreilor care au fost persecutaţi, deportaţi sau ucişi în locurile respective, în anii celui de-al doilea război mondial. Uneori vocea off îşi termină secvenţa spunându-ne că locul acela în care s-au petrecut diverse orori nu mai există azi, a fost demolat. Si aşa, adresă după adresă, descoperim Amsterdam-ul de azi, ziua şi noaptea, când plin de lume, când complet pustiu din cauza carantinelor impuse de recenta criza sanitară.

Sursa imaginii: 

www.familyaffairfilms.nl

Exerciţiul cinematografic este inedit şi, recunosc, greu de urmărit în întregime. Dealtfel puţină lume era în sală şi mulţi dintre cei puţini au profitat de intermezzo-ul de la mijloc pentru a părăsi sala. Problema este că imaginile se succed destul de sistematic, prea sistematic aş spune, ca o serie de tablouri pe care a fost suprapusă vocea egală de la un cap la altul al naratoarei. Astfel, am putea spune că în fapt am asistat la două filme suprapuse. Primul, cel al imaginilor actuale – McQueen nu foloseşte nicio imagine de arhivă – şi cel de-al doilea, naraţiunea venită din off care evocă trecutul sumbru al oraşului.

Lungimea excesivă a documentarului se datorează situaţiei dramatice în care s-a aflat oraşul Amsterdam în timpul ocupaţiei naziste. Trebuie ştiut că practic 75% din evreii din Olanda au fost exterminaţi în timpul celui de-al doilea război mondial, ţara fiind astfel, proporţional vorbind, cea mai afectată de Holocaust. Numai la Amsterdam au murit 60.000 de evrei dintr-un total de puţin peste 100.000.

Sursa imaginii: 

www.familyaffairfilms.nl

Criticii îi reproşează realizatorului că face unele apropieri prea uşoare, chiar deplasate, între situaţia de acum 80 ani şi cea actuală, când sunt filmate imaginile. Turnajul a avut loc între debutul pandemiei de Covid şi începutul războiului din Ucraina. Astfel, apar pe ecran multe grilaje, mormane de haine abandonate într-un talcioc, ruine fumegând, imagini filmate dintr-un tramvai – aluzie la trenurile care plecau spre lagăre – şamd. Jenante sunt şi comparaţiile politice. Montajul ne arată cum poliţia din Amsterdam, acum doi ani, împrăştia destul de violent o manifestaţie contra măsurile restrictive impuse în perioada crizei sanitare în timp ce vocea off din film evoca intervenţiile forţelor naziste din anii ’40. Restricţiile anti-Covid sunt astfel, indirect, comparate cu ocupaţia nazistă. O comparaţie prost-venită şi scoasă în evidenţă de mulţi comentatori.

În fine, din punct de vedere practic, e puţin probabil ca filmul să iasă ca atare pe marile ecrane. Mai coerentă şi bineventiă ar fi o difuzare în 4-5 episoade, fie la televiziune, fie pe o platformă de streaming, exerciţiul cinematografic în sine, cu toate defectele lui, fiind extrem de pedagogic şi fidel istoriei.