Toma Enache: La filmul despre Enescu a fost și mai greu decât la „Între chin și amin”

Toma ENACHE: La piața de film am venit și noi să ne întâlnim cu cei din domeniu. Să vedem dacă putem vinde din filmele noastre. Să vedem dacă putem găsi distribuitori pentru următoarele filme. Mă interesa foarte mult pentru proiectul la care lucrez acum și care este în postproducție, „Enescu. Geniul și prințesa”, cu titlu provizoriu. Încercăm să vedem dacă putem găsi un distribuitor să dăm filmul și în afara României, să putem să mai obținem niște finanțări. Încă e nevoie de finanțare ca să pot termina tot ce trebuie la acest film în care am investit imens. Trebuie să îți spun că este un film făcut numai din fonduri private, așa cum sunt toate filmele mele.

Vasile DAMIAN: În ce stadiu ești acum, postproducție? S-au terminat filmările?

T.E: S-a terminat cu filmările. Sunt încheiate. Acum lucrăm la postproducție. Montajul e ca și gata. Mai avem la muzică, colorizare, grafică. Sunt de cumpărat și niște imagini de arhivă. Sunt de cumpărat și drepturile pentru muzică.

V.D: Ai avut satisfacție după terminarea filmărilor? Ce ai apreciat cel mai mult și ce nu ai apreciat? Ce regrete ai?

T.E: Știi cum e? Când te înhami la un film de genul ăsta, un film despre Enescu, un film de epocă, cu trăsuri, mașini de epocă, figurație, costume de epocă, când am văzut că sunt gata mi s-a părut ceva ireal. Nu puteam să cred că am reușit să îl termin. E ca și cum tu știi că poți să sari cu prăjina 2 metri și ai pus 2,80 metri și te întrebi dacă o să poți sări vreodată. Cam așa e. Mi se pare ceva ireal atunci când am reușit să termin filmul și să îl termin așa cum mi-am propus, fără niciun fel de compromis, să îl fac și așa că nu avem aia. Nu merge așa.

V.D: De ce Enescu? E primul film artistic despre Enescu. De ce?

T.E: Sunt niște lucruri care te determină să iei o decizie. Ce film vreau să fac? Și te gândești. Vreau să fac o comedie. Vreau să fac ceva pentru care, cumva, ești ales și nu mai poți da înapoi. Așa a fost și la „Între chin și amin”. După ce m-am dus în pușcărie și l-am cunoscut pe Tache Rodaș, era ca și cum numai despre asta trebuia să fac un film. Și l-am făcut. Credeam că mai greu decât „Între chin și amin” nu se poate. Și uite că la Enescu a fost și mai greu decât la „Între chin și amin”. Mergeam în turneu cu „Între chin și amin” și prezentam filmul în Moldova, în mai multe orașe și mereu treceam pe lângă un indicator spre casa memorială din Tescani, Enescu - Maria Rosetti. Am trecut pe lângă o dată, de două ori, de trei ori și m-am gândit la când o să mă duc. Cumva plutea în capul meu ideea de a face un film despre Enescu. Am oprit. M-am întors din drum. M-am dus. Era închis. A deschis custodele, care a zis că îmi deschide. Am intrat. Am făcut poze. Acolo, după ce l-am văzut, a fost un prim declic că trebuie să fac un film despre asta, deși știam muzeele din București și din Sinaia. Dar acolo, la Tescani a fost clar. Despre asta trebuia să fac filmul. Eu cred în chestiile care nu sunt întâmplătoare. Tot studiind am dat și de niște date legate de Enescu. El venise la Paris. În arhivele Securității apare că toți, în afară de soția lui, de Maruca Cantacuzino, îl turnau la Securitate. Dar nu asta e atât de important pentru ce vreau să vă spun. Ci că numele de cod dat de Securitate pentru Enescu a fost Enache. Și vine Enache Toma să facă un film despre George Enescu.  

V.D: Unde ai filmat cel mai mult? Am impresia că la Iași...

T.E: La Iași pentru că mergi acolo unde simți că oamenii vibrează și ei cu povestea pe care vrei să o spui. Ieșenii îl iubesc mult mai mult pe Enescu decât îl iubesc alții care ar trebui să se ocupe de memoria lui. Așa că a fost o deschidere extraordinară. Puteți intra pe pagina de Facebook a filmului, pe pagina de Instagram, pe site-ul nostru. O să vedeți că au fost alături de noi parteneri importanți, de la Opera Națională din Iași, Opera Națională din București, Ateneul din București, Ateneul Național din Iași, Muzeul Regina Maria din Iași, Casa Pogor din Iași, casa Sadoveanu - Ionescu din Iași, primăriile din Iași, din Ploiești și din Tecuci. În afară de sprijinul de la Iași și de la Tecuci al autorităților și al partenerilor de acolo, Andrei Apreotesei, Eugen Pelin, trebuie să spun și de sprijinul autorităților de la Ploiești, viceprimarul Dan Nicodim, primarul și mai ales Martha Maria Mocanu. Am filmat la Muzeul de Artă din Ploiești. Tot la Ploiești am filmat și la Palatul Culturii cu mașini de epocă și cu trăsuri.

V.D: Nu ai filmat la Tescani?

T.E: Nu am filmat nicăieri unde există muzeu Enescu. Interesul a fost atât de mare încât a trebuit să filmăm în alte părți...

V.D: La Paris ai filmat?

T.E: Am filmat și la Paris. Avem inclusiv imagini de arhivă din Paris din anii 1950. Am filmat și la Opera din paris. A existat deschidere în foarte multe locuri. Le mulțumesc tuturor celor care au simțit că povestea de viață a lui Enescu merită să fie adusă într-un film în 2023.

V.D: Ce a fost cel mai greu la aceste filmări?

T.E: A fost foarte grea combinația de figurație cu oameni îmbrăcați de epocă, care nu puteau fi doar câțiva, la care adaugi și trăsuri cu cai și mașini de epocă, oprit circulația și toată nebunia. Adaugă și instrumentiști și orchestră și filmări în locuri în care trebuia să ai toate astea.