Play
Ascultă RFI Romania
Play
Ascultă RFI France
Ascultaţi


Sport și cultură: Jocurile Olimpice de la Paris vor fi deschise și încheiate de artiști

fostul_fotbalist_francez_eric_cantona_a_devenit_actor_de_cand_s-a_lasat_de_sport.

Fostul fotbalist francez Eric Cantona a devenit actor de când s-a lasat de sport.
Fostul fotbalist francez Eric Cantona a devenit actor de când s-a lasat de sport.
Sursa imaginii: 
REUTERS/Eric Gaillard

Mii de evenimente culturale vor avea loc în Franța în cadrul Olimpiadei Culturale – o aventură artistică și colectivă care se va derula până pe 8 septembrie, când va avea loc ceremonia de închidere a Jocurilor Paralimpice din 2024. Vor fi în tot acest timp mii de evenimente și de performanțe artistice.

 

În Franța, toată lumea vrea să facă sport și artă ori, pe cât posibil, să le combine.

Mai bine de 500 de ONG-uri, Ministerul Culturii și cel al Sportului au creat un imens proiect care aduce laolaltă sportivi, artiști, actori ai mișcării sportive, olimpice și paralimpice.

Dominique Hervieu este coregrafă și coordonează această olimpiadă culturală: "Programul este unul multidisciplinar: de la gastronomie, design, toate categoriile de artă vor fi incluse în evenimentele derulate cu ocazia Jocurilor Olimpice din 2024. Ideea noastră este să existe o abordare culturală a sportului. Vom vedea cum arta se inspiră din sport, cum regăsim în artă valorile olimpice- cele umaniste: respectul, prietenia, diversitatea culturală – sunt subiecte care au inspirat foarte mult artiștii. Ce dorim este să încălzim puțin atmosfera înainte să ajungă în Franța sportivii. Oricine dorește să vadă cum se îmbină arta cu sportul, îi invităm să vadă aceste lucrări".

Cam la ce se pot aștepta francezii și milioanele de turiști care se vor afla în Franța în această perioadă?

Dominique Hervieu: "La un maraton între muzee ori săli de cinema. Bineînțeles, a fost inclus deja în program Éric Cantona – fostul fotbalist internațional francez, acum în vârstă de 57 de ani și care s-a convertit la actorie. Totodată, Martin Fourcade – biatlonist francez, de 4 ori campion olimpic, de șapte ori câștigătorul clasamentului general al Cupei mondiale de biatlon și de 13 ori campion mondial între 2007 și 2020. Este cel mai premiat sportiv olimpic în Franța. El va putea fi văzut într-un spectacol de "one man show". Iată așadar o manieră pentru ca artiștii să se îndrepte spre sport și sportivii spre artă. Spre exemplu, la Château de Versailles va fi organizat un Pentathlon des Muses – acest concurs complex care constă din cinci probe diferite: scrimă, călărie, tir, înot și cros. Mai bine de 17.000 de copii vor putea participa la acest eveniment ocazie pentru a vizita castelul Versailles, intră în competiție, se amuză și învață filosofia Jocurilor Olimpice, vor acumula cunoștințe despre artă și sport, ne distrăm cu ideea de competiție, de depășire".

Pe scena Operei din Paris, un cor cu 1.000 de amatori vor cânta o compoziție semnată David Lang și inspirată din sunetele stadioanelor.

Iar dansatori de balet se vor prezenta într-un spectacol alături de dansatori de hip-hop.

Sute de cai sunt implicați în proiect, alături de foști sportivi.