Play
Ascultă RFI Romania
Play
Ascultă RFI France
Ascultaţi


Franța: Grupul Renault vizat de o plângere comună pentru motoare defectuoase

sediul_social_al_renault_la_boulogne-billancourt_in_apropiere_de_paris.

Sediul social al Renault, la Boulogne-Billancourt, în apropiere de Paris.
Sediul social al Renault, la Boulogne-Billancourt, în apropiere de Paris.
Sursa imaginii: 
Eric Piermont/AFP

Proprietari de mașini Renault, Dacia și Nissan au depus, luni, o plângere penală comună împotriva acestor constructori auto. Acuzațiile sunt diverse: înșelăciune agravată și practici comerciale înșelătoare, escrocherie, punerea în pericol a vieții celor care utilizau aceste mașini echipate cu motoare defectuoase.

Problemele pornesc de la motorul de tip TCE, pe benzină, cu care este echipat unele autoturisme Renault, Dacia și Nissan.

Acțiunea a fost declanșată la Tribunalul corecțional din Nanterre, în regiunea pariziană pentru faptul că s-a ascuns că pot exista probleme de motor iar în acest caz acuzațiile sunt de "înșelăciune agravată" și de "practici comerciale înșelătoare".

AFP scrie că Renault a recunoascut că un anumit tip de motor, de 1,2 litri, produs în Marea Britanie și în Spania, între 2012 și 2016, pentru 400.000 de autoturisme – înregistrează un supraconsum de ulei. Dar, grupul estimează că aceste mașini sunt sigure.

Ca dovadă, autoritățile competente nu au demarat nicio campanie de rechemare a acestor mașini.

Acum, acțiunea în justiție intervine după negocieri eșuate ce au avut loc între proprietari și grupul Renault, pe tema uzurii premature a motoarelor.

Renault și Nissan nu au dorit o negociere globală ci, să răspundă pentru fiecare caz individual.

De partea sa, un purtător de cuvânt al Nissan a precizat că invită fiecare client care crede că ar avea o problemă cu autoturismul propriu să contacteze cel mai apropiat concesionar pentru a-i verifica mașina și pentru a decide cum pot fi soluționate eventualele probleme.

Avocatul Christophe Lèguevaques reprezintă în instanță zeci de proprietari de vehicule realizate de grupul Renault. 

El spune că “din 2015 Renault știa că există probleme și a ascuns informațiile. Există documente interne, există studii și rapoarte, a fost creat chiar un "task-force" cu experți care trebuiau să găsească soluții. Nu a fost găsită rezolvarea dar nici nu au anunțat că există probleme – nici consumatorilor și nici autorităților” – explică avocatul Christophe Lèguevaques.

Avocatul a observat că gupul francez nu a solicitat proprietarilor să revină cu mașinile lor pentru reparații, nimeni nu a spus absolut nimic privind posibilul risc reprezentat de aceste autoturisme: "Renault neagă faptul că aceste autoturisme ar putea pune probleme de siguranță. Pretinde că există o problemă de supraconsum de ulei. Ori, acest supraconsum se traduce, în multe cazuri, printr-o oprire bruscă a motorului. Adică, vă regăsiți pe o autostradă, la 130 de km/h și dintr-o dată mașina nu mai are nicio putere. Astfel că trebuie să găsiți de urgență soluția pentru a ieși din circulație, în condiții periculoase, bineînțeles. Motiv pentru care una din acuzațiile aduse Renault este că pune în pericol viața unor persoane".

Aceste autoturisme sunt vândute în continuare pe piața franceză, explică avocatul: "Pe un site dedicat mărcii Renault sunt vândute mașini cu motor TCE, pe benzină și nu este oferită nicio informație privind posibilul pericol reprezentat de acest motor. Nu doar la marca Renault există probleme ci și la Dacia și Nissan. Am creat o platformă cu toate mărcile și problemele aferente descoperite și care sunt traduse acum în justiție. Noi sesizăm procurorul din Nanterre, care sperăm că va deschide o anchetă. Sesizarea este depusă în numele a doar câtorva zeci de persoane dar numărul celor care doresc să depună plângere este mult mai mare: până acum am primit circa 1.800 de sesizări pe care le analizăm. Acuz Renault de abuz de putere deoarece dorește să negocieze cu fiecare din acești proprietari de mașini, individual".

Pentru AFP, Renault a precizat că a avut deja o discuție cu 93% dintre proprietarii care au semnalat o problemă la autoturismele lor. Responsabilii grupului auto susțin că autoturismele Renault sunt sigure.

Avocatul Christophe Lèguevaques susține că Renault a achitat unele reparații, dar valoarea lor nu a acoperit costul integral: "Reparația unei mașini costă între 7.000 și 10.000 de euro iar Renault a fost de acord, în unele cazuri să achite între 3.000 și 5.000 de euro. Iar astfel, există proprietari care au fost nevoiți să scoată din buzunarul lor între 5.000 și chiar 10.000 de euro. De aceea, noi cerem sancționarea comportamentului Renault. Este un abuz: primează rentabilitatea în detrimentul siguranței. Apoi, plângerea este depusă cu scopul de a obține un prejudiciu financiar dar și unul moral. Când te regăsești într-o mașină defectă, ești înconjurat de familie și riști să pierzi controlul auto din cauza unei probleme de motor, proprietarul are dreptul la un prejudiciu moral".