
Special Paris
Charles al III-lea şi Camilla, primiţi cu mare fast la Palatul Versailles
king.jpg

Ceremoniile franco-britanice demarează după-amiaza, pe Champs Elysées. Regele Charles al III-lea, Regina Camilla şi cuplul prezidenţial francez Emmanuel şi Brigitte Macron vor urca celebra arteră pariziană până la Arcul de Triumf. Acolo vor depune o jerbă de flori pe mormântul soldatului necunoscut şi vor reînvia flacăra care arde acolo permanent. După intonarea imnurilor naţionale, avioanele din Patrouille de France şi Red Arrows ale lui Royal Air Force vor face spectacol pe cerul Parisului.
În cursul întrevederii care va urma la Palatul Elysée, Regele Charles şi preşedintele Macron vor aborda chestiuni de interes general precum biodiversitatea, situaţia din Sahel şi războiul declanşat de Rusia în Ucraina.
Momentul culminant al primei zile a vizitei cuplului regal britanic în Franţa va avea loc seara la Palatul Versailles unde este organizată o cină de stat. E vorba de cea mai mare onoare ce poate fi oferită de Republica franceză unui oaspete străin. Observatorii notează, ca şi preşedinţia franceză, că mama lui Charles, Regina Elisabeta, cunoştea bine Palatul Versailles întrucât fusese invitată acolo de mai multe ori.
Galeria oglinzilor, care va găzdui somptoasa masă oficială, a fost concepută pe vremea regelui Ludovic al XIV-lea şi este salonul emblematic de la Versailles. Lungă de 73 de metri şi tapisată cu 357 de oglinzi, Galeria poate găzdui cine cu până la 180 de comeseni. Comeseni care în această seară nu vor fi decât 150. Ei vor profita de animaţia muzicală asigurată de un violonist suedez. Masa pe care se va mânca se întinde pe 62 de metri lungime şi are 1,5 metri lăţime. Meniul, discutat de 6 luni de Elysée şi Buckingham, este pregătit de doi mari şefi bucătari, fiecare cu câte trei stele într-o ediţie trecută a celebrului ghid gastronomic Michelin.
Joi, Charles şi Camilla vor vizita şantierul de restaurare a catedralei Notre-Dame şi vor lansa un nou premiu literar franco-britanic în incinta Bibliotecii naţionale.
In fine, după două zile la Paris, cuplul regal britanic va pleca spre Bordeaux – cu trenul, din cauza principiilor ecologice promovate de Charles şi Camilla. In capitala mondială a vinului trăieşte o importantă comunitate britanică. Vor fi trecute în revistă şi trupele franco-britanice din regiune şi, potrivit ambasadei britanice, monarhul britanic se va întâlni şi cu membri serviciilor de urgenţă care au luptat în cursul verii cu focul în pădurile din împrejurimi. Vizita-fulger – doar câteva ore - de la Bordeaux se va termina într-o celebră podgorie care a adoptat o gestionare durabilă a producţiei de vin.