Olimpiada de la Mexico, 1968: Între represiune şi luptă pentru democraţie

Alegerea capitalei Mexicului pentru a găzdui JO din 1968 a fost luată 5 ani mai devreme. În 1963, alte 3 oraşe pretinseseră la organizarea celui mai important eveniment sportiv din lume: Detroit în SUA, Lyon în Franţa şi Buenos Aires în Argentina. Când a fost desemnat Mexico, în ciuda altitudinii la care se află – 2.250 m - Adolfo Lopez Mateos, preşedintele mexican de atunci avea să spună că acest lucru reprezintă «recunoaşterea mondială a poporului mexican».

După trei ani de eforturi şi investiţii umane şi financiare, deschiderea Olimpiadei în ziua de 12 octombrie1968 a reprezentat un mare succes pentru guvern. Tara trăia pe atunci ceea ce s-a numit «miracolul mexican»: o creştere economică de peste 6%, o inflaţie scăzută şi o monedă stabilă. Sub controlul total al Partidului revoluţionar instituţional (PRI), protestele sociale erau invariabil reprimate şi reduse la tăcere.

«Mişcarea studenţească din 1968 avea să creeze o schismă politică în ţară. Oamenii nu erau disperaţi economic, dimpotrivă a fost epoca de aur a economiei mexicane. Dra oamenii doreau democraţie, vroiau ca punctul lor de vedere să fie luat în seamă» spune Sergio Rodriguez, fost participant la mişcarea studenţească.

Un parasutist mexican îl loveste cu patul pustii în cap pe un student. Mexico, 29 iulie 1968.

Sursa imaginii: 

AP

În luna iulie, cu trei luni înaintea debutului JO, o confruntare între tineri din două licee este reprimată violent de «granaderos», brigăzi de poliţie de intervenţie create trei decenii mai devreme. În 30 iulie, studenţi ai principalelor două instituţii de învăţământ – Universitatea naţională autonomă din Mexic (UNAM) şi Instititul naţional politehnic (INP) – ies în stradă ca să manifesteze, în fruntea cortegiului fiind rectorul UNAM, Javier Barrios Sierra. Acesta va fi semnalul mobilizării în toate şcolile care aparţineau de UNAM. Două zile mai târziu, în 1 august, Javier Barrios Sierra este în fruntea unei manifestaţii ce reuneşte peste 80.000 de studenţi care cer autonomia universităţilor şi denunţă represiunea orchestrată de guvern.

Javier Barrios Sierra (în mijloc) împreunà cu alti responsabili si studenti ai universitàtii UNAM, în fruntea manifestatiei contra încàlcàrii autonomiei universitàtii mexicane. 1 august 1968.

Sursa imaginii: 

AP

«Pentru guvernul mexican, era imposibil să lase manifestaţiile studenţeşti să se extindă» spune Thierry Terret, istoric al sportului şi specialist al sportului intervievat de RFI. La mjlocul lui septembrie 1968, armata ocupă universitatea unde va sta până în 27 ale lunii. În ziua de 2 cotombrie, o manifestaţie la Tlatelolco la care participau vreo 8.000 de oameni este reprimată extrem de violent de armată. Claude Keijman, corespondentul ziarului Le Monde, scrie: «Este un masacru şi o atmosferă de război. În piaţa celor trei culturi sunt bărbaţi, femei şi copii, prinşi ca într-o capcană». Potrivit presei mexicane, represiunea face 29 d emorţi. Ambasada SUA şi CIA evocă cifra de peste 100 de morţi.

Soldati mexicani se ascund în spatele unui camion militar în cursul confruntàrilor cu un grup paramilitar în timpul masacrului studentilor. Tlatelolco, 2 octombrie 1968.

Sursa imaginii: 

AP

Mișcarea studențească a atras demonstrații de susținere din întreaga lume. La o conferință de presă din 3 octombrie 1968, membrii Consiliului naţional al grevei (CNH) care au scăpat de arest au dat câteva exemple. "Petițiile adresate guvernului mexican pentru amnistia deținuților politici au venit practic din întreaga lume, de la organizații studențești la intelectuali atât de cunoscuți precum Bertrand Russell, John Dee Bernal, Jean-Paul Sartre, Mario Vargas Llosa și întregul grup latin de la Paris".

La 12 octombrie 1968, cea de-a 19-a ediție a Jocurilor Olimpice s-a deschis pe fondul unei securități stricte. Patru zile mai târziu, în finala probei de 200 de metri, americanii Tom Smith și John Carlos au ocupat locul întâi și, respectiv, al treilea. La ceremonia de decernare a premiilor, în timp ce se auzea imnul național al țării lor, cei doi atleți și-au ridicat pumnul drept și, respectiv, stâng, înmănușat în negru, un simbol al luptei Black Panthers (Panterele Negre) împotriva segregării rasiale și pentru drepturile civile în Statele Unite. Aceasta este imaginea pe care istoria a reținut-o de la Jocurile Olimpice din Mexic.

La întoarcerea lor în SUA, ambii sportivi au fost deposedați de medalii și și-au pierdut locurile de muncă. Ani mai târziu, în 2012, când a fost întrebat dacă gestul său a fost un act militant, Tommie Smith a răspuns: «A fost un act militant, trebuia să se facă ceva. Și cred că tribuna victoriei a fost foarte importantă pentru că a fost, am putea spune, apogeul a ceea ce a trebuit să fac și a ceea ce oamenii au trebuit să vadă înainte de a crede că am înțeles cu adevărat».

Atletii americani Tommie Smith si John Carlos îsi ridicà pumnii în mànusi negre, în semn d eprotest contra discriminàrilor rasiale, în timp ce se intoneazà imnul SUA. Mexico, 16 octombrie 1968.

Sursa imaginii: 

AP

Mişcarea studenţească mexicană pare a fi un ecou al celei care se derula pe atunci în alte ţări precum Franţa, Germania, Japonia, Brazilia, SUA sau Italia. 1968 este şi anul ofensivei Têt duse de trupele nord-vietnameze contra invaziei americane în Vietnam; este anul asasinatelor lui Martin Luther King şi Robert Kennedy, în SUA, ţară unde mişcarea Black Panthers de apărare a drepturilor civile pentru afro-americani câştigă teren; în fine, 1968 este anul invaziei din Cehoslovacia de către trupele Pactului de la Varşovia.