
Special Paris
Greva controlorilor de trafic aerian: 25% dintre zborurile programate luni la Aeroportul Paris-Orly anulate
Greva controlorilor de trafic aerian din aviația civilă, anunțată pentru luni, 20 noiembrie.

Aeroportul Paris-Orly, a doua poartă aeriană a țării, va avea 25% dintre zboruri anulate la începutul săptămânii. Circulația avioanelor va fi perturbată și pe alte aeroporturi din Franța. Este vorba despre Bordeaux, Toulouse și Marsilia. De asemenea, apelul la grevă mai specifică și posibilitatea ca unele zboruri să fie întârziate. Pasagerii sunt rugați să-și amâne călătoriile programate luni dacă nu sunt urgente.
Textul de lege care îi obligă pe controlorii de trafic aerian să se declare individual dacă sunt în grevă sau nu îi nemulțumește pe sindicaliști. De cealaltă parte, ministrul transporturilor, Clément Beaune spune că acest text ''protector și echilibrat" face posibilă încetarea "unui sistem asimetric" aflat la originea unei "dezorganizări a serviciului public".
În septembrie, sindicatul citat de AFP a dat asigurări că va respecta un așa zis ''armistițiu olimpic'', ceea ce înseamnă că nu va face grevă până la sfârșitul Jocurilor Olimpice și Paralimpice din vara anul viitor.