Palatul Elysée: scurtǎ istorie a "primelor doamne"

Era şi de aşteptat ca François Hollande sǎ nu fie menajat pe acest teren. Viaţa intimǎ a marilor personalitǎţi politice este un teren de vînǎtoare privilegiat pentru paparazzi şi pentru presa de scandal, iar publicul larg se lasǎ antrenat şi el în acest tip de voaierism. Intrebarea a sunat deci clar: "mai este astǎzi Valérie Trierweiler prima doamnǎ a Franţei?". Rǎspunsul lui François Hollande a fost extrem de demn, ceea ce nu înseamnǎ cǎ în acest moment se ştiu mai multe lucruri. Dar şeful statului a promis oarecum cǎ totul se va clarifica pînǎ pe data de 11 februarie cînd trebuie sǎ plece în vizitǎ de stat în Statele Unite, unde este invitat de fapt cu "prima doamnǎ a Franţei".

Faptul cǎ în acest moment cuplul François Hollande - Valérie Trierweiler trece printr-un "moment dureros" este deci o certitudine. A recunoscut-o chiar François Hollande. Mai multe scenarii sunt deci posibile pentru viitorul imediat. Ca orice cuplu, şi acesta, chiar dacǎ unul dintre protagonişti este preşedintele Franţei, s-ar putea sǎ-şi gǎseascǎ resurse pentru a depǎşi acest moment. Nu este însǎ exclusǎ nici separarea, ceea ce nu va implica de fapt nici o procedurǎ specialǎ. François Hollande pare sǎ fie omul care adorǎ uniunile libere, el nu este cǎsǎtorit cu Valérie Trierweiler dupǎ cum nu a fost cǎsǎtorit nici cu Ségolène Royal, cu care a fǎcut patru copii. Pe de altǎ parte, dupǎ cum a precizat tot François Hollande, "prima doamnǎ a Franţei" nu are nici un statut juridic sau oficial. Chiar dacǎ în acest moment doamna Valérie Trierweiler dispune de un birou la Palatul Elysée, de o gardǎ de corp şi de cîţiva secretari, acest fapt nu îi conferǎ un statut special.

 De fapt, în Franţa şi în contextul celei de-a cincea Republici, fiecare preşedinte decide el ce rol îi lasǎ sau îi propune consoartei sale... Temperamentele, educaţia şi stilul acestor "prime doamne" au avut însǎ şi ele un cuvînt de spus.

Cînd generalul de Gaulle a devenit preşedinte, soţia sa a rǎmas continuu în umbrǎ iar oamenii îi spunea "mǎtuşa Yvonne". Abia preşedintele Georges Pompidou îi rezervǎ soţiei sale, Claude, un anumit rol. Ea a introdus de fapt la Palatul Elysée un stil mai modern, mai puţin rigid, în contrast total cu atitudinea "ştearsǎ" a lui Yvonne de Gaulle. Iar în strǎinǎtate nu a ezitat sǎ aparǎ îmbrǎcatǎ de casele de modǎ Dior, Cardin sau Yves-Saint Laurent, ceea ce a transformat-o într-o veritabilǎ ambasadoare a luxului francez.  

Un veritabil rol politic la Palatul Elysée l-a avut însǎ Annie-Aymone, soţia lui Valéry Giscard d’Estaing, mai ales în ce priveşte partea legatǎ de "comunicare", de relaţiile cu mediile de informare. Ea s-a ocupat şi de probleme sociale, iar presa o numea "Madame Demnitate-Calitate". Danielle Mitterrand, soţia lui François Mitterrand, nu agrea formula "prima doamnǎ a Franţei" şi prefera titulatura de "soţie a preşedintelui". Ceea ce nu a împiedicat-o sǎ fie foarte activǎ ca militantǎ de stînga, sǎ se angajeze în politica ţǎrilor din lumea a treia, sǎ-l frecventeze pe Fidel Castro, sǎ intervinǎ în chestiuni umanitare… Sǎ nu uitǎm însǎ cǎ François Mitterrand a avut o a doua familie, şi chiar o fiicǎ "neligitimǎ" (în termeni juridici) pe care a ascuns-o pînǎ la majorat de opinia publicǎ. Ceea ce astǎzi ar fi imposibil.

Bernadette Chirac, soţia lui Jacques Chirac, a fost şi ea extrem de activǎ, a închis ochii la aventurile soţului ei, l-a însoţit pe acesta în enorm de multe deplasǎri în strǎinǎtate, l-a ajutat în campaniile electorale şi s-a purtat la Elysée ca o adevatǎ "maîtresse de la maison" cum spun francezii. In ochii presei ea reprezenta "vechea Franţǎ", apǎrea chiar puţin demodatǎ, dar Bernadette a ştiut sǎ surprindǎ mereu prin inteligenţa şi tenacitatea ei.

Ajungem acum la Nicolas Sarkozy, primul preşedinte francez care a divorţat în exerciţiul funcţiunii sale. Datoritǎ lui s-au perindat la Palatul  Elysée douǎ "prime doamne ale Franţei", ambele elegante, ambiţioase şi cu o puternicǎ personalitate, pe care francezii le-au adoptat repede şi le-au "însǎrcinat" cu mandatul de a promova în strǎinǎtate "the french style". Prima, Cécilia, a fost însǎ o veritabilǎ partenerǎ politicǎ a Nicolas Sarkozy, consiliera sa şi uneori busola sa, chiar femeia cu care şi-a realizat ascensiunea şi a ajuns sǎ cucereascǎ Palatul Elysée. Carla-Bruni a fost cu totul altceva, artista încarnînd o altǎ faţǎ a Franţei, artele şi subtilitǎţile show-bizz-ului.

François Hollande marcheazǎ istoria acestor "prime doamne" prin faptul cǎ a venit la Elysée cu o partenerǎ de viaţǎ cu care nu era cǎsǎtorit. Valérie Trierweiler s-a dorit discretǎ dar în acelaşi timp nu a renunţat la un anumit statut de independenţǎ, legat probabil de meseria ei de jurnalist.

Toate aceste "prime doamne" fǎrǎ statut oficial au participat la scrierea unor pagini importante din istoria Franţei, iar primul lor statut, în absenţa unuia oficial, este de fapt acela de "martore ale istoriei".